Leonard Relea

luni

13

iulie 2015

3

COMENTARII

Corijenții din Educația românească nu sunt elevii

Scris de , Postat în Exclusiv, Opinii

Educația românească, școală, învațământ

12 iulie 2015

Recunosc că sunt supărat… Textul de mai jos pornește de la câteva gânduri scrise pe facebook despre Educația românească:

«Cinci unități școlare din județul Iași au  promovabilitatea ZERO la BAC. În schimb suntem mândri de alte cinci unități școlare considerate de elită. 

Între cele două extreme mai sunt câteva zeci de școli și vreo 5000 de absolvenți a căror pregătire în niciun caz nu este reflectată de note.

Fiecare județ se lăuda cu cei câțiva elevi care au luat ZECE la BAC? E o mândrie de moment. O fandoseală a șefilor din inspectorate și a directorilor de școli moștenită de pe vremea întrecerii socialiste… De parcă inspectoratele școlare ar fi contribuit cu ceva la obținerea acestor rezultate. Hai să fim serioși. E munca copiilor și investiția părinților. 

Sistemul de Educație românesc nu ține cont de faptul că la anunțurile de angajare vor răspunde ceilalți 5000 de absolvenți despre a căror pregătire pentru a fi absorbiți de piață muncii nu suflă nimeni un cuvânt. »

Dacă școlile ar fi cotate după criterii care să țină cont de capacitatea de integrare a absolvenților pe piața muncii, tare mi-i frică de faptul că ar ajunge sub nivelul „tufei de Veneția” chiar și cele mai bune licee și colegii.

Educația românească pregătește elevi pentru note, nu oameni pentru societate. Școala românească pregătește elevi pentru statisticile care sunt singurele argumente folosite de reprezentanții inspectoratelor școlare și conducerile școlilor atunci când vor să se laude. În toate cazurile atât inspectoratele cât și școlile defilează cu rezulate care nu le aparțin. Rezultatele sunt de cele mai multe ori consecința muncii elevilor și a sutelor de ore de meditațiii plătite cu bani grei de către părinți. Meditații care au devenit o normă în educația românească încă din clasele primare.

Știu, există și excepții. Cu o vecină de pe Facebook, Elena Ungureanu, o persoană excepțională, am avut deja un schimb de replici pe această temă : ) 

Iar cei care au copii știu foarte bine acest lucru. Să nu ne mai ascundem pe după deget. Educația nu este centrată pe elev așa cum precizează Legea Educației, ci pe interesul funcționarului din sistem. Nici măcar a dascălului. Pentru că în învățământul românesc există dascăli, puțini, ce-i drept, și funcționari. O grămadă de funcționari care pozează în profesori, dar de fapt sunt preocupați doar de ziua de leafă.

Școala românească îți dă impresia falsă că ai valoare doar dacă ești de 10… în timp ce viața îți arată că 10 nu înseamnă întotdeauna și succesul…

Mass-media românească a fost sedusă în ultimele zile de o așa-zisă scrisoare a unei fete care s-a considerat nedreptățită pentru că deși a terminat cu media 10 și a luat bac-ul cu 10, nu a primit titlul de șefă de promoție.

Iată ce scrie tânăra într-un text preluat de media: „Când am intrat acolo, mi-am spus că o să lupt atât de mult, încât liceul o să aibă renumele pe care îl merită când voi termina clasa a XII-a. Am participat la toate concursurile la care am avut timp sムmerg. Am luat 30 de premii în 4 ani – 16 premii pe podium la județ, 3 mențiuni la județ și 11 premii la etapele naționale. Și mereu eram mândră când auzeam numele liceului la premiere. Simțeam că visul meu se va îndeplini. Când am terminat clasa a VIII-a, am avut media generală 9.99, dar nu am fost sefă de promoție. Și abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbești în numele unei întregi generații. Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 și mi-a reușit. Nu a fost ușor. Eu nu am copiat la teze și teste ca unii. Nu am avut nevoie să îmi fac poze pe telefon ca alții. AM ÎNVĂȚAT!”

Ce a însemnat școală pentru ea? O goană după diplome și note. O goană nebună după 10. Acesta a fost singurul motiv: să fie șefă de promoție și să spuna câteva inepții la sfârșitul anului școlar în numele unei generații. Câteva inepții pe care oricum le uita toată lumea în următoarele 5 minute.

Succesul în viață nu depinde de 10…. ci de cum îți urmărești visele pe care le ai.

Bill Gates și Steve Jobs, ca să dau doar două exemple cunoscute de generațiile digitate, nu au fost elevi de 10, nu au fost șefi de promoție, nu au fost olimpici, nici măcar nu au fost interesați de școală, ci au fost niște vizionari. 

Un alt caz zguduitor a avut loc zilele trecute la Sascut, județul Bacău. Un tânăr absolvent, care avea media 7,40 la Bac, s-a sinucis înainte de a afla rezultatele contestației. Culmea, … în urma recorectării, media îi urcase la 8,20. De ce s-a sinucis? Pentru că avea media prea mică pentru a intra la facultatea de jurnalism de la Cambrige. Cel puțin așa se afirma în presă. Nu vreau să vorbesc aici despre ce mai înseamnă jurnalismul în România, astăzi. O voi face altădată.

Iată, așadar, cum elevul devine victima notelor și a metodelor de evaluare din educația românească. Acest tânăr credea că o notă îi asigură succesul în viață. Un concept fals pe care sistemul continuă să-l promoveze cu o insistență criminală, după cum se poate observa.

Cititi si: Dramele adolescenților și visele care devin coșmaruri

Acuma să ajungem la părinți… alt factor care paralizează educația. Părinți incapabili să înțeleagă faptul că o notă nu reflectă gradul de „deșteptăciune” a copilului, o notă nu reflectă capacitățile creative și intelectuale ale copilului. Ce înseamnă capacitate intelectuală? Să aibă 10 pe linie la toate obiectele? Cred că sunt de preferat cei care știu să caute răspunsuri, nu să memoreze răspunsuri.

Părinții uită cum erau ei atunci când mergeau la școală. Am văzut părinți care se stropșeau la copiii de clasa a doua pentru că nu obținuseră nu-știu-ce rezultat la niște concursuri de matematică, de exemplu. Am serioase îndoieli că acei părinți ar fi reușit să obțină un rezultat mai bun decât proprii copii. Și vorbim de oameni care au pretenția că au absolvit un liceu.

Hey! Teachers! Leave them kids alone! – Generația Pink Floyd n-a înțeles nimic

I-am spus la un moment dat învățătoarei copilului meu, ca la ședința cu părinții să ne dea să rezolvăm subiectele de clasa a II-a la nu-știu-ce concurs. Ar fi fost interesant de văzut ce rezultate ar fi avut părinții…  Experimentul n-a avut loc… și mi-i frică de faptul că mulți părinți ar fi rămas corijenți … la matematică. La matematica de clasa a II-a. Cred în continuare că e o idee bună ca părinții să fie puși în situația elevilor.

Citiți: Un dascăl greu de uitat: prof. Amălinei Valerian, dirigul nostru…

E trist: funcționarii din învățământul românesc sunt corijenți la materia „educație” iar părinții sunt corijenți la materia „cum să fii parinte”…. Copiii sunt singurele victime…

 

13 iulie 2015

Educația produce diplome nu oameni calificați, iar multe legi clasifică valoarea după diplome, nu după performanțe… Mai ales în cazul în care angajator este statul… Citiți cv-urile câtorva „personalități” aflate în funcții de decizie ca să vă minunați cât de mândre sunt de colecția de diplome. O doamnă și-a înșirat pe 10 pagini o colecție de diplome de participare la diverse seminarii, cursuri etc … Leșini până citești… dacă nu te apucă greața… În societate este o doamnă respectabilă…. dar se pare că doar ea însăși nu se consideră respectabilă atâta timp cât a simțit nevoia să se laude cu niște bucăți de hârtie fără valoare profesională.

Educația este paralizată de structuri și de oamenii de decizie din structuri. Așa-zisul dialog între pionii de decizie și societate este inexistent sau, atunci când este simulat, se rezumă la a pune pe tapet cifre statistice și lamentări care se referă la veșnica problemă: subfinanțarea și lefurile mici. E greu de crezut că doar lefurile și finanțarea rezolvă problema. Despre oamenii cu viziune, oamenii care vor să schimbe ceva, care simt pulsul acestor ani, oameni care simt că elevii actuali nu sunt la fel ca cei din anii 70 – 80, nu se vorbește.

Ce schimbare putem cere de la directori care câștigă concursuri în funcție de simpatiile politice, în funcție de obediență, pentru care modelul de a conduce o școală este preluat din anii gri ai epocii de aur? Sunt pline școlile de astfel de ”manageri” care, culmea, transmit „cunoștințele” lor și altora mai tineri. (Las’ că merge și așa, doar merge de 100 de ani…)

Mai mult, astfel de oameni sunt puși să opereze cu o lege, încă în vigoare, care le dă libertăți pe care nu le-au avut vreodată, dar pe care refuză să le folosească în interesul educației, al elevilor. Atâta timp cât factorii de decizie vor vedea în centrul sistemului doar proprii angajați, educația va rămâne doar o lozincă…

Atâta timp cât părinții nu se vor trezi și nu vor forma și ei un vector de forță care să scoată din paralizie educația românească, nu se va întâmpla nimic… Deocamdată există voci care trag semnale de alarmă și arată că se poate și altfel. Există și oameni în sistem, dascăli, care încearcă să producă schimbări atât cât li se permite. Cei care îndrăznesc să deranjeze sunt repede îndepărtați. Pentru că sistemul și-a păstrat câteva pârghii pentru a da afară oamenii care deranjează…

În fine… n-am spus nimic nou… doar că am și eu o limită a răbdării…

PS: Nu sunt obișnuit să scriu referate studențești pentru orele de seminar sau pentru simpozioane care sunt mai interesante in pauzele de cafea. De aceea unele texte, pe care mi le asum prin semnătură, au un ton care poate fi interpretat ca agresiv. Dar cred că despre anumite chestiuni, cum ar fi educația , nu e suficient să discutăm șușotind pe la colțuri sau în mediile private.

3 Comments

  1. Alina Codreanu
  2. Emilia
  3. Vali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *