Leonard Relea

marți

8

martie 2016

0

COMENTARII

Femei pe care le-am iubit

Scris de , Postat în Exclusiv

femei pe care le-am iubit
Marți, 8 martie 2016

Pentru că e 8 martie voi scrie despre femei . Despre femeile pe care le-am iubit. Într-o lume dominată de bărbați și de ”faptele lor de vitejie” a vorbi despre violență pare un lucru normal iar a spune ceva despre dragoste este un semn de slăbiciune. Oare?

*****

Pe Diana Slavu am cunoscut-o când aveam vreo 16 ani. Eram prinși în ”pânza de păianjen”  a școlii din anii 80. Stătea cu vreo două bănci în fața mea. Abia venise în colectivul nostru, dar m-a frapat delicatețea și discreția ei. Nu semăna deloc cu celelalte colege. Nu mai știu cum am aflat că îi plăceau trandafirii albi. Așa că în scurt timp am ”scanat”  orașul. La florării era imposibil să găsesc așa ceva. Dar am descoperit că se găseau trandafiri prin aproape toate parcurile din Iași. Știam toate tufele de trandafiri albi din oraș. Seara, sub pretextul că ies să alerg, mi se agăță de mână câte un boboc alb care își petrecea noaptea într-un pahar cu apă, bine dosit într-un dulăpior în care îmi țineam toate secretele de adolescent.

Ce poate fi mai palpitant decît să furi flori pentru fata pe care o iubești? A doua zi, eram primul în clasă, iar bobocul de trandafir alb poposea în banca I, rândul din mijloc. E greu de spus ce simțeam.  Emoțiile trebuie trăite, nu povestite. Nici nu îmi doream altceva, decât să trăiesc emoția. Timiditatea a fost dintotdeauna cel mai mare dușman al meu. Sau poate un aliat. Nu știu ce credea ea. N-am întrebat-o niciodată. După vreo câteva săptămâni a aflat de la colega de bancă cine e admiratorul din umbră. Restul sunt amănunte care e mai bine să rămână nespuse.

Într-o zi mi-a spus: „Vezi, așa îmi închipui viața, că o pânză de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzește carnivorul: păianjenul.”

(Cella Serghi – Pânza de păianjen, Editura Litera, 2013)

N-am aflat niciodată cine este carnivorul.

***** 

Pe Gazela am ținut-o de mână  6 luni și jumătate și apoi a stat ascunsă, ca un tăciune, în cenușa amitirilor. A intrat în viața mea, vorba poetului, ca o leoaică tânără și a plecat brusc într-o zi de toamnă când … nici acuma n-am înțeles ce s-a întâmplat. Mi-a zis atunci, privind calm în ochii mei: : „Dragostea e un risc, se merge la risc…(…) Așa sfârșesc marile iubiri, brusc. (…) Niciodată nu te măriți cu prima dragoste” .

Era ambițioasă spre deosebire de mine care eram lipsit de orice ambiție. Asta ne făcea să fim diferiți. Și mai era ceva. Era voia să fie ca Marilyn Monroe în timp ce eu nu puteam să fiu nici măcar un jalnic poet de provincie. Dar de ce spun provincie. Nici măcar un poet de cartier nu eram.

Am urât-o, atunci, așa cum urăști când crezi că nu mai ai nimic de pierdut sau de câștigat.

De unde să știu că în dragoste nu ai nici de câștigat, nici de pierdut. Dragostea o trăiești sau o ratezi. Totul depinde de tine, pentru că nimeni nu-ți datorează nimic. 

Cel puțin, la despărțire m-a privit în ochi și mi-a spus: „Prin urmare nu m-ai mințit dragul meu. (…) Repetă după mine! Jur ca această iubire să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste trăită cândva. (…) Pentru totdeauna…”  (Legenda Cavalerilor Absenți” – Leonida Neamțu, Editura Dacia 1984).

Mi-am dat seama, mult mai târziu, că nu poți să intri în visurile unei femei doar pentru simplu fapt că ea îți umple visurile tale. Ori visurile Gazelei erau mari … atât de mari încât eu eram prea mic pentru ele. Cam așa s-a terminat „Legenda Cavalerilor Absenți” pentru mine.

Citiți și Castanii adolescenței noastre

*****

Pe Sânziana Hanganu am cunoscut-o când aveam 17 ani. Apoi am uitat-o.  Iar când credeam că nu mai am nimic de învățat de la viață, a reapărut. O altă Sânziana Hanganu. Femeia mătură.  De data asta am iubit-o. Am iubit-o fără să o cunosc, fără să știu cum arată, fără să-i aud glasul, fără să-i simt atingerea. Am iubit-o fără nici un interes. Îmi era suficient să știu că există acolo, undeva. Cred ca nici nu voiam să o ating. Nu voiam să o văd. Îmi doream un singur lucru: să mă păstreze așa cum eram. Știa să o facă. Putea să o facă. Dar i-a fost frică.  I-a fost frică de ea, nu de mine. Era prea puternică pentru a-i fi frică de mine. Și n-am urât-o.

Iar într-o zi mi-a spus: „Cînd nu ești un flușturatic și n-o faci din ușurătate, ci dintr-o irezistibilă atracție către cineva, în timp ce ești legat, sincer legat, și-n altă parte, nu poate fi ușor. Pentru un om de caracter aproape nimic nu e ușor în viață. (…) Iubirea face parte din mecanismul cunoașterii, iar dorința face parte din mecanismul iubirii, deci este subsumată mecanismului cunoașterii. Cunoașterea unui om este ca și cititul unei cărți. Îți place un autor, îl recitești.  Asta nu te oprește să citești și alți autori, fără a-i deveni „infidel” celui preferat. Teoretic , lucrurile se-aliniază-n ecuații foarte simple; practica sufletească și cea fizică le complică însă îngrozitor!” („Arta conversației” – de Ileana Vulpescu, editura Cartea Românească, 1980).

Atunci am învățat că nu poți iubi două femei la fel. Arzi la fel de tare, dar de fiecare dată altfel.

Citiți și Cafeneaua noastră, până la următorul viscol

*****

O iubire de 1  minut

Frumusețea unei femei se vede în felul în care zâmbește. Și nu mă refer la un zâmbet din vârful buzelor, ci la acel zâmbet care se vede în ochi. O femeie frumoasă o recunoști după cum îi zâmbesc ochii.

Ca să nu mai spun că orice femeie îndrăgostită este întotdeauna frumoasă. Întotdeauna.

Cu ceva timp în urmă am avut oarece treabă la o bancă. De obicei intru doar că să plătesc mai repede facturile. De data asta aveam nevoie de cineva care să îmi înregistreze câteva date. Intru și încerc să mă decid spre care dintre birouri să mă îndrept. La unul dintre ele, o doamnă, brunetă, lucra concentrată și vedeam în privirea ei că și un simplu ”bună ziua” ar fi scos-o din ritm. Mă rog… e un fel de a spune că nu voiam să risc să intru în discuție cu o persoană acră. La celălalt birou, o doamnă blondă, ușor obosită, dar relaxată.

Evident că am avut curajul să mă așez pe scaunul din fața ei. I-am spus de la  început că nu mă pricep la cifre și la tot felul de expresii bancare, astfel încât să mă trateze cu blândețe. A zâmbit aproape tot timpul cât am stat de vorbă, deși se apropia ora la care se termina programul și oboseala din ochii ei se vedea ca o umbră pe sub pleoape. Dar zâmbetul și simțul umorului mă făceau să găsesc mereu alte și alte întrebări doar pentru a putea să stau și să o privesc încă un minut. Până la urmă a trebuit să plec.

Lăsasem, totuși, ceva neterminat. O informație despre care nu eram sigur că e corectă. I-am promis că mă întorc a doua zi. N-am reușit. M-am întors a treia zi. Dar înainte de a intra în sediul băncii, am cumpărat o floare. O crizantemă. Nu un buchet, doar o floare. Îmi place să ofer flori. Și îmi plac femeile care știu să primească o floare.

Feminitatea se vede în felul în care o femeie știe să primească și să trateze o floare. În mod normal, toate femeile pretind că vor să primească flori. În realitate, am văzut puține femei care știu cum să primească o floare și cum să o trateze după aceea.

În fine… am intrat în sediul băncii și m-am îndreptat spre biroul cu pricina. Într-o mână aveam floarea și în cealaltă o hârtie. Un client tocmai se ridica de pe scaun și pleca. O sincronizare neașteptată. Trebuie să recunosc că totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. I-am întins crizantema spunându-i: „Acum două zile mi-ați zâmbit și consider că merită să răsplătesc acel zâmbet măcar cu o floare. E așa de rar să vezi o femeie zâmbind în ziua de astăzi…! Iar aici, sunt informațiile care lipseau.”  

A zâmbit din nou. Era încurcată, surprinsă și încântată în același timp. S-a ridicat în picioare pentru că nu știa ce să facă, a luat crizantema, apoi hârtia. M-am retras repede.

Am iubit-o preț de un minut pentru zâmbetul ei.  

Mulți tineri nu vor să mă creadă când le spun că frumusețea unei femei se vede în ochi. Orice fel de machiaj nu poate ascunde ochii goi, reci, inexpresivi sau chiar răi. Domnilor, nu vă uitați la tocuri, la lungimea fustei sau la decolteu.  Priviți femeia în ochi și dacă îi lipsește o anume căldură și scânteiere, atunci mai bine întoarceți-vă în grotă. Dacă o femeie primește un buchet cu flori și îl aruncă aiurea într-o glastră, atunci mai bine întoarceți-vă în grotă…  Doamnele care se vor supăra pentru ceea ce am scris, le spun un singur lucru: gândiți-vă cum tratați florile. Apoi mă puteți judeca.

Citiți și: De câte ori ne-a fost rușine să fim fericiți?

Pas de deux

El: – Învăț să-ți ascult tăcerea… de aici din colțul meu…

Ea: – Nu e tăcere… e o altă dinamică…

Scrisoare pentru bărbați, citită de femei

Iată un fragment dintr-un text care a apărut, în urmă cu 8 ani, după un pariu cu un prieten. Îi spusesem că voi scrie, de 8 martie, un text adresat bărbaților care va fi citit mai mult de femei … Cred că am reușit…

 

”Acest text nu este o lecție, ci doar câteva gânduri pentru primăvara din sufletul tău, cititorule.

De aceea îți spun că nu-i târziu niciodată să deschizi ochii, să privești femeia de lângă tine și să recunoști că încă înveți s-o iubești. Pentru că n-ai să știi niciodată să o faci pe deplin, dar măcar poți încerca.

Iubirea e un drum nu o țintă. Nu te gândi la sfârșitul drumului. Pentru că acolo n-o vei găsi pe EA ! La sfârșitul drumului vei fi singur. De aceea:

Învață să o simți mai ales atunci când nu este lângă tine,

învață să îi citești sclipirea din ochi sau norul de pe frunte,

învață că în spatele unui zâmbet se poate ascunde și o umbră de tristețe,

învață să o mângâi tandru cu gândul tău,

învață să-i lași lacrimile să-ți picure în inimă,

învață că ea îți pansează rănile de pe suflet,

învață că și atunci când îți întoarce spatele o face tot din dragoste,

învață să ai răbdare pentru că vei fi fericit atât cât vrea ea, nu cât vrei tu,

învață că nu poți fi puternic decât dacă primești dragostea ei,

învață să vorbești cu ochii pentru că uneori cuvintele nu te ajută,

învață să nu speri nimic dacă vrei să primești totul,

învață, … altfel vei fi singur.

Bucură-te că ai această șansă. Niciodată să nu te oprești din învățat.  Fragilule!

Iar într-o zi vei descoperi că nu îți ajunge o viață pentru câtă iubire porți în tine.”

 

Citiți și: Ținta face parte din drum! Eu sunt ținta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *