Daniel Șandru

vineri

25

aprilie 2014

0

COMENTARII

Pluralitatea argumentelor şi spiritul Timpului

Scris de , Postat în Editorial

01

Într‑o ediţie de acum câţiva ani a revistei Timpul creionam un „inventar” al metehnelor spaţiului public din România contemporană, la configurarea căruia intelectualii contribuie în mod definitoriu. Observam atunci că s‑a instituit (nu neapărat în sensul unei proiecţii conștiente) un veritabil „canon al fundamentalismului”, având, ca oricare altul, un caracter sentenţios, mai cu seamă atunci când în joc sunt opţiunile ideologice, înţelese în sens larg ori în sens particularizabil politic.

Identificam cu acel prilej următoarele „direcţii” ale acestui canon: maniheism în locul argumentelor; asumarea infailibilităţii doctrinare; poziţionarea extremă în raport cu adversarii; personalizarea politicii; „rescrierea” sau eludarea realităţii în caz de disonanţă cognitivă; proiecţia imaginară a unei „cortine ideologice”; clamarea supremaţiei morale; diluarea electorală a democraţiei; apelul „came­leonic” la argumentul pragmatismului; recursul la monolog.

Constat că, între timp, lucrurile sunt departe de a se fi schimbat. Dimpotrivă, unele dintre aceste direcţii s‑au adâncit, marcând cu fierul înroșit faliile intelectua­le, în vreme ce altele s‑au conservat într‑o formă recesivă, urmând probabil să iasă din nou la iveală, mai devreme ori mai târziu. De fapt, nu știu dacă toate cele amintite reprezintă metehne noi sau vor fi fiind unele moștenite. Câteodată am senzaţia că ele revin ciclic, că plutesc temporal, purtate de valuri de avans și de valuri de revers, dar că unele sau altele dintre ele rămân să hașureze acest teritoriu al orgoliilor care este spaţiul nostru intelectual. Din nefericire, nu există un „cârlig” care să ne extragă și, din când în când, să ne ridice deasupra spaţiului social, încât să putem vedea cât de comice sunt toate aceste manifestări de putere ale deţinătorilor de capital simbolic. Și pentru că suntem impregnaţi, prin prisma socializării intelectuale, de ideile, opţiunile, valorile, atitudinile și, de ce nu, „habitusurile” manifestate în acest spaţiu, rămâne ca soluţie, fie aceasta și precară, posibilitatea de a asuma, în condiţii de failibilitate și onestitate, punerea la un loc, dar în oglindă, a variatelor manifestări ale orgoliilor intelectuale din spaţiul public românesc al contemporaneităţii.

Speranţa este, desigur, aceea a dialogului pe care îl poate naște orice dezbatere în care singurul criteriu este cel al calităţii textelor (i.e. al calităţii argumentelor), iar nu numele semnatarilor acestora. Se în­ţelege, cadrul este cel al civilităţii demo­cratice, în conturarea căruia reperele fundamentale sunt permanentul exerciţiu al toleranţei și prezenţa revigorantă a plu­ralităţii. Nu sofismul autorităţii. Nu dictatul. Nu apartenenţa la un „grup de gân­dire”. Nu supremaţia ideologică. În nici un caz politica. Ceea ce mă interesează, îna­inte de toate, este ca Timpul să fie o publi­caţie consecventă în ceea ce privește identitatea sa de „agoră media” și de platformă de dezbatere, inospitalieră cu extremismul și deplin deschisă către opţiunile moderate ale variatelor formule ideologice inseparabile de condiţiile de existenţă a mediului cultural.

Ca atare, necăutând ceea ce este „just și perfect”, ci admiţând perfectibilitatea, departe de a încuraja seducţia utopică și promovând conectarea la realitate, revista Timpul rămâne pe calea unui viitor deschis, acela pe care ni‑l poate rezerva, fără să‑l cunoaștem, pluralitatea argumentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *