Leonard Relea

sâmbătă

26

mai 2018

0

COMENTARII

Despre cărțile care ne-au făcut oameni în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași

Scris de , Postat în Actualitate

Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu
Sâmbătă, 26 mai 2018

Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași geme de oameni. Și la balcon mai sunt puține locuri. Urmează să susțină prelegeri Președintele Academiei Române, prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop, acad. prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București și prof. univ. dr. Marian Preda, președintele Senatului Universității din București.

Pe cei trei îi știam doar din expunerile media. Îi auzisem vorbind la televiziuni sau citisem interviuri acordate diverselor publicații. Acum voiam să-i aud live, după cum se spune în media.

Voi spicui câteva idei din conferința președintelui Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, care a reușit în 30 – 40 de minute să mă convingă de ceea ce nu a reușit profesoara de română în 8 ani de școală.

  • Eu n-am să vă spun acumă ce cărți m-au făcut om, dar vă pot spune ce cărți m-au făcut istoric. Și firește că sunt cărți de istorie, cât și de beletistică, poate mai mult de beletristică decât de istorie.
  • Un istoric trebuie să știe câte un pic din fiecare știință pentru că altfel nu poate fi ascultat cu sinceritate.
  • Istoria nu este trecut și trecutul nu este mort. Istoria este viață. Cei care au trăit-o au considerat-o viață. Noi, printre-o convenție o socotim viață trecută și uneori o tratăm cu dispreț.
  • Imaginile mele despre trecut, percepția mea despre trecut mi le-am format, ca orice copil, din povești, din versuri, din nuvele, din romane istorice și din romane social-moralizatoare cu tentă social-politică pentru că orice carte de beletristică e o mărturie a timpului în care a fost scisă, chiar dacă se referă la o altă perioadă în care a trăit autorul.
  • Îmi amintesc, ca prin vis, că cei maturi citeau dintr-o carte de povești despre Ștefan cel Mare și Vrâncioaia, Stejarul din Borzești. Pe urmă îmi amintesc de Bolintineanu și ”Muma lui Ștefan cel Mare”.
  • Cel care ne-a marcat pe toți este Eminescu, firește. Scrisoarea III este o cronică ce cuprinde mult mai mult decât perioada lui Mircea cel Bătrân. Astăzi, din păcate nu se mai învață în școală sau se învață foarte puțin, mai ales de când Limba și Literatura Română se cheamă la clasele mici: Limbă și comunicare. Și elevii învață limbajul sportiv, limbajul reporterului, limbajul cărților de bucate, dar nu mai învață mesajele care vin din trecut sub formă literară, literatura fiind socotită prea greoaie pentru mințile lor tinere.
  • Eminescu ne-a creat, generației mele și celor de dinainte, imaginea Evului Mediu românesc. A unui voevod bătrân, cu barba albă care a ținut piept invaziei otomane și care a avut  discursuri așa de înălțătoare în fața lui Baiazid. Credeți-mă, discursurile acelea nu există consemnate în nici o carte de istorie. Firește că Mircea nu era bătrân. Era un om tânăr și este numit ”bătrânul” din alte considerente. Dar oricât ne-am strădui noi, istoricii, să explicăm că Mircea cel Bătrân n-a fost bătrân, că n-a ținut acel discurs în fața lui Baiazid, că nu s-au întâlnit înainte de bătălie ca să schimbe impresii, ceea ce spune Eminescu rămâne. Pentru că Eminescu o spune într-o manieră așa de expresivă încât îți merge la suflet. Scrisoarea III este o asemenea lucrare literară care suplinește nepricepeea, uneori, a istoricilor de a reconstitui trecutul.
  • Eminescu ne-a format, tuturor, imagini despre trecut pe care nu le poate șterge nimeni.
  • Nu contează că Eminescu a pus bătălia de la Nicopole înaintea bătăliei de la Rovine pentru că și-așa elevii nu mai cercetează cronologiile decât într-o măsură destul de redusă.
  • Pentru mine, ca ardelean, formator a fost George Coșbuc, pentru că poezia Mama era în manualele de clasa a VI-a, dar imediat după căderea comunismului au scos-o pe motiv că poezia este neinteligibilă. Am văzut asta în raportul unuia dintre referenți. Și era un exemplu: ”În vaduri ape repezi curg/ Și vuiet dau în cale,/ Iar plopi în umedul amug/ Doinesc eterna jale.” Referentul nota că pentru un elev de clasa a VI-a e neinteligibilă ca și cum n-ar fi fost limba română.
  • În schimb pentru clasa a VII-a au introdus un fragment din romanul Orbitor de Mircea Cărtărescu, care este poate cel mai important prozator contemporan, dar n-are a face cu vârsta de 13  sau de 12 ani. (…)
  • Din Coșbuc, însă, am citit printre primele poezii ”Moartea lui Gelu”, impresionantă pentru noi, ardelenii, pentru că e primul voevod român pomenit în surse aproape de epocă. (…) Și cea mai impresionantă a fost, eram în clasa I, ”Decebal către popor” : Viaţa asta-i bun pierdut/ Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! / Şi-acum ar vrea un neam călău/ S-arunce jug în gâtul tău:/ E rău destul că ne-am născut,/ Mai vrem şi-al doilea rău?”, și așa mai departe. N-am înțeles chiar totul, dar am înțeles că prin vocea lui Coșbuc vorbea generația postromantică. El îl face pe Decebal un patriot al secolului al XIX-lea, pe care parcă-l vezi că luptă pentru unire. (…)
  • Dacă istoria e viață, și dacă viața curge neîntrerupt, și numai noi, oamenii, am împărțit-o în trecut, prezent și viitor, ea-i o curgere eternă pentru noi. Poate pentru Univers nu este eternă. Pentru noi este eternă. Dacă viața asta curge așa, atunci de ce să nu fie Decebal un român?
  • Degeaba le spun eu studenților că nu au o legătură dacii cu românii decât generică și poporul român s-a format într-un anumit moment pe care l-au fixat istoricii și filologii, care nu-i o realitate pură ci este o convenție, pentru că toți recurgem la asta (teoria potrivit căreia ne tragem din daci – n.a.)
  • Atât Coșbuc cât și Alecsandri au pictat toată această epopee majoră a independenței de stat în maniere diferite, dar cumva cu același scop: să însuflețească spiritele și să le arate românilor că sunt capabili de ceva.
  • Iar Coșbuc, când scrie ”Trei, Doamne, și toți trei” ori o ”O scrisoare de la Muselim Selo” sau câte altele, că sunt zeci de poezii, pe care noi nu le mai citim astăzi pentru că unii dintre noi nu mai avem sensibilitatea de a le înțelege. Când rostești Plevna, Grivița și Smârdan trebui să ai în acest computer (gest la cap – n.r.) nu în cel de pe masă niște cunoștințe și istorice, și geografice, poate și literare, poate și de altă factură care să-ți creeze imaginea acelui loc încadrat într-un anumit timp. Dacă acest lucru nu se întâmplă, toate trec pe lângă tine paralel.
  • Dintre ardelenii noștri, cel care mi-a format p imagine despre viața secolului XIX este, fără îndoială, Ioan Slavici. Ioan Slavici nu se mai citește astăzi pentru că e un scriitor considerat ca moralizator. Sigur, că profesorii de română nu mai explică asta și de ce aveau nevoie românii din Ardeal, în prima parte a secolului al XIX-lea, de anumiți ghizi spirituali. (…)

*****

Și cam atâta, pentru că nu vreau să plictisesc.

Înregistrarea conferinței se găsește pe pagina de Facebook a Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași .

Citiți și Mărțișor fără șnur: scriitori și citate

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *