George Bondor

miercuri

17

iunie 2015

0

COMENTARII

Nietzsche: filosoful cu o mie de ochi și de conștiințe

Scris de , Postat în Exclusiv

Nietzsche

În Insuportabila uşurătate a fiinţei, Milan Kundera aminteşte un vechi proverb german, în marginea căruia scrie că a trăi o singură dată nu se pune, e ca şi cum n-ai trăi deloc. În fapt, asta s-a spus că este literatura: posibilitatea de a trăi mult mai multe vieți decât a ta. Ideea trimite la ceea ce Nietzsche numește perspectivism. Pentru el, însă, doar filosoful poate avea “o mie de ochi şi de conştiinţe”. Numai el poate simţi tot ceea ce a fost, toate lumile trecutului şi chiar ale viitorului. Trebuie să fim conştienţi de prezenţa în noi a acestor lumi, căci altfel suntem dependenţi de ele fără să o ştim. În același timp, a le avea pe toate înseamnă a câştiga în posibil, eliberându-ne de prezentul acaparator.

Nietzsche investighează dependenţele omului, cadrele care îl predetermină şi îl limitează, totalităţile în care singur se înregimentează şi cele în care îl aruncă alţii. Omul este supus tiraniei speciei şi a mulţimii, a statelor şi a societăţii, a culturii şi a istoriei, a raţiunii şi a valorilor. Una din aceste totalităţi este modernitatea, cu apucăturile ei egalitariste, cu goana după noutate şi senzaţional, cu automatizarea societăţii, a muncii şi a vieţii. Totul devine maşinal. „Fabrica domină, omul devine un şurub”.

Purtăm în noi vechile eşecuri, răni seculare deghizate în victorii. Purtăm haina ponosită a trecutului, dar credem că gestul nostru e semn al maturităţii şi al spiritului. Cărăm o mie de ani în spate, aşa cum spunea servitorul din fabula lui Marivaux. Nu ne putem elibera de toate acestea. Le putem doar privi liber, ca pe un vast spectacol, ca un cortegiu de măşti care se perindă zglobiu, dar nu prin nervii noştri, ci prin faţa ochilor noştri. Idealurile trecutului sunt în noi, iar lucrul cel mai bun pe care-l putem face este să le îngheţăm. Asumarea acestui adevăr al măştilor este salvatoare, e realitatea noastră de gradul zero.

Aceasta este lecția lui Nietzsche: înghețarea idealurilor moștenite, pe care le-am primit de-a gata. Acest lucru nu ne conferă nici certitudine de sine, nici armonie cu noi înșine. Dimpotrivă, poate că avem armonie când credem în vechile idealuri fără să le chestionăm, dar sigur este o falsa armonie. Conștientizând faptul că sunt vorbe goale, suntem puși într-o criză fecundă, care ne eliberează și ne dă șansa de a o lua de la capăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *