Leonard Relea

miercuri

9

mai 2018

2

COMENTARII

Amintiri despre ”citiri și citate” cu Octavian Paler

Scris de , Postat în Actualitate

octavian paler carti

Luni, 7 mai 2018

Se împlinesc 11 ani de la plecarea lui Octavian Paler și paginile de Facebook duduie de citate și texte atribuite scriitorului. L-am înțeles înainte de 1989, sau cel puțin așa am crezut, că reușeam să-l citesc printre rânduri… L-am evitat după 1989, pentru o perioadă. Nu am agreat anumite poziționări ale lui. Și totuși… Cine nu a citit măcar o carte de Octavian Paler, ar trebui să o facă.

*****

Plecând de la sesizarea corectă a unui ”vecin de facebook” că există o citare excesivă a lui Octavian Paler pe net, vreau să fac o precizare. Există două texte distribuite, în special, de ”internautii afectați de fenomenul poptămas” despre care autorul spune că nu îi aparțin: ”Paradoxul vremurilor noastre” și ”Interviu cu Dumnezeu”.

În volumul ”Convorbiri cu Daniel Cristea Enache” (Polirom, 2012), Octavian Paler povestește cum un domn din Chicago îl felicită pentru un text pe care-l citise într-o revistă.

” «Despre ce text e vorba? Nu cumva se cheamă Paradoxul vremurilor noastre?» (Cu vreo jumătate de an în urmă, m-am trezit cu o revistă din Canada care publică sub semnătura mea, și chiar cu fotografia mea alături, un text care nu-mi aparținea, având acel titlu). «Nu, nu, zice domnul din Chicago, convins că-mi face plăcere să aflu noutatea. Se cheamă Interviu cu Dumnezeu». Am rămas blocat.”

Era vorba de revista Romanian Meridian, pe 17 decembrie 2005. De fapt, textul original apăruse în limba engleză pe site-ul theinterviewwithgod.com .

*****

De asemenea, am mai descoperit, la un moment dat, pe site-ul unei publicații românești celebre, un scurt fragment din volumul ”De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu, atribuit tot lui Octavian Paler. Nu mi-am dat seama de prima dată că aparține lui Cărtărescu (nu am citit cartea respectivă) dar eram sigur că Octavian Paler nu scria astfel. După orele de lectură a celor 12 volume semnate de el, care mi-au ajuns în mână, nu puteam să mă înșel.

Am verificat și am găsit sursa. Nu mă înșelasem.

Întâmplător știam pe un redactor de acolo, așa că l-am contactat și i-am spus ce prostie postaseră colegii care se îngrijeau de ediția on-line. În scurt timp au șters postarea.

*****

Am trăit s-o văd și pe asta: într-un comentariu pe facebook, cineva îl compară pe Octavian Paler cu Poptămas. Când lecturile nu depăsesc granița facebook e greu să citești o carte.

Eu pricep că unora le este greu să citească, asta cere un exercițiu al ochilor și mai ales al creierului, dar nu pricep de ce se grăbesc să aibă păreri despre ceea ce citesc alții?

*****

Iată și cele două texte de care pomeneam mai sus.

Paradoxul vremurilor noastre

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
Clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
Autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.

Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Acestea sunt vremurile fast-foodurilor şi digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorţuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte.
Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste rânduri.
Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va
pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui TE IUBESC partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

 

Interviu cu Dumnezeu

 

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am răspuns.

Dumnezeu a zâmbit.

Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească….iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

*****

Citiți și Cum se naște o trăsnaie pe Facebook

 

2 Comments

  1. Lili Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *