Leonard Relea

sâmbătă

5

octombrie 2019

0

COMENTARII

Cea mai cunoscută poezie a lui Zaharia Stancu

Scris de , Postat în Gânduri

vrabie,-poezie de zaharia stancu

Sâmbătă, 5 octombrie 2019

Pentru că e 5 octombrie vreau să ne amintim de cea mai cunoscută poezie scrisă de Zaharia Stancu: Cântec șoptit. Versuri puse pe muzică de grupul folk Poesis, grup format la Constanța, în 1977, devenit cunoscut abia din 1982 când s-a alăturat Cenaclului Flacăra în formula Eugen Baboi și Marius Bațu.

Despre Zaharia Stancu pot fi multe de spus și nu mi-am propus să-i analizez biografia. S-a născut pe 5 octombrie 1902, la Salcia, județul Teleorman și a decedat pe 5 decembrie 1974, la București.

 

Cântec șoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi-am lovit-o
Pe urmă o zi şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba, mi-a spus, degeaba mai plângi
Ce-ai omorât, omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
M-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Nu ştiu de ce într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

De mult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
De mult nu mai merg la nicio-ngropare
Soarele apune după nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare

 

Bătălia s-a sfârșit, soldatul…

 

Batalia s-a sfârsit, soldatul
ramas pitulat într-o masca
Undeva departe pamântul geme
Gata sa urle, gata sa nasca.

Deasupra cerul gol si soarele
În jur câmpul gol si mortii
Sufletele lor stau drepti si asteapta
Sa intre-n rai în fata portii.

Soldatul din masca vede o floare
Si vesel si-o pune dupa ureche
Ce mândra, ce pura e lumea
Ce rea, ce urâta, ce veche

Batalia s-a sfârsit, soldatul
Ridica fruntea sa vada iarba
Tiuie-un glont ratacit
Si-i sfarâma tâmpla si barba
Deasupra cerul gol si soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În masca soldatul nu mai are
Nici ochi sa vada, nici buze.

 

 

*****

Elegie

 

Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.

Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.
Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.
Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti…
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.

 

Citiți și Trecea un om pe drum. O nouă zi, o altă poezie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *