Leonard Relea

vineri

17

mai 2019

0

COMENTARII

Eu nu scriu despre cărți ci despre relația mea cu ele

Scris de , Postat în Carte, Gânduri

carti
Vineri, 17 mai 2019

Mi s-a reproșat într-un mesaj că nu scriu despre cărți așa cum ar fi normal. Și am vrut să aflu cum ar fi normal să scriu despre cărți? Mi s-a spus că ar trebui să fiu mai analitic, mai profund, mai exact în aprecieri, să scriu așa cum se scrie o recenzie adevărată.

I-am explicat persoanei că urăsc ceea ce se numește teoretic ”critică literară”. Nu sunt un teoretician în ce privește cărțile. Nu-mi place nici ideea de ”comentariu literar”. Aud că mai nou i se spune ”eseu”, deși nu e nici o diferență față de ceea ce învățam pe de rost acuma 30 de ani, în liceu.

Eu nu scriu despre cărți ci despre relația mea cu cărțile. A scrie despre relația pe care o ai cu cărțile este ceva intim. Și eu îl invit pe cititor în acest univers intim. Sunt cărți care îmi provoacă emoții profunde, intropecții, frisoane, bucurii, tristeți, lacrimi, zâmbete sau nervi. Sunt cărți care mă incită la dialog, care îmi pun întrebări și altele care îmi dau răspunsuri pe care le-am așteptat, poate, ani de zile.

Sunt cărți în fața cărora mă simt un cavaler și mă fac să mă joc în imaginație cu explorarea lumilor.
De asemenea, sunt cărți care mă fac să fiu mândru că sunt nepotul al unui țăran care după cinci ani de lagăr la ruși a refuzat să se înscrie în colectiv, iar în anii 60 intra în Iași încălțat cu opinci.
Sunt cărți între paginile cărora mă simt ca într-o catedrală, singur într-un dialog cu Divinul Suprem, și cărți pe care le-aș arde în închipuitul foc al Iadului.
Am avut în mâini cărți care mi-au fript palmele și cărți pentru care mi-aș fi vândut un an din viață.
Poate că nu credeți, dar există o ”primă iubire” și atunci când e vorba de cărți.
NU, nu e prima carte citită. Prima carte citită, de cele mai multe ori este o tortură. Când abia buchisești slovele, prima carte citită nu poate să producă plăcere. ”Prima iubire” este acea carte în paginile căreia te citești pe tine însuți. O asemenea experiență este unică și de neuitat. Și te vei întoarce la ea ori de câte ori vei fi nesigur. Ea îți va da stabilitate, te  va face să te simți ca în brațele iubitei, fără teamă, fără timp, fără viață. Acolo vei fi etern vizitator.

Relația cu cărțile este, cred, cea mai cinstită relație pe care o poate avea cineva. Cărțile nu mint. Vor spune mereu același lucru, dar pătrunderea înțelesurilor ne aparține. Și așa cum sunt oameni pe care nu-i poți uita, există și cărți pe care nu le poți uita pentru că le simți ca o piesă mică de puzzle fară de care tabloul vieții tale ar fi lipsit de o scânteie de frumusețe. Fără parfumul cărților viața ar fi ca o dragoste fără pasiune.
Iar unele cărți sunt ca zborul unui fluture într-o grădină cu multe paiațe.

Citiți și Despre cărțile care ne-au făcut oameni în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *