Leonard Relea

luni

16

noiembrie 2015

0

COMENTARII

Înger fără aripi. Scurte amintiri

Scris de , Postat în Exclusiv, Gânduri

inger

Sâmbătă 14 noiembrie

Înger , îngerașul meu…. Probabil că mulți dintre voi vă amintiți acea scurtă rugăciune pe care, copii fiind, o învățam repetând după mama sau după bunica, seară de seară, versurile scurte și zglobii.

Eu sunt mic, Tu fă-mă mare. // Eu sunt slab, Tu fă-mă tare.

Și apoi mergeam la culcare știind că îngerașul ne păzește somnul , bucuroși și plini de speranță că într-o zi vom fi mari, ca mama, ca tata, ca mamaia, ca tataia și ca toți acei oameni mari care, după mintea noastră puțină de copil, aveau voie să facă orice.

De unde să știm că ”a fi mare” nu e chiar cea mai gustoasă felie din tortul vieții.

Dar, oricât de mari am fi, nu dispare ideea că există undeva un Înger care ne veghează și intervine uneori în destinul nostru.

Numai că, de multe ori pare că așteptăm degeaba un Înger care să ne ghideze în viață, să ne spună ce să facem, să ne arate, să ne dezlege nodurile vieții și să ne lumineze mintea prinsă în vârtejul zilelor. Spre disperarea noastră vedem în jur doar oameni… De ce vedem doar oameni? Pentru că am fost învățați că îngerii au aripi… și aripile nu par să crească pe umerii celor care ne stau prin preajmă.

Totuși, dacă am ști să fim mai atenți ar trebui să observăm că nu întotdeauna un Înger are aripi… Ba aș spune, din experiență proprie, că de cele mai multe ori îngerii au ochelari, adidași, blugi, merg pe bicicletă, poate conduc o mașină hârbuită, le place cafeaua, chiar și o bere, cântă, dansează, râd, ba chiar mai și plâng, dar apar în viața noastră exact atunci când avem nevoie.

Suntem obișnuiți să ni se vorbescă despre îngeri, să îi vedem pictați pe pânze sau pe ziduri, dar nu ne învață nimeni să-i vedem în viață de zi cu zi.

Am să vă povestesc câteva întâmplări reale. Unele sunt trăite de mine, altele le-am găsit povestite de oameni despre care nu am nici un motiv să cred că au mințit.

 

Duminică, 15 noiembrie 2015

Eram la sfârșitul lui martie 2008 împreună cu familia în Medgidia. Plecasem dimineața din Iași deoarece trebuia să avem o întâlnire după-amiază. Am ajuns la timp, dar orele au trecut așa de repede încât nu ne-am dat seama că se înnoptase. Cineva ne spusese despre un hotel administrat de municipalitate, cu prețuri foarte bune pentru cei care doreau să se cazeze o singura noapte. Priveam de jur împrejur și în afara unor câini de pripas care căutau prin containere, nu vedeam vreo altă mișcare. Era aproape ora 10 seara. Străzile pustii. Totuși, la un moment dat, în curtea Bisericii ortodoxe din Medgidia am văzut o Dacie care își aprinsese luminile. Am zbughit-o spre mașină ca să nu o pierd. La volan se afla un tânăr. Nu mă întrebați cum arăta. V-am spus că era întuneric. Nici măcar a doua zi nu puteam să-l descriu. I-am spus ce hotel caut și… spre surprinderea mea, în loc să-mi explice în ce direcție să mă îndrept, mi-a spus repede și fără ezitare. ”Vă arăt eu unde este. Urmați-mă cu mașina”. Cred că în 10 minute eram la hotel, dar vă spun sincer că dacă aveam chiar și o hartă la îndemână nu știu dacă nimeream. Drumul era destul de sinuos, la un moment dat, printre aleile unor blocuri. Am reușit să-i mulțumesc, după care a dispărut în noapte. Nu avea aripi, credeți-mă. Era un Înger care avea doar o Dacia 1310.

***

Jurnalistul ieșean Florin Ghețău povestea pe site-ul său, în vara lui 2013, o întâmplare de la Centrul pentru relații cu cetățenii al Primăriei Iași, situat în cartierul Tătărași.

”O femeie cu un copil în brațe venise să se intereseze de restanța la plata chiriei, însă a aflat că are de dat 500 de lei, bani pe care nu-i avea. Femeia a plecat, dar urma să revină săptămâna viitoare la același ghișeu, altfel risca să fie dată afară din casă. În spatele său, o altă femeie a văzut întreaga poveste, a scos din portofel 500 de lei și a achitat suma chiriașei. Aceasta din urmă habar n-are de gest, dar va afla peste câteva zile, când va veni doar pentru a lua chitanța. ”

Parcă nu pomenește nimic despre un Înger cu aripi…

***

Dacă îmi aduc bine aminte, eram prin vara lui 2013. Am intrat la Farmacia Catena de la Super Copou. Am cumpărat niște medicamente. 15 lei. Am dat o bancnotă de 50. Farmacista a plecat să schimbe banii. Fără să mă gândesc prea mult am plecat deși aveam impresia că mai trebuia să fac ceva. După vreo 3 minute primesc un telefon. M-au anunțat de la farmacie că am uitat să iau restul. Aveau numărul meu de telefon pentru că sunt în baza lor de date. M-am întors. Ce puteam să mai spun în afară de a povesti această întâmplare? Doar: „Sărut mână și mulțumesc frumos”.

Și era un Înger în halat alb…

***

În urmă cu câteva luni, un domn își exprima mulțumirea pe Facebook pentru că își recuperase telefonul pierdut.

”Am avut deosebita plăcere să călătoresc cu Lux Taxi ,număr IS 44 LAW cu un domn șofer TOMEI ADRIAN, o persoană de nota 10. Mi-am uitat telefonul în mașină, iar dânsul m-a contactat ulterior și mi-a înapoiat telefonul. Acestui domn îi port un respect deosebit, mai există și oameni de caracter. ”

Da, mai există și oameni de caracter… dar să nu uităm că vorbeam de îngeri…

***

Subiect de presă. În septembrie, o bătrână și-a pierdut portofelul în care avea toți banii din pensie. Nu erau mulți, doar vreo 700 de lei, dar pentru ea era tot ce avea. O femeie care a găsit portofelul a anunțat jandarmii, care au reușit să dea de urma bătrânei, datorită unui cupon de pensie.

O femeie oarecare a făcut un gest care a devenit subiect de presă. Un gest normal care atrage atenția presei tocmai pentru că trăim într-o lume anormală, o lume în care violența de orice natură pare a fi singura rațiune de a exista a multora.

Așadar, îngerii nu stau doar în icoane și zugrăviți pe pereții bisericilor. Îngerii sunt printre noi. Fiecare poate fi un Înger la un moment dat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *