Leonard Relea

luni

21

decembrie 2015

4

COMENTARII

Alexandru Mălin Tacu – cel mai cuminte băiat dintre îngeri

Scris de , Postat în Exclusiv

Mălin Tacu 1

Luni, 21 decembrie 2015

 

Nu am uitat nici astăzi acea zi de decembrie din 1986 când am ajuns prima dată acasă la Alexandru Mălin Tacu , cel care fusese colegul nostru în clasa a VIII-a, la Liceul Mihai Eminescu din Iași. Ninsese peste noapte și la orele amiezii încă mai cădeau din cer fulgi mari de zăpadă, năuci și jucăuși. În casa din Copou, în curte și pe stradă, o mulțime de oameni. Veniseră pentru Mălin. Toți aveau în piept o fundiță neagră și o fotografie mică. Din casă se auzea muzică: Queen,  Elvis, Deep Purple, Beatles, BZN, Metallica, Jan Michele Jarre și alții. Nu era nimic ciudat. Era muzica ce-i plăcea lui Mălin.

Trebuie să fac o mărturisire. Nu am mai spus nimănui. Am stat afară. Eram un adolescent de 16 ani, speriat. Colegul nostru de la clasa de filologie, alături de care jucasem un fotbal în curtea școlii cu mai puțin de o săptămână înainte, plecase definitiv. Stăteam încremenit în stradă și priveam pierdut în zapadă.

Nu frigul mă paraliza, ci frica. Cum să poți să te gândești la moarte la 16 ani? Cum să poți să privești Moartea la 16 ani? Când mulțimea s-a îndreptat spre biserică m-am decis și am fugit. Am fugit acasă. Cum e posibil să pleci din lumea asta la 16 – 17 ani? Era absurd. Nu știam mai nimic atunci, dar părea absurd. M-am băgat în pat și am stat cu genunchii la gură mult timp. În mintea mea erau doar întrebări și multă frică. Noaptea a trecut greu, ca un coșmar. Aveam senzația că dacă închid ochii, n-o să mă mai trezesc.

M-am trezit, totuși… M-am trezit mai bine după câțiva ani când am înțeles mecanismul diabolic care l-a doborât pe Mălin Tacu .

Povestea morții lui Mălin Tacu o găsiți pe net. Nu mi-am propus să revin asupra unui dosar și a unei crime pentru care încă nu a plătit nimeni.

Pentru că e decembrie, pentru că pe 22 decembrie se împlinesc, iată, 29 de ani de când Mălin Tacu ne privește de undeva, de sus, vreau să vă rog să citiți câteva dintre poeziile lui. Poeziile unui adolescent pentru care zborul s-a frânt mult prea devreme.

Mălin Tacu 2Alexandru Mălin Tacu , fiul unui bibliotecar fost deţinut politic şi dizident cunoscut în perioada dictaturii comuniste, s-a născut la Oneşti la 19 noiembrie 1969. 

A făcut studiile liceale, până în clasa a XI-a la Liceul “Mihai Eminescu”, Iaşi.
La vârsta de 9 ani, Mălin debuta în “Cronica” cu prima poezie. A fost apoi laureat al mai multor concursuri de literatură, a publicat în ziare şi reviste, a citit deseori în cadrul emisiunilor culturale radiofonice.

Cu o conformaţie fizică atletică, bazată pe o stare a sănătăţii care nu prezenta nici o urmă de îngrijorare şi care nu prevedea evenimentele ce aveau să urmeze, în seara de 21-22 decembrie 1986, s-a prăbuşit într-o comă stranie. În urma unui telefon pretins din partea familiei, a fost scos de sub terapie intensivă de la Spitalul de urgenţă şi plimbat pe străzile Iaşului. A murit în maşina Salvării la ora 2,17 minute. La câteva săptămâni după aceea de la Ministerul de Interne, i-a sosit paşaportul pentru plecare definitivă în Statele Unite ale Americii.

Se situează într-o remarcabilă genealogie: Costică Filipescu, fost ministru, George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, C. D. Zeletin, poet şi traducător de faimă europeană, Radu Postăvaru, cu debut dirjoral la vârsta de cinci ani. Pictorii Gheorghe Spiridon şi Nicolae Ciochină, poetul Sergiu Adam, Alexandru Brăescu, fondatorul Spitalului de neuropsihiatrie Socola, Nicolae Brăescu, tenor cu spectacole la Scala din Milano.

A locuit în natura luxuriantă a Copoului, în preajma Grădinii Botanice cu anotimpuri elevate şi de vis.
Lecturile lui preferate: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Urmuz, Eminescu, Constant Tonegaru, Nicolae Labiş, Edgar Allan Poe, Rimbaud, Baudelaire, Goethe, Dostoievski, Rainer Maria Rilke etc.

 

Cantecul Ochilor
Iarăşi, nota la purtare mi-a fost scăzută !
Sunt cel mai cuminte băiat dintre îngeri
Doar numele şoptit de primăvară – Mălin ! –
Este aruncat din suflet în suflet
Ca o minge de curcubeu
Ce vuiet sublim !
În clasa a unsprezecea sunt 31 sarafane
Mă consider mereu la o lecţie de magie
Mă spăl cu ochii fetelor
Să gust sufletul celei mai frumoase.

Stau pe scaunul meu ironic
Şi desenez o floare pe chipul lui Iago
Mi-i dor de pustiuri îmbrăcate în luna roşie
Şi de plânsul liric al femeilor de la Mecca
De mâine numele meu va fi Mahaleb
Vreau să obţin nota la purtare
În limba în care a început poezia.

*****

Frumuseţea bătrânilor copaci (1979)

Frunze de copaci adormitori
Au aşternut în vis nopţile.
Vântul a sosit din primăvară,
Tăcerea umblă prin păduri
Caii albi au zburat în Olimp
Albastre umbre dansează pe apă
Braţele au plecat să aducă cerul
Stele galopează prin aer
Copilul face poezii începând cu razele –
Sufletul iese din timp.

*****

Hai Ku

Pe creştetul lumii de fugă răsună
Glezna de marmoră a nopţii cu lună

*****
Magnolia

Din toată lumea uitată şi neuitată
Din toate porţile cerului şi ale vântului
Din umbre de ploi şi din aer
Vine uşor, creşte şi dă în floare
Magnolia
Miraculoasă şi albă
Asemenea chipului mireselor tinere
Magnolia e stăpâna de o noapte a ochilor
Cu trupul de bizar alizeu.

*****

Nocturna

Strada Lăpuşneanu seamănă cu
Paharul după un chef cu poeţi
Poate nu vă interesează acest peisaj
Dar e grozav când sparg sâmburi de lună
Pe gleznele atlanţilor la Muzeul Unirii
Casele dorm în patul de mătase
Lapislazuli cu hard rock în surdină
La Fundacu Dochia
Cronologii numără eternitatea
Pe constelaţiile Odei (în metru antic)
După cutremurul de pământ din 30 a opta ’86
Poeziile Iaşului s-au mutat în cartierul celest.

*****

Poesis

Tu şi eu la marginea nopţii
Rătăcind pe cărări somnoroase
Semănătorii din adâncuri aruncau
Asupra lumii liniştea pietrelor din râuri.

Umbrele pluteau asemenea
Ploilor din vârful norilor nimbus
Ochii noştri vorbeau despre
Mâinile ce respirau ca două crengi de mălin.

De la marginea nopţii îţi arătam
Un ocean imaginar – uriaş îmbrăcat
Pe umeri cu haina albastră a cerului
În curând îl voi ruga să-mi arate
Drumul spre marile amintiri despre tine.

Aş fi vrut să plângi cu fruntea pe umărul meu
Să aud cum ecoul străbate
Pădurea albastră a lunii
Să-ţi culeg lacrima cu buzele
Încă nedesfăcute la dulcele păcat al iubirii
Frumoasa mea fată, cu zborul învăţat de la îngeri
Mi-ai cuprins mijlocul şi sufletul
Cu flacăra braţelor tale tremurătoare.

*****

Teiul lui Eminescu

Umbrele copacilor strălucesc în stele
Dimineţile se gândesc la oglinzi
Teiul din Copou
Este un om minunat, al lumii întregi
Florile au adormit de linişte
Peste Iaşi, trec poeziile
Ca nişte vulturi.

*****

Tremurul Noptii

Stăteam amândoi pe marginea unei flori
Să contemplăm aripa albastră a mării.
Corăbii cu uniforme şcolare
Alunecau pe trupul tău delicat
Visam să devin cântecul serii
Să alerg pe sufletul tău fără limanuri
Amândoi pe marginea unei flori
Linişte prin umbre de lună
În oglinzile ei căutam ochii copiilor
Mâinile noastre s-au atins de teamă şi candoare
Pământul vorbea în somn
Ceva despre izvoare unde se clatină cerul.

*****

Vivaldi

Alerg iluminat prin arbori
Mâinile vântului mângâie pletele cerului
Crengile vibrează în armonii ciudate
Numai iarba stă neclintită
Ca într-o poză cu amintiri
A venit primăvara la Breazu
Împreună cu tata
Îngenunchez peste albastru de toporaşi
Alina visează cai de corali
Umbre flamingo prin rouă
La câmpul de vânătoare
Se flutură cu zarzări văruiţi
Peste ciocârliile ascunse prin aer
Pe tremurul soarelui se trag clopotele
Pentru sărbătoarea Floriilor.

*****

O altă mărturisire pe care doresc să o fac se referă la cum a ajuns Mălin Tacu să fie colegul nostru, la clasa profesorului Amălinei Valerian, o clasă în care ”se mânca matematică pe pâine”. Povestea o știu de la cineva care dorește să rămână anonim, dar am încredere în ceea ce mi-a spus. Nu cred că mai sunt multe persoane care să știe aceste lucruri.

Era prin 1983, cred, la început de an școlar. Nici unul dintre profesorii diriginți nu a vrut să-l primească pe Mălin Tacu în clasa sa. Fuseseră puși în temă despre faptul că tatăl său era dizident și nimeni nu voia să își complice viața și să aibă securiști pe cap. Atunci, doamna directoare Crenguța Gîldău l-a chemat pe profesorul Amălinei și l-a întrebat: ”Ce facem cu băiatul acesta?”  – ”Păi, doamna directoare, lăsați că-l iau la mine în clasă, că mie nu mi-i frică”, a spus profesorul Amălinei, care trecuse deja prin câteva experiențe cu oamenii securității. În felul acesta Mălin Tacu a ajuns colegul nostru în clasa a VIII-a.

 

Post Scriptum

Vreau să-i mulțumesc domnului Alexandru Tacu pentru că a fost de acord să preiau câteva dintre poeziile lui Mălin pe aceasta pagina din revista de cultură contemporană TIMPUL.

Alexandru TacuAlexandru Tacu: ”In anul 1986 presiunea securităţii asupra familiei noastre se intensifica înfricoşător. Simţeam deasupra un pericol. Eram obligat de cpt. Andronic Vasile alias „Adrian”, să mă întâlnesc săptămânal pentru a discuta despre plecarea în SUA: ” partidul v-a murdărit iar noi trebuie să vă spălăm ca acolo să nu muriţi de foame”. L-am rugat, dacă cineva dintre noi trebuie să cadă acela să fiu eu numai de copii să nu se atingă. Cred că şi-a propus să-l extermine pe Mălin pentru a ne lovi pe toţi. Mălin era echilibrul familiei. Dacă ambasada SUA ar fi perceput SOS lansat de Mălin la telefon către Eduard ataşatul cultural, ar fi trăit şi astăzi. Numai că atunci când am citit dosarul „Emigrantul” ne-am dat seama că la capătul firului era indicativul 225 – a 18, col DSS Miroiu infiltrat în Ambasadă pentru a ne zădărnici plecarea.”

 

Notă: Fotografii din arhiva familiei Tacu.

4 Comments

  1. amanolesei
  2. ionut
  3. Anca Ferro
  4. Anca Ferro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *