Leonard Relea

miercuri

30

ianuarie 2019

0

COMENTARII

Amintiri din LiubliAna, un volum care atinge cicatrici uitate

Scris de , Postat în Carte

Ana Kos - Amintiri din LiubliAna
Miercuri, 30 ianuarie 2019

Când a publicat primul volum de versuri, ”Doruri șoptite” (Editura Coresi), am spus că în următorii ani vom mai auzi numele Anei Kos. Și mai spuneam atunci că: ”Poeziile scrise de Ana Kos au în primul rând suflet, apoi au viață, au ritm, unele au rimă, altele par o joacă de adolescentă, unele ne dezvăluie focul interior al unei femei mature, dar cert este că fiecare în parte transmite un mesaj clar, neechivoc, ce se înscrie în concepția autoarei că ”cele mai frumoase poezii sunt cele triste”.

Și iată că, după doi ani, a ieșit de sub tipar Amintiri din LiubliAna, Editura Coresi, 2018. Iar dacă în primul volum am descoperit tristețea melancolică a versului, al doilea volum am simțit că a depășit acea graniță a tristeții lirice fiind construit pe o poezie a suferinței trupului care sublimându-se prin versuri atinge cicatrici uitate. Și astfel durerea este aproape transferată cititorului.

Mi-a fost greu să scriu despre acest volum pentru că, probabil, am evitat să-mi expun propriile cicatrici.

După cum spunea Robert Șerban într-un interviu acordat lui Marius Chivu:

”Poeții sunt ca aruncătorii de grenade defensive: niciodată nu știu cîte victime fac și dacă fac. Dar și cînd o nimeresc, e prăpăd”! (Dilemateca, nr. 65, octombrie 2011)

Iar ”grenadele” Anei Kos se găsesc din plin în Amintiri din LiubliAna.

Într-un univers poetic contemporan în care impostura poate fi deseori observată și, din păcate, ridicată la rang la artă, Ana Kos păstrează ceea ce am învățat să iubim la o poezie: vers, emoție, căldură, suflet, respirație, parfum erotic, senzualitate, durere, strigăt, vibrații.

Cel de-al doilea volum de versuri al Anei Kos, Amintiri din LiubliAna, poate sta pe orice raft de bibliotecă din întreaga lume. Vibrația poeziei nu doar că emoționează ci coboară mintea în inimă și rațiunea o dizolvă în sentiment.

Cerc vicios

Suntem o lume de oameni răniți
Și ne purtăm traumele sub piele,
Farduri, zâmbete și podoabe,
Din când în când, le lăsăm să sângereze
Prin rănile pe care le provocăm altora,
Cu tăișul vorbei, al judecății, înstrăinării, încremenirii,
Al uitării sau mângâierii refuzate.
Durerea lor n-o ostoiește pe a noastră,
Dar ne face s-o uităm o vreme,
Ca să nu mai simțim
Strânsoarea pielii
Care stă să plesnească.

Înmugurire

Răsturnată pe planșetă
La lumina ochilor ce mă vegheau
Începusem să înverzesc
Coapsele-mi prinseseră rădăcini
Iar din umărul drept
Acolo unde nu mai aveam braț
Crescuse o floare
Mă întindeam ca o iederă
Peste toate gândurile
MIrosind a caprifoi
Și sciam poeme în tine
Dar nu citeam nici un rând
Bătă i de inimă spărgeau muguri
În trunchiul meu fără scoarță.

Ana Kos este pseudonimul literar al Irinei Comeagă. Kos a fost luat cu împrumut, pe termen lung, de la insula grecească având același nume. De ce de la o insulă grecească? Pentru că, după cum spune poeta, acolo a scris primele versuri, cu impact la cititori, publicate pe blogul personal. Iar numele Ana are o semnificație specială pentru Irina Comeagă, deoarece concentrează esența feminității.

Voi încheia cu o mărturisire a poetei, din paginile primului volum: ”Convingerea mea este că cititorii nu caută răspunsuri în ceea ce citesc. Doar confirmări. Am încercat să le ofer”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *