Leonard Relea

marți

9

aprilie 2019

0

COMENTARII

Belmondo, într-un film care trebuie privit cu ochii sufletului

Scris de , Postat în Film

Belmondo
Marți, 9 aprilie 2019

Tocmai am aflat dintr-o postare din mediul online că astăzi e ziua lui Jean-Paul Belmondo, celebrul actor francez al anilor 60 – 70 – 80. A împlinit 86 de ani.

Și mi-am amintit un film de un film realizat în 2008, când actorul avea 75 de ani, marcând revenirea lui Belmondo pe platoruirle de filmare după o absență de 7 ani. Regia: Francis Huster, un veteran al cinematografiei franceze.

Un homme et son chien (2008) este un film dramatic despre condiția de om atunci când nimeni nu mai are nevoie de tine, atunci când nu mai poți oferi nimic.
Bătrân și bolnav, fără resurse financiare pentru a se stabili la un azil, Charles este pur și simplu aruncat în stradă de Jeanne, soția celui mai bun prieten al său din timpul în care lucrase în marină. Practic, după moartea prietenului, Jeanne, mult mai tânără, îi devenise amantă, dar acuma dorea să-și refacă viața alături de un alt bărbat.

Ajuns în stradă, Charles are alături de el doar un câine care îi fusese cel mai fidel prieten în ultimii ani. Împreună încep să umble pe străzi în căutarea unui adăpost. Mai mult, bătrânul încearcă să găsească un adăpost măcar pentru câine, dar își dă seama că nimeni nu va avea grijă de animal așa cum a avut el. Experiența dură a vieții pe stradă îl face să ia o decizie radicală. Când simte că animalul a găsit pe cineva de care s-ar putea atașa, bătrânul dispare.

Știe că este momentul să-și încheie socotelile cu viața. Doar că viața are alte socoteli. Câinele simte lipsa omului care l-a îngrijit, a prietenului, și pornește în căutarea sa. Îl găsește pe Charles stând în picioare între linii de cale ferată, așteptând trecerea unui tren. Cum ar fi putut să-l lase singur? Cu câinele în brațe, Charles privește cum locomotiva se apropie șuierând amenințător. Și se apropie, se apropie, se apropie… Cu un gest disperat aruncă din brațe câinele. Garnitura de tren își continuă drumul. Zgomotul roților alunecând pe șinele de fier, taie ca un fierăstrău uriaș coloana sonoră. Vagon după vagon, trenul se îndepărtează. Câinele privește pe sub vagoane pentru a-și vedea prietenul bătrân. O fi un sfârșit … sau un început?

Trebuie să urmăriți filmul.

Nu este un film spectaculos. Este un amestec de sentimente: de teamă, de revoltă, de compasiune, de neputință. E un film care trebuie privit cu ochii sufletului, nu ai minții. Prim-planurile cu Belmondo și reacțiile lui la provocările sfârșitului vieții sunt excepționale. Arată un om împăcat cu viața, cu el însuși, care pare că își acceptă soarta… și totuși, există și limite. O limită a demnității sub care nu poate coborî.

Notă IMDB: 5,8.

Prin acest film, regizorul Francis Huster a creat o nouă versiune a peliculei “Umberto D.” a lui Vittorio de Sica din 1952. În alte roluri îi puteți vedea pe Jean Dujardin, Max von Sydow, Anthony Delon.

Citiți și ”Am simțit cum este să fii un homeless ”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *