Leonard Relea

luni

21

noiembrie 2016

0

COMENTARII

Ana Kos și dorurile șoptite în versuri

Scris de , Postat în Carte, Exclusiv

versuri Ana Kos
Duminică, 20 noiembrie 2016

 

Ana Kos e un nume pe care probabil o să-l mai vedeți pe coperta unui volum în anii următori.

Pe scurt, povestea unui debut ar putea fi rezumată cam așa: ”Lansarea volumului „Doruri șoptite” (Ana Kos) a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, ora 15:00, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2016. Standul 307, nivel 7.70 – Editura ePublishers – eLiteratura – eDidactica.” Este ceea ce rămâne în istoricul manifestării.

În realitate, povestea acestui debut este cu totul și cu totul alta. Un debut ca o naștere grea, un volum care a ajuns să vadă lumina tiparului după o serie de peripeții care l-au întârziat cu cel puțin 6 luni.

Am avut șansa să descopăr poezia scrisă de Ana Kos, în această vară, pe blogul său creat special pentru a adăposti un spațiu liric în care cuvintele par că tac și lasă trăirile interioare ale poetei să-și spună singure povestea, să pătrundă în mintea și în sufletul cititorului ca o transfuzie de emoție.

Am avut, apoi, bucuria să citesc manuscrisul volumului și abia, abia m-am abținut să scriu despre această bijuterie lirică înainte de a o vedea tipărită.

Ana Kos e metamorfoza lirică a sufletului sensibil și timid al Irinei Comeagă, o poetă care nu a crezut până ieri că este poetă.

Irina Comeagă a început să scrie versuri în urmă cu doi ani, aproape din joacă. Era într-o zi de toamnă. Nici nu bănuia atunci cât de repede avea să trăiască fiorul debutului în universul literar.

”Practic, toate poeziile incluse pot fi astfel descrise: exerciții lirice, uneori mai intelectuale, alteori mai senzoriale, însă având un element comun – emoția, dorința de a transmite un mesaj coerent, inteligibil, ușor descifrabil inclusiv de către un consumator de poezie mai puțin avizat, dorința de a-l ajuta să se regăsească fără mai eforturi în oricare dintre poveștile ce pot fi intuite în spatele versurilor.

Unele au avut ca sursă de inspirație experiențe personale, altele – întâmplări cărora le-am fost martoră sau despre care am auzit ori citit, însă există și poezii născute dintr-o simplă imagine”, îmi spunea, în urmă cu ceva timp.

 

Am întrebat-o la un moment dat: ”De ce Ana Kos și nu Irina Comeagă?”. Probabil că aceeași întrebare și-o pun și cititorii. Răspunsul e o poveste deloc întâmplătoare, aproape ca un destin.

Să o lăsam să ne povestească singură.

”Cu privire la Ana Kos, pseudonimul sub care am ales să scriu, multe nu sunt de spus. Sunt un personaj necunoscut, apărut din drag de cuvinte, o femeie matură fizic, emoțional, intelectual, care se redescoperă, dar se și arată celorlalți, scriind. Fie că este vorba despre poezii sau proză scurtă, demersul este realizat cu aceeași sinceritate. Acesta este, probabil, și motivul pentru care transmite emoție. Așa îmi place să cred, așa mi s-a spus. Convingerea mea este că cititorii nu caută răspunsuri în ceea ce citesc. Doar confirmări. Am încercat să le ofer.

Pseudonimul are o poveste la fel de simplă ca el. „Kos”provine de la insula grecească ce poartă acest nume, ca urmare a faptului că acolo am scris primele texte cu oarecare impact la cititori, dar și a unei promisiuni personale făcute în acest sens, mai mult în glumă, la acel moment. „Ana” l-am însușit datorită fascinației pe care o am pentru acest prenume. Pentru mine, „Ana” concentrează esența feminității. Are și meritul de a fi încărcat cu suplimentare semnificații de personajul Baladei Meșterului Manole. Ana Kos se vrea, însă, o reinterpretare a Anei lui Manole, idee cu care am simțit nevoia să deschid volumul. Nu pentru că nu aș înțelege resortul sacrificiului de sine al celei din urmă, ci pentru că găsesc nedreaptă dispariția ei în temelia construcției realizate de bărbatul său. Ana poate contribui la zidire și fără să moară. Merită recunoaștere prin viață, nu doar prin moarte.”

 

Cei care au deschis volumul au făcut cunoștință cu Ana Kos de la prima pagină.

” Sunt o specie aparte de Ană

Pe mine nu mă zidește nimeni în temelii

Nici în ziduri ori tainițe

Nu inspir niciun mit

Nu hrănesc nicio fantezie

Nu mor întru nemurire

Nu mă las prinsă în poezii cu formă fixă

Nu pot fi zidită, nici încastrată

Măsurată, aliniată sau șlefuită

Pentru că sunt deja grefată pe sufletul meu

De unde nu mă excizează nimeni

Iar el aleargă după fluturi

Împrăștiat în culorile curcubeului.”

 

Poeziile scrise de Ana Kos au în primul rând suflet, apoi au viață, au ritm, unele au rimă, altele par o joacă de adolescentă, unele ne dezvăluie focul interior al unei femei mature, dar cert este că fiecare în parte transmite un mesaj clar, neechivoc, ce se înscrie în concepția autoarei că ”cele mai frumoase poezii sunt cele triste”.

Lirismul poetei Ana Kos se circumscrie unei continue căutări a sentimentelor, împărtășite sau neîmpărtășite, a dorințelor, a atingerilor și chiar a întrepătrunderii trupurilor. Dacă mulți poeți par că au epuizat tema sufletelor pereche, poezia Anei Kos vine să ne amintească despre faptul că suntem oameni, că sentimentele se nasc în suflet dar se exprimă prin trup, prin gesturi, prin atitudini, prin căutarea trupului pereche.

Meditațiile, introspecțiile lirice ale Anei Kos au loc cu aceeași efervescență poetică atât la miez de noapte, dimineața în zori cât și la lumina clară a zilei. Dorurile șoptite nu sunt pentru un timp ci pentru oricare timp, pentru oricare vârstă.

Adolescenți, maturi sau vârstnici, cititorii vor regăsi în versul Anei Kos o frântură din propriile lor emoții trăite acum sau cândva, altundeva.

*****

Ana Kos, debut la GaudeamusLansarea volumului de debut, Doruri șoptite (Editura Coresi, 2016), a coagulat la Târgul Internațional de carte Gaudeamus cel puțin de trei ori mai mulți prieteni și admiratori decât au preconizat organizatorii, motiv pentru care volumele aflate la raft s-au epuizat  în câteva minute, înainte de lansare. Nu am putut să citez din versurile de dragoste ale Anei Kos deoarece este greu de făcut o alegere. E bine ca fiecare să-și regăsească singur propria emoție.

 

După cum am mai spus-o de vreo două ori până acuma, în fața poeziei mă predau.

Sursa foto: pagina de Facebook a Anei Kos
Citiți și Poezie… Cine n-a scris măcar o poezie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *