Leonard Relea

sâmbătă

28

septembrie 2019

0

COMENTARII

Amintiri: o mașină de scris, un aparat foto și o tablă de șah

Scris de , Postat în Gânduri

masina de scris olimpia
Sâmbătă, 28 septembrie 2019

Mașina de scris

Aceasta e prima mea mașină de scris (mecanică): OLYMPIA – Traveller de Luxe S. Am primit-o cadou prin 1991. Putem spune că este un fel de bunică a laptop-ului. Am scris sute de pagini la ea. Ajunsesem la performanța de a scrie o pagină în circa 8-10 minute. Era o minune a tehnicii. N-am mai folosit-o de peste 20 ani. E ușor îmbătrânită. Ar trebui curățată și unsă cu ulei. Dar cine se mai ocupă cu așa ceva în ziua astăzi?

După 1990 am lucrat pe vreo 4-5 modele de mașini de scris: mecanice, electrice și electronice.
Mi-ar fi plăcut să am una din acelea cum mai vedem doar prin filme sau la muzee.
La un moment dat, în podul unei școli am văzut aruncat un Remington. Probabil fusese folosit la secretariat prin anii 70 – 80. Școala a intrat în renovare și probabil că Remington-ul o fi ajuns pe la vreo groapă de gunoi.

Când foloseam mașini de scris, prin 1992-1998, la Biroul de presă al cotidianului Evenimentul Zilei, aproape întotdeauna în partea dreaptă aveam o scrumieră în care fumega o țigară. De multe ori nu fumam nici măcar jumătate din ea. În stânga țineam o cană cu cafea. O cană mare, din plastic, plină cu cafea. Cafeaua o făceam direct în cană, cu un fierbător din acela cumpărat din bazar, de la moldoveni. Cei de vârsta mea își amintesc cum arăta.

 

Una caut și alta găsesc…

aparat foto zenit

Într-o cutie ca un fel de birou pentru obiecte pierdute, pierdute în timp, mi-am găsit aparatul foto Zenit 11. Are peste 30 de ani. Nu e genul de aparat la care trebuia doar să apeși pe declanșator. Erau o serie întreagă de calcule legate de lumină, diafragmă, timp de expunere etc. Mai ales că filmele aveau maxim 36 de poziții și nu-ti permiteai să pierzi vreuna.
L-am folosit în timpul liceului pentru fotografii pe care le au si astăzi colegii mei. În anii 80 nu se mai găseau filme Azo și cumpăram filme ORWO, de 24 de poziții și expirate. Carcasele nu se potriveau, dar le scoteam din carcasa RDG-istă și le puneam în carcasa românească. Noaptea, în orb, pe sub plapumă ca să nu se voaleze filmul.

Lângă Zenit am pus, cine știe când,  și trepiedul. Îl cumpărasem special ca să pot face fotografii cu ajutorul temporizatorului. Fotografii de grup în care trebuia să ajung și eu, la vreo 10- 15 secunde după ce apăsam butonul. Începea un bâzâit prelung și când mă poziționam și eu pe lângă colegi se auzea un ”clank!”, semn că momentul se imortalizase pe pelicula filmului.

Prin 1991 mi-am cumpărat un blitz Metz de care eram foarte mândru la vremea respectivă. Și acuma sunt mândru, dar nu-l mai folosesc. Aparatul foto l-am folosit până prin 2007, când mi-am cumpărat unul digital.
Iar bătrânul Zenit a devenit obiect de muzeu. E greu să-l uit.

Mi-a fost martor la unele dintre cele mai frumoase momente din viață și atâta cât a putut a înghețat memoria unei clipe spre care mă uit cu nostalgie acuma, când anii se numără scăzând, nu adăugând.

 

Tabla de șah

sah magnetic

O tablă de șah și piesele acelea micuțe, de vreun centimetru înălțime. Tabla are latura de 10 centimetri. Da, ați citit bine: 10 cm.
Un șah pe care îl am de vreo 35 de ani. Am jucat pe el sute de partide. În liceu mai ales. În pauze, chiar și în ore, pe sub bancă. În special cu doi dintre colegi.
Unul dintre ei a rămas în Iași. O minte sclipitoare. Celălalt, fizician, stabilit în State. Eu, un om care se agață de amintiri.
Aveam cărți de șah. Le studiam. Încă le mai am. Nu le mai studiez.
Mi-ar fi plăcut să fac șah de performanță. Ceva mi-a lipsit. Probabil voința. Am ales altceva.

Am renunțat la șah, am renunțat la teatru și am ales presa. Cea mai mizerabilă alegere.

Îmi amintesc de un film în care unul dintre personaje spunea: ”E ușor să facem alegeri. Cel mai greu e să trăim cu ele.”

Și totuși, trăim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *