focus

Cea mai lungă jumătate de secol

Cea mai lungă jumătate de secol din istoria literaturii române: 1825-1875. În comparație cu densitatea de autori și opere de valoare ce vor popula sfârșitul de secol al XIX-lea, epoca interbelică și mai apoi perioada contemporană în sens larg (post-1945)...

314 Vizualizări

Lucian Raicu. O critică a conștiinței

Dintre cei câțiva mari critici ai generației lui, Lucian Raicu a fost cel care a vorbit dintotdeauna cel mai „pe dinăuntru” despre literatură. Nu ca despre un fenomen exterior, ci ca despre o pulsiune internă a propriului eu. Critica lui e așadar, după cum a numit-o Simona Sora, o „critică a conștiinței”. Scriu despre cea mai recentă carte a lui Raicu, 111 scrisori din Paris, trei admiratori ai săi din generațiile recente, dintre care doi (Simona Sora și Doris Mironescu) mi se par cei mai profunzi raicieni ai criticii de azi.

Un critic care justifică o întreagă literatură

Cei doi favoriți personali din critica română de după al Doilea Război Mondial sunt Matei Călinescu și Lucian Raicu. Sunt singurii pe care-i citesc și recitesc cu maximă plăcere în aproape tot ce au scris. Zic aproape tot pentru că a doua carte a lui Matei Călinescu,...

347 Vizualizări

Fantoma literaturii

111 scrisori din Paris este unul dintre cele mai „raiciene” volume ale lui Lucian Raicu. Asta pentru că a fost alcătuit de Simona Sora, un critic de mare rafinament și o continuatoare în spirit a autorului Căii de acces. Este un volum caracteristic, deși cuprinde...

374 Vizualizări

Personajele lui Lucian Raicu

Nu e nicidecum derutant să vorbești despre personajele unui critic literar, mai ales ale unuia ce pune o echivalență deloc simbolică, deloc echivocă între critică și viață. Vestita Critică – formă de viață a coexistat dintotdeauna cu intenția – defel...

558 Vizualizări

Scrisori à bout du souffle

Privind – la nivel european, cel puțin – statutul intelectualului pervertit de mitologiile demonice ale totalitarismului, este aproape imposibil să disociem actele de disidență asumate în interiorul României comuniste de tentativele formidabile ale celor...

448 Vizualizări

Matei Călinescu. Jurnalul postum

Evenimentul literar major al vieții literare recente este inițierea seriei de autor „Matei Călinescu” la Editura Humanitas. I-am invitat să ne vorbească despre extraordinar de emoționantul jurnal postum al lui M.C. (Un altfel de jurnal) pe Raluca Dună, care a avut în grijă editarea lui, și pe prozatorii Ovidiu Baron și Angelo Mitchievici.

Matei Călinescu – Jurnal în imponderabil

Jurnalul ultim al lui Matei Călinescu îmi evocă prin reverberație volumul lui Frank O’Hara, Meditation in an Emergency. De unde provine intensitatea lucid-hipnotică învăluitoare a jurnalului, melancolia sa dizolvantă, uluitoarea comprehensiune a unor infinitezimale,...

676 Vizualizări

Intrarea în timp

Jurnalul celălalt este diferit de precedentul pentru că este gândit să apară postum. Ieșind din timp, diaristul își planifică totuși o secvențială revenire în prezent, chiar dacă nu prezentul său neapărat, prin intermediul scrisului. Transcrierile de...

267 Vizualizări

3 000 de semne cu Matei

În 2009 petreceam un martie ploios într-o mansardă pariziană cu un copil de un an și cu un soț care scria și dormea, dormea și scria. Lumea părea, văzută din acel loc suspendat, tot mai mică, tot mai incomprehensibilă. Ne scriam deja de ceva ani eu și Matei,...

334 Vizualizări

Matei Călinescu n-a murit

Înscris într-o implacabilă buclă temporală, ce se întrerupe cu două săptămâni înainte de dispariția fizică, Matei Călinescu n-a murit. Fiecare citire sau recitire a ultimului său jurnal (Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp) determină reintrarea...

307 Vizualizări

A fi, a rescrie

„De la moartea lui M., totul a fost altfel…” – aceasta este prima însemnare din Jurnalul lui Matei Călinescu, o confesiune amplă, care umple intervalul existențial cuprins între două morți (cea a fiului autist și, în cele din urmă,...

333 Vizualizări

Poezia generației ’90. Extinderea domeniului luptei

După cum optzecismul a fost în cele din urmă perceput drept categoric mai multiform decât lunedismul, tot astfel, despre nouăzecism se vede din ce în ce mai limpede că e mai variat decât poetica enunțată de Dan-Silviu Boerescu în antologia sa excelentă Sfâșierea lui Morfeu. Radu Andriescu e unul dintre poeții importanți care contribuie la această reconsiderare; am invitat alți doi poeți importanți, un congener nouăzecist și o douămiistă, să ne spună cum văd recenta carte a lui Andriescu, Când nu mai e aer (Casa de Editură Max Blecher, 2016).

Poezia ca formă de protectorat

Prin tema familiei, Radu Andriescu continuă seria poeților inspirați de propriul univers domestic: Cristian Popescu, Dan Coman, Radu Vancu sau Ștefan Manasia în ultimul său volum, Cerul senin. Spre deosebire de ei, Andriescu propune o carte-concept care suspendă caracterul...

489 Vizualizări

Scufundarea în apnee

Într-un Dicționar de idei primite al receptării critice de la noi ar suna cam așa: „Andriescu, Radu: Poet optzecist, nouăzecist, douămiist postmodern, post-postmodern, pastafarian; mai cunoscut în SUA decât în România”. O idee primită...

756 Vizualizări
De la confruntarea electorală dintre JFK și Richard Nixon încoace, democrațiile consolidate ale lumii au intrat în...
Este greu de spus cât de mari ar trebui trasate cercurile grijii. Este greu de spus de cine trebuie să avem grijă sau pentru...
Ironic, direct, dezolant, profetic, artistul Gheorghe Lungu nu rătăcește după rețetele specifice Pop Art-ului postmodern, nu...
Spuneam și cu alte ocazii că premiile de arhitectură pot fi o unealtă de direcționare a profesiei, de certificare a unui anumit...
Stilul direct și controversat al dramaturgului american Neil LaBute, preocupat de trame de cuplu, se pliază foarte bine pe stilul...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral