filosofie

Filosofia, calea franceză

Am părăsit Clujul natal pentru Paris la un an după bacalaureat, în 2003, în plină perioadă de formare deci, cu dorința de a studia filosofia la Sorbona. Nu mă întrebam atunci dacă voi rămâne în Franța sau nu, îmi doream doar accesul la...

1459 Vizualizări

Filosofia în diaspora

Filosofia românească nu se mai rezumă, de multă vreme, doar la ceea ce se întâmplă în perimetrul cultural descris de granițele țării, și nici doar la ceea ce se gândește și se scrie în limba română. Poveștile de succes ale celor plecați în străinătate, dar și experiența pe care au dobândit-o merită aduse în atenția publicului cultivat. I-am invitat pe câțiva dintre tinerii formați la Iași, care și-au continuat sau își continuă studiile în universități occidentale, să răspundă liber la câteva întrebări: 1. Cum au evoluat preocupările dumneavoastră după plecarea la studii/cercetare în străinătate și cât de apropiat ați rămas de cultura română? 2. Cât de primitoare sunt instituțiile din străinătate? 3. Care este locul filosofiei în dispozitivul academic și, în general, în spațiul public din țara în care trăiți?

Ce-i cu notele astea?

După ce am absolvit masterul în filosofie la Iași (2006-2009) și masterul în filosofie politică la Central European University din Budapesta, am terminat un „Master of Research” și un doctorat la European University Institute din Florența (2009-2013)....

1567 Vizualizări

(In)actualitatea filosofiei

Anul 2003 a marcat începutul incursiunilor mele în spațiul cultural anglo-saxon. Am întâlnit filosofia analitică (în special epistemologia și etica) în Ungaria și SUA (după un scurt episod german în 2001, care a servit drept aperitiv),...

1140 Vizualizări

Despre nomadismul gândirii

Dacă aruncăm un ochi în biografia filosofilor clasici, ei par să fi stat pe-acasă. Kant nu a pășit în afara Königsbergului, iar Heidegger a văzut Grecia abia la bătrânețe. Există, în schimb, o anumită dialectică a „filosofului”...

1350 Vizualizări

Înstrăinarea ca tensiune productivă

Dacă e să vorbim despre un parcurs personal, atunci acesta se integrează în mod natural într-o poveste. Acest parcurs, mai mult sau mai puțin marcat de discontinuități, este armonizat în cadrul unei unități narative și face astfel parte dintr-o autobiografie....

1274 Vizualizări

Norme și legi

Pretenția de a găsi regularitățile din lumea naturală pare a fi cea mai legitimă activitate filosofică și științifică. Unii au considerat că și istoria, arta și societatea în întregul ei trebuie să se ghideze după norme riguroase, asemănătoare legilor naturii. Astfel, dacă legile naturii sunt egalate în rigoare doar de normele religioase, celelalte norme sunt convenții fără de care viața în comun ar fi imposibilă. Cultura occidentală este de tip normativ, arată Husserl. Iar normele nu sunt doar restricții, ci au și un sens pozitiv, ne învață Foucault: ele ne formează, imprimându-se în modul nostru de a fi. Paradoxal, dorința omului de a descoperi legile naturii și de a formula norme morale, juridice ori estetice este egalată doar de tentația de a se elibera de sub incidența lor.

 

Mitologia legilor naturii

Cu toată dibăcia sa nepământeană, cred că demonul lui Laplace a exagerat rolul legilor naturii în înțelegerea ordinii realității: în principiu, nu este posibilă nici precizarea stării actuale a unui sistem complex, nici indicarea legilor necesare...

1291 Vizualizări

Problema normativă

Morala este un lucru straniu, din moment ce ne poate determina să acționăm împotriva propriului interes. Ne putem imagina cu ușurință situații în care cineva își riscă viața de dragul altcuiva sau doar pentru o idee. Ce anume ne determină să acționăm...

1311 Vizualizări

Norma juridică

Lumea dreptului este în mod fundamental o lume a semnificațiilor – valori încrustate în norme juridice, în raporturi și fapte juridice. Acestea permit viața în comun prin intermediul standardelor de comportament pe care le edictează, standarde...

1526 Vizualizări

Critică și marginalitate: cinicii

Epoca noastră a fost uneori descrisă ca universalizare a „rațiunii cinice”. Lecția cinismului este atitudinea provocatoare și radicală, în răspăr cu ordinea socială deja instituită. Incomod, aparent anti-filosof, cinicul reprezintă, de fapt, figura prin...

1196 Vizualizări

Nevoia de cinici „răi”

Există felurite moduri de a caracteriza „proiectul iluminist”, pe urmele lui Heidegger sau ale școlii de la Frankfurt: „tiranie a teoriei”, prin dubla dimensiune scientistă și tehnologică; „antropomorfie” și voință de autonomie, la limită...

1906 Vizualizări

Kynism 2.0

În 2009, regretatul filosof Mihail Radu Solcan ne provoca, într-unul dintre scurtele, dar incitantele articole de pe site-ul său, să regândim cunoașterea mediată prin computer în siajul analogiei faimosului mit al peșterii, așa cum a fost formulat de...

1274 Vizualizări

Socrate cinicul

Lui Diogene din Sinope, imaginea emblematică a cinismului, i se spunea că este „un Socrate devenit nebun”. Contemporanii săi, care i-au dat această poreclă, și istoria gândirii, care a păstrat-o în memorie, recunosc în acest fel că Socrate este...

1327 Vizualizări

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral