Daniel Șandru

luni

13

aprilie 2015

0

COMENTARII

Comunitate: al doilea exemplu din Arad

Scris de , Postat în Actualitate

FOTO ARAD

Pentru că „Zilele și serile de literatură Doinaș” (2-5 aprilie 2015, http://www.aradon.ro/zile-si-seri-de-literatura-doinas/1520341) s-au desfășurat cu susținerea municipalității arădene, am avut ocazia de a purta un scurt dialog și cu primarul acestui oraș în care diversitatea promite să fie un bun argument în cadrul competiției pentru titlul de capitală culturală europeană în 2021.

Acesta a fost principalul subiect al discuției noastre, la care au luat parte, de altfel, organizatoarea evenimentului, scriitoarea Lia Faur, precum și Emil Hurezeanu, unul dintre invitați. Nu m-a și nu ne-a interesat, ca atare, poziționarea politico-ideologică a primarului din Arad, ci modul în care el se raportează, ca administrator al urbei, la acest proiect și, pe fond, maniera în care înțelege că trebuie să funcționeze o comunitate.

Am reușit, cred, să descifrez atitudinea primarului față de comunitatea pe care, administrativ, o conduce dintr-o poveste pe care ne-a împărtășit-o. Este povestea singurei universități private din Arad, „Vasile Goldiș”, care, încă de la înființare, este susținută de autoritățile locale. O dată, pentru că reprezintă un important brand educațional al comunității arădene, a doua oară, întrucât diversitatea ce caracterizează normalitatea socială a unui oraș european, cu valențe multiculturale, presupune și existența competitivă a alternativei la învățământul de stat.

Susținerea acestei universități de către autoritatea locală vine pe fondul conștientizării unei realități deopotrivă pragmatice și simbolice: prezența studenților reprezintă, în același timp, o resursă economică pentru comunitate, după cum înseamnă și valorizarea unor resurse spirituale prin intermediul actului educațional. Înseamnă posibilitatea atragerii de fonduri europene, importante pentru orice comunitate, prin intermediul proiectelor de cercetare, după cum reprezintă și o opțiune de asigurare a viitorilor specialiști care vor lucra pentru comunitate.

Nimic din indolența moldo-vlahă, dublată deseori doar de intenții distructive, în chimia unei astfel de atitudini. Nimic din suficiența opărită a pretinșilor oameni cu viziune, care își pot imagina, în reveriile lor fantasmagorice, că o universitate înseamnă ziduri. E doar un alt exemplu pe care am putut să-l decupez din realitatea unui oraș pentru care chiar pare că adevărata capitală este Viena, iar nu Bucureștiul. Poate că ar fi ceva de învățat și din asta, zic și eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *