Leonard Relea

vineri

29

iunie 2018

0

COMENTARII

Cucuteni 5000 și un reportaj tăiat pe jumătate

Scris de , Postat în Actualitate, Amintiri despre oameni

cucuteni targ de oale
Sâmbătă, 29 iunie 2018

Pentru că astăzi s-a deschis cea de a XXXVI-a ediție a celebrului Târg de Ceramică de la Iași, Cucuteni 5000, mi-am amintit de un text pe care l-am scris în urmă cu 16 ani pentru un ziar local. Pe vremea aceea manifestarea ținea o săptămână. Acuma ține 3 zile.

Redactorul-șef  dorea să-i aduc o știre cu momentul deschiderii și câteva declarații de la autoritățile prezente. Eu, interesat de oameni și atmosferă, am ignorat autoritățile, chiar și atunci când fotoreporterul încerca să mă convingă, disperat, că în presa locală trebuie să scrii mai întâi despre cei care conduc urbea și abia apoi despre atmosferă. Anii petrecuți în presa centrală mă învățaseră, însă, cu totul altceva. Așa că i-am spus să-și facă pozele cu autoritățile și apoi să vină repede după mine pentru că eu vreau să scriu despre târg nu despre oamenii din birouri care au ieșit pentru a primi aplauzele mulțimii.
Și fără să-l aștept, am căutat să descopăr pulsul târgului. Când i-am prezentat redactorului-șef textul, mai întâi m-a privit contrariat pentru că nu respectasem ceea ce se discutase la ședința de redacție și în loc de o știre de 5 fraze eu scrisesem un reportaj de 5 pagini din care mi-a tăiat aproape jumătate. Iată ce a ieșit.

*****

Soarele arde consumându-și parcă ultimele resurse de energie. Cineva acolo sus a uitat că și mâine este o zi. Dacă dealul Copoului ar fi din ciocolată, s-ar scurge în valuri spre clădirea gării. Spre disperarea copiilor nu s-a inventat încă dealul de ciocolată, în schimb pentru oficialitățile Iașilor ziua de muncă începe cu deschiderea târgului de oale Cucteni 5000 din Grădina Copou. O sărbătoare care a devenit tradiție, deși de la un an la altul nimic nu pare nou. Prefectul, viceprimarul, șeful de la cultură și alți șefi mai mici își exersează talentul oratoric în fața unui microfon și a câtorva ziariști care au timp să-i asculte, dar gândul le fuge la meciul dintre Brazilia și Anglia (era în desfășurare Campionatul Mondial de Fotbal – n.a.). Câteva diplome împărțite printre participanți și deschiderea este, oficial, făcută.

Cum intru prin poarta din vale a Grădinii Copou, simt forfota unei aglomerări nefirești. Tarabe ale comercianților de suveniruri și kitschuri se întind până în aleea principală. Pălării de paie, bâte de baseball, brățări din piele, ornamente de agățat la gât, jucării pentru copii și multe altele se înfățișează ochilor, așezate la rând pe tarabe, așteptând cumpărătorii.
Deși nu au nici o legătură cu târgul, comercianții au fost acceptați, deoarece bagă în buzunarele Primăriei peste 500.000 de lei (lei vechi – n.a.) pe metrul pătrat ocupat.

Poliec Filica, cucuteni

Filica Poliec

Fac la stânga pe aleea principală. La o măsuță, o femeie, de vreo treizeci și ceva de ani, aranjează cu grijă niște ouă închistrite. Le scoate cu atenție, de parcă ar fi pline cu explozibil, le șterge cu o cârpă moale și le pune în diferite coșuri. Unele sunt mai mari, altele mai mici. Ating cu mâna unul dintre ouă și abia îl simt. Este ușor. Îmi dau seama că este doar coaja. Îl întorc pe toate părțile. Nu se vede nici o gaură.

“Îi ou adevărat domnule. Nu-i din lemn sau din lut”, îmi confirmă femeia din fața mea. O cheamă Filica Poliec și a venit tocmai din Vatra Moldoviței, județul Suceava.

“Am prins meseria asta de la soacra mea. Mi-o fost tare drag să pictez pe ouă. Nu-i ușor. Sunt o mulțime de secrete. Unele ți le spun cei bătrâni, altele trebuie să le prinzi tu singur”, mărturisește Filica.
Privesc uimit la exponate și nu-mi vine să cred că două mâini dibace și o minte ageră pot lucra cu o coajă de ou.
Într-un coș aparte se află icoane pictate pe ouă de gâscă. Această artă naivă te înduioșează mai mult decât un Rembrandt. “Cel mai drag îmi este ăsta, cu icoana lui Isus”, spune Filica și strânge lângă obraz oul respectiv ca pe un copilaș pe care vrea să-l dezmierde. O las să-și vândă marfa, deoarece niște clienți serioși s-au oprit și cercetează totul cu atenție.

Iordan Gusatu, cucuteni

Iordan Gușatu

Câțiva pași mai încolo, un bărbat cu fața arsă de soare stă cu genunchiul drept proptit în iarbă și cioplește. Cuțitul alunecă de sus în jos și taie coji din carnea albă a lemnului. Iordan Gușatu a venit la Iași tocmai din Băbeni – Vâlcea. Este cioplitor în lemn și îl simt că spune cu mândrie acest lucru. Meseria este o moștenire de familie. Deși este maistru pirotehnist, Iordan se simte cel mai bine atunci când mângâie lemnul.

Trusa lui de scule se poate compara cu trusa unui chirurg. Zeci de dălți și dăltițe, ciocane, cuțitașe și multe altele stau rânduite cu socoteală gospodărească. “Acum fac picioarele la o măsuță. Dar mi-ar plăcea dacă ar fi aici și un târg al cioplitorilor, ca la Muzeul Satului din București. Să vedeți atunci cum un buștean se transformă în covată ori în găvan. Îmi place să fac ciubere, căușe, tăvi și nu vă mint, le lucrez numai la mână. Alții pun lemnul pe strung și gata, au terminat munca. Dar eu sunt cioplitor”, îmi spune cu mândrie Iordan Gușatu. Și meșterul nu minte. Pe fiecare obiect al lui se observă urmele dălților care au dat o nouă viață bușteanului.

În sectorul de ceramică forfota este mai mult un moft orășenesc. Domnii și doamnele vin pentru a fi văzuți de alți domni și alte doamne. Dă bine să fii văzut plimbându-te pe la tarabele cu castroane, oale, glastre și alte închipuiri ale lucrătorilor în lut. Din păcate, par aceleași obiecte de anul trecut, de acum doi ani și cine mai știe de când. O notă de kitsch plutește în aer. Pare mai degrabă Cucuteni, anii 2000.

Doar ceramica tradițională de Horezu, având drept simboluri cocoșul, pomul vieții, peștele și șarpele mai salvează din aparențe.

În rest, aproape aceleași castroane, aceleași culori, aceleași modele. Dacă ai cumpărat oale în anii trecuți începi să regreți că ai mai urcat Dealul Copoului. Ori imaginația lucrătorilor în lut a încremenit în urmă cu câțiva ani, ori civilizația își pune amprenta pe tradițiile populare. Sincer, mi-ar fi plăcut să-i văd lucrând la roata de olar.

Domni și doamne se plimbă printre tarabe și, cu ochi de specialiști, măsoară exponatele. Nu se pricep dar, dacă tot au venit până aici, nu pot să plece cu mâna goală. Întorc pe o parte și pe alta câte un castron, câte o glastră sau cine știe ce alt nimic din lut. După ce se hotărăsc, scot banii și plătesc. Apoi ies la braț, în șosea. Doamna duce în mână, ca pe un trofeu, o oală de Horezu. Dă bine să fii văzut de prieteni și chiar de necunoscuți la târgul Cucuteni 5000. Capeți un aer de cunoscător, de admirator și colecționar cu doar câțiva lei.

Târgul de oale Cucuteni 5000 de la Iași a mai bifat o ediție.

Citiți și Teiul lui Eminescu: povestea unei renașteri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *