Leonard Relea

vineri

10

mai 2019

0

COMENTARII

Despre oameni și oameni

Scris de , Postat în Actualitate, Gânduri, Opinii

oameni-si-spini
Vineri, 10 mai 2019

Câteva idei după ziua de ieri, când la Iași a avut loc un miting organizat de un partid care și-a adus susținători din comunele Moldovei. În Piața Unirii s-au întâlnit două tabere. Susținătorii partidului și cei care protestau. Despărțite de garduri și cordoane de jandarmi, cele două tabere s-au ”complimentat” reciproc. La un moment dat câțiva protestatari au aruncat cu bancnote de 1 leu spre tabară susținătorilor. Iar unii chiar s-au aplecat să le ridice. O astfel de imagine a stârnit comentarii aprinse în mediul online.

Ieri m-am aflat în câteva sate din județ, de la ora 8,00 până la ora 16,00. Am văzut o mulțime de oameni lucrându-și pământul sau având diverse treburi pe langă casă. Oameni gospodari.

Oamenii gospodari din mediul rural aveau treabă acasă, nu aveau timp de mitinguri și șușanele pesediste.
E ușor de judecat lumea printr-o fotografie, stând în fața unui monitor. Cele mai bune manipulări se fac cu ajutorul fotografiilor care arată doar o fracțiune de secundă dintr-un moment mult mai amplu.

Vă amintiți momentul Tg Mureș din martie 1990? Inițial s-a spus ca cel agresat era un maghiar. Abia după mult timp s-a aflat că de fapt era român. Dar deja nu mai conta. Manipularea emoțională de moment își atinsese scopul.

A avea păreri despre situații la care n-ai fost martor este la fel de periculos ca atunci când conduci sub influența alcoolului: vei avea o percepție distorsionată a reperelor, dar vei fi convins că lumea e așa cum o vezi tu.

Lumea satului nu este chiar așa de idilică cum ne este prezentată în reportaje. Oamenii gospodari erau la munca. I-am vazut in ziua de 9 mai, Si nu ma poate contrazice nimeni. Pentru ca am fost acolo, intre ei.

Un individ care ridică bancnote de un leu aruncate ostentativ este același care merge la primărie cu mâna întinsă pentru ajutorul social. Și s-ar apleca să ridice orice bănuț. Și nu ar refuza nimic pentru a-și vinde votul.
Un individ care se apleacă și strânge bancnote de un leu aruncate nu știe ce este umilința. Dacă ar ști, nu s-ar apleca. Cunosc oameni din mediul rural care trăiesc demn, fără a se umili în fața nimănui.

Atunci când te așezi în genunchi fără să ți-o ceară nimeni înseamnă că te umilești singur. Înseamnă că nu știi ce este demnitatea. Nimeni nu te poate umili dacă nu te așezi în genunchi în fața lui.

Daca sărăcia se măsoară după banii de pe card, atunci eu sunt un om sărac. Dar n-am să mă aplec niciodată după bancnote aruncate. Iar dacă mă voi apleca înseamnă că îmi asum condiția și nu trebuie nimeni să-mi plângă de milă.

A compatimi un om căzut este foarte usor. Mai greu este să-l ajuți să se ridice.

Trebuie să spun că există în mediul rural foarte mulți oameni minunați. I-am cunoscut, am discutat, le-am strâns mâna, ne respectăm și, de asemenea, am întâlnit copiii cu o inteligență care uimește. Chiar ieri am întâlnit pe drum un puștan de 7 ani, la Lunca Rateș, un sătuc cu vreo 120 de familii, Este un sat cu mulți romi. Știi cum vorbea copilul acela? Era incredibil. Îți venea sa-l iei acasă de drag.

Ceea ce vreau să evidențiez este faptul că niște oameni cărați cu japca la șușanele politicianiste nu reprezintă satul românesc.

În același timp trebuie să recunoaștem că societatea rurală este la fel de pestriță ca cea urbana. Cum la fel de pestriț este și grupul migranților economici.

Accesul la tehnologie nu a îmbunătățit decât foarte puțin nivel de educație. Suntem o societate bolnavă, parazitată de limbricii politici al căror interes nu este să omoare corpul bolnav, ci să-l mențină în viață atâta cât să le creeze un mediu de dezvoltare adecvat.

Din păcate, am mai spus-o, generația mea și-a ratat șansa de a însănătoși acest organism. Am crezut că vom construi o societate democratică în 25 de ani fără să știm bine cum ar trebui să arate. Am uitat că năravurile nu dispar decât odată cu oamenii. O spun cu tristețe și cu speranță în același timp că schimbările de mentalitate se vor vedea atunci când generația mea, cei care în 1989 aveam 20 de ani, se va muta în eternitate. Aș vrea să cred că suntem ultimele exemplare virusate de educația comunistă.

 

Citiți și Să nu fim ipocriți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *