Leonard Relea

luni

3

iulie 2017

2

COMENTARII

Dansul Victoriei, povestea unui hoț și a unei balerine

Scris de , Postat în Carte

dansul victoriei
Duminică, 2 iulie 2017

Autorul romanului ”Poștașul lui Neruda”, scriitorul chilian Antonio Skarmeta, reușește să mă surprindă extrem de plăcut cu romanul Dansul Victoriei, publicat la Editura Rao, în 2011. Un roman care a obținut o importantă distincție literară spaniolă, Premiul Planeta.

Acțiunea se petrece în Chile după căderea lui Pinochet. O poveste despre doi foști deținuți, eliberați cu un decret de grațiere, care se întorc în lumea liberă, fiecare cu planul său.

Vergara Grey, aproape de vârsta de pensionare, vrea doar să se întoarcă în familie și să ducă o viață liniștită după ce va fi recuperat banii de la asociatul alături de care făcuse echipă în câteva spargeri celebre. Din păcate, acesta investise banii în câteva afaceri falimentare. Celălalt personaj principal este un tânăr de 21 de ani, Ángel Santiago, care avea planul unei noi spargeri în urma căreia putea obține 1 milion de dolari. Dar pentru acest demers era nevoie de experiența lui Vergara Grey, care se lasă greu convins.
Apariția unei tinere de 17 ani, Victoria, exmatriculată de la liceu, dar pasionată de balet, de care se îndrăgostește Angel, întoarce oarecum pe dos planurile romanului.

Cei doi hoți se hotărăsc să o ajute pe fată să își îndeplinească visul de a dansa pe scena Teatrului Municipal și în plus să apără și o cronică favorabilă într-un ziar. Pentru aceasta au nevoie de mai mulți complici. La un moment dat, dansul Victoriei devine planul principal al romanului. Până la urmă, pentru ei o spargere a seifului unui mafiot local era mai ușor de pus în practică decât îndeplinirea visului Victoriei.
Un roman care ne arată că, în general, ceea ce vedem este doar o latură a realității. Un roman dur despre viața oamenilor care au doar șansa să viseze. Iar îndeplinirea unui vis înseamnă și o plată.
Va reuși Victoria să danseze pe scena Teatrului Municipal? Vor reuși cei doi să spargă seiful celui mai temut mafiot din zonă? Cine va plăti pentru ca aceste visuri să devină realitate?
Întrebări la care găsiți răspunsul doar citind volumul.

După romanul Dansul Victoriei, în 2009, a fost turnat filmul ”El băile baile de la Victoria/The dancer and the Thief”, în regia lui Fernando Trueba.

2 Comments

  1. Ivan Magda-Liliana
    • Leonard Relea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *