Leonard Relea

luni

8

februarie 2016

0

COMENTARII

Leave them kids alone! – generația Pink Floyd n-a înțeles

Scris de , Postat în Opinii

Hey! Teachers! Leave them kids alone!

Luni, 8 februarie 2016

Hey! Teachers! Leave them kids alone! Un fragment din opera rock The wall, de Pink Floyd, lansată pe 30 noiembrie 1979 în Marea Britanie și 8 zile mai târziu în SUA.

Am savurat-o toți în anii 80, am fredonat-o, am cântat-o… și ne plăcea cel mai mult versul:

Hey! Teachers! Leave them kids alone!

Este un cântec protest împotriva sistemului de educație rigid din Marea Britanie, dar s-a dovedit că este la fel de potrivit ca mesaj pentru orice altă țară. Practic, albumul The Wall este realizat pe baza experiențelor de viață ale lui Roger Waters care prin “zid” se referă la acea barieră pe care o trasăm între noi și restul lumii, pentru a ne izola emoțional. O barieră care să ne apere de prejudecățile și fricile inoculate de regulile de educație și ale societății.

“Cuvântul-cheie în şcoala românească este AGRESIUNEA. La agresiunea manualelor se adaugă agresiunea temelor”, spunea academicianul Solomon Marcus, zilele trecute.

Cred că nu știam să o spunem noi atunci, dar a spus-o Sir Ken Robinson mai târziu: “Școala omoară creativitatea“.

„Nu există un sistem educațional pe Planetă care îi învață dansul în fiecare zi pe copii, în același mod în care îi învață matematică. De ce? De ce nu? Cred că asta este chiar foarte important. Cred că matematica este foarte importantă, dar și dansul este. Copiii dansează tot timpul dacă le este permis, cu toții o facem.”, spune Ken Robinson.

Cu siguranță că, în anii ’80, nu am înțeles în totalitate mesajul cântecului… dar avea ritm și părea revoluționar pentru niște adolescenți crescuți în regimul comunist. Oricum nu ne lua nimeni în serios…. era o simplă distracție a unor puștani care la petrecerile copilărești, pe lângă sucuri mai capătau și câte un deget de vișinată ori o bere.

Am crescut și viața pare să ne demonstreze că tot nu înțelegem acel vers atât de drag în vremea adolescenței:

Hey! Teachers! Leave them kids alone!

Am crescut și n-am înțeles pe deplin nici alte versuri:
“We don’t need no thought control
No dark sarcasm în the classroom”

Dacă am fi înțeles, am fi știut să luptăm pentru ca ai noștri copii să aibă parte de un altfel de sistem de educație. Pentru că, din păcate, trebuie să recunoaștem că în afară de tehnologia IT, în sistemul de educație românesc nu întâlnim nici o schimbare de abordare, de mentalitate, față de anii 70 – ’80. Cei mai buni sunt cei care au capacitatea de a memora și apoi de a reproduce, nu cei care pot gândi, nu cei care au întrebări și caută răspunsuri.

Apropo de creativitate și anii ’80, n-am să uit niciodată cum la o teză de Limbă și Literatură Română, cred că eram prin clasa a VIII-a, am primit nota 8 pentru că la comentariul unui fragment literar mi-am permis să scriu în introducere câteva păreri personale în loc să reproduc întocmai ceea ce profesoara ne dicta la ore, din fișele pe care și le făcuse pe când era studentă, copiind cu mult talent paragrafe întregi din Istoria Literaturii Române de George Călinescu. Îmi amintesc și acuma linia roșie de pix care anula fără milă jumătate de pagină de caiet. De ce să ai păreri personale când școala te obligă să ți le însușești pe ale altora?

Și știți care-i culmea? Gustul pentru lectură nu l-am descoperit datorită profesoarei de română. Doamna respectivă, unul dintre profesorii bine cotați ai Liceului Mihai Eminescu din Iași, la vremea respectivă, nu reușea să iasă din buchea cărții și nici nu se obosea să ne spună altceva decât prevedea programa. Orele erau de o plictiseală ucigătoare. Scriam după dictare de ne dureau degetele. Era ”comentarii literare”… :)))
Gustul pentru lectură nu mi l-a deschis profesoara de română. În afară de lecturile obligatorii din manual, nu părea să o intereseze altceva. N-am aflat nimic nou de la domnia sa în toți cei 8 ani.
Când am întâlnit-o, peste vreo 20 de ani, aflând ca sunt ziarist, m-a întrebat dacă am urmat Facultatea de Filologie. I-am răspuns mândru că NU. “Am urmat cursuri la Politehnică. N-am vrut să ajung un profesor care predă după dictare elevilor.”

Îmi cer scuze de la amicii care sunt absolvenți de Filologie. Am exagerat un pic, e adevărat, dar a fost singurul moment când am putut să mă răzbun pentru acel 8 din teză.

 

Sirbu-Ion--din-1988-033Culmea este că gustul pentru lectură mi-a fost cultivat de profesorul de Constituție și Economie politică. Cei care l-au cunoscut pe profesorul Ion Sirbu de la Liceul Mihai Eminescu din Iași știu la ce mă refer. Avea curajul în acei ani 80 să ne predea câteva elemente esențiale din manual, atâta cât să poată să ne noteze, în rest era un dascăl care știa să ne vorbească despre aproape orice. Era absolvent de filosofie și nu credea că trebuie să ne inoculeze virusul socialismului științific. Era un dascăl care știa să ne facă să stăm cu gura căscată la orele lui. Era unul dintre cei mai iubiți profesori. Despre profesorii dragi din timpul școlii voi scrie altădată.

Citiți și un text despre profesorul de matematică: Un dascăl greu de uitat: prof. Amălinei Valerian, dirigul nostru… 

Trebuie să spun că gustul pentru muzica bună, pentru muzica simfonică nu mi-a fost deschis de profesoara de muzică. Ne preda niște chestiuni teoretice aride, după manual, fără exemple practice, fără audiții, din care n-am priceput nimic și ne obliga să participăm la corul școlii unde aveam ”plăcerea”  să o ascultăm țipând la noi. Eu nu mai vreau astfel de ore pentru copiii mei.

Că să revin de unde am plecat, cred că Hey! Teachers! Leave them kids alone! este un vers care ne-a plăcut dar nu l-am înțeles la adevărata valoare nici măcar acuma când avem noi copii.

Privesc cu uimire la oamenii din generația mea, oameni care au strigat Hey! Teachers! Leave them kids alone!, cum își exprimă frustrările, în aceste zile, comentând tot felul de trăsnăi lansate de lucrătorii în presă pe marginea schimbărilor care ar putea avea loc în sistemul de educație.

Toți vor o schimbare. Cei mai mulți habar n-au ce înseamnă o schimbare cu adevărat, dar deja sunt iritați de orice propunere. Influențați de specialiștii care nu au mai văzut cum arată o școală sau un elev încă din secolul trecut, genereția mea care a cântat Teachers! Leave them kids alone pare lovită de streche. De ce se scoate o oră de română? Cum o să mai știm că suntem români dacă se renunță la limba latină obligatorie? Cum o să mai fim noi patrioți dacă nu facem trei ore de istorie pe săptămână (apropo de zicerea unui academician istoric, pentru a cărui activitate mă înclin, dar ale cărui competențe în ce privește școala cred că sunt depășite).

Tuturor celor care cred că ne pierdem identitatea națională pot să le spun câteva lucruri: priviți rezultatele de la BAC si de la Evaluările naționale. Vă mândriți cu ele? Sunt rezultate obținute de elevi care fac materii așa cum vă doriți acuma. Vedeți vreo evoluție în ultimii ani? Eu nu văd. Știu că nici voi nu vedeți. Așa că nu mai pozați în apărători ai românismului și identității naționale. Lasați sloganele acestea din anii 60 – 70 – 80 pentru cei în care pulsul bate încă în secolul trecut.

Vreți să-mi spuneți că țăranul român care a luptat la 1877, în Primul Război Mondial sau în al Doilea Război Mondial avea nevoie de de două – trei ore de istorie pe săptămână pentru a-și arăta patriotismul, avea nevoie de limba latină pentru a nu-și pierde identitatea națională? Hai să fim serioși. Eroii care și-au lăsat oasele pe câmpurile de luptă erau în mare parte analfabeți. Dragostea de țară și de neam nu se construiește în birouri academice, în săli de clasă, în tratate de istorie și discursuri patriotarde împănate cu date istorice. Să nu confundăm pasiunea pentru disciplina istorie cu dragostea de țară și de neam.

Practic, în ultimii 25 de ani nu s-a petrecut nici o schimbare în învățământul românesc. Iar acuma, când chiar se dorește a se face o schimbare, generația mea, generația Pink Floyd, generația care a strigat  Teachers! Leave them kids alone arată că nu a înțeles nimic.

Generația mea pare formată din caricaturile lui Caragiale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale” 

Nu cred că are importanță numărul de ore. Eu eram la mate-fizică și făceam patru ore de română. Patru ore de chin, ca o rană. Poți să predai într-o oră mai mult decât în 10 ore. Depinde cum o faci. Dacă îți adorm elevii la oră, nu înseamnă că faci predare. Am observat că se vorbește despre ora de istorie mult mai mult decât despre elevi. Privim la datele statistice de la BAC din ultimii ani și ne întrebăm ce școală termină copii ăștia? Asta nu înseamnă că sunt de vină elevii. Prea ușor se dă vina pe elevi. Nu mai sunt elevii de acum 30-40 de ani… dar vrem să-i educăm după metodele de atunci?

Pe nimeni nu interesează elevii… Și văd luări de poziție virulente mai ales de la cei care nu mai au copii la școala. Cum de le știu ei pe toate…?
Schimbarea nu înseamnă mai mulți bani sau elevi ținuți mai tare în frâu. E vorba de mentalitate. Se poate observa că schimbarea mentalității adulților și a celor care consideră că au ceva spus este problema de care ne lovim. Nu poți să vii cu același discurs de acum 50 de ani spunând că în felul acesta evoluăm.

Citiți și Corijenții din Educația românească nu sunt elevii

Mulți nici nu știu cum arată elevii de astăzi. Iar dacă îi pui să stea o zi la o clasă, nu cred că rezistă fără calmante.
Toți vor schimbare… dar să se schimbe mai degrabă elevii,  nu modul de predare, nu sistemul. Sistemul trebuie protejat… pentru că este al lor. Al celor din conducere, al șefilor, al directorilor și nu în ultimul rând al activiștilor din sindicate unde mediocritatea dospește.

Hey! People! Leave them kids alone!

Dacă un medic prescrie un tratament care nu dă rezultate, ce ar trebui să facă? Să schimbe pacientul, nu-i așa? Cam asta doresc cei care au ceva de reproșat propunerilor de schimbare în sistemul de învățământ. Ei bine, pe copiii nu-i puteți schimba și va veni o zi în care ei vor fi cei care ne vor plăti pensiile și vor lua decizii în locul nostru. Așa cum îi pregătim, așa va arăta viitorul nostru. Nu cred că e cazul să ne mai uităm la ce spun ”specialiștii” a căror experiență nu a depășit anii 80. Mulți dintre ei sunt tributari vremurilor în care elevii mergeau încolonați de 23 august.

Hey! People! Leave them kids alone!

Citiți ce spune profesorul Florian Colceag în interviul următor:

”Ce da un profesor elevului? Da ceea ce are.

Daca profesorul a invatat sa-si cultive calitati il va invata si pe copil sa-si cultive calitati. Ei devin gifted. A fi gifted nu tine numai de bagajul nativ, ci tine de modul de hranire a acestor daruri, pe care daca le hranesti, cresc. Cresc in tine, cresc in cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.”

 

******
În 2003, The Wall a fost clasat pe locul 87 în Topul celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilit de revista Rolling Stone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *