Alexandru Muraru

Despre autor

Alexandru Muraru este doctor în științe politice, cercetător științific și cadru didactic în Departamentul de Știinţe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A publicat volumele Republica Monarhică: Aportul Familiei Regale la integrarea euroatlantică a României (Junimea, 2009), Cum supraviețuiește monarhia? Regele Mihai, românii și regalitatea după 1989 (Curtea Veche Publishing, 2015). A publicat numeroase studii și articole în volume colective și în reviste de specialitate. A beneficiat de burse de studiu și a urmat cursuri postuniversitare avansate la universități prestigioase sau centre de cercetare din SUA, Marea Britanie, Franța, Olanda etc. A susținut prelegeri și conferințe internaționale pe teme de istorie recentă sau istoria mentalităților în centre academice consacrate și în universități de renume mondial.