Leonard Relea

luni

9

mai 2016

0

COMENTARII

Menajerele soacrei mele – greu de uitat!

Scris de , Postat în Carte, Exclusiv

menajerele soacrei mele
Sâmbătă, 7 mai 2016

Activitate de sâmbătă după-amiază. Cât vor mai ține cafeneaua deschisă. Citesc manuscrisul unei prietene, care a ajuns la a doua carte, deși are texte pentru cel puțin încă trei. M-a rugat să-i spun o părere. I-am citit prima carte, lansată anul trecut. Am citit-o pe nerăsuflate. Are un stil atât de alert încât riști să faci infarct.

Am scris despre ea pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL: Călătoria lui Lili Crăciun… până în Iad și înapoi .

Povestirile din acest manuscris sunt despre menajerele soacrei sale. Habar n-aveam ce povești excepționale pot ascunde viața unor femei de la țară, de la oraș, de niciunde, cu studii sau abia alfabetizate, cu dorințe nemărturisite, cu visuri și nebunii, așa cum suntem toți dar nu vedem asta la noi ci mai degrabă la ceilalți. Știți cum se spune, viața fiecăruia e un roman, doar că trebuie cineva care să știe să-l scrie.

Chiar din prima pagină aflăm motivul acestui volum: soacra! Ați mai auzit de cineva să scrie de soacră? Să mă exprim altfel: ați mai auzit pe cineva să scrie de bine despre soacră? Hai, să vedem ce părere are Lili Crăciun.

”Se spune despre soacre că-s niște poame acre care nu se mai îndulcesc niciodată. Soacra mea a învins toate proverbele din care rezultă că ar fi niște scorpii. 

În memoria ei am scris această carte.”

 

Deși autoarea spune că este o carte de povestiri, practic există un fir care leagă cronologic poveștile. E vorba de o perioadă de câțiva ani în care soacra autoarei, imobilizată la pat din cauza unei afecțiuni, are nevoie de îngrijire la domiciliu. Și astfel, în preajma bătrânei apar, pe rând, diverse femei, menajerele, care la prima tinerețe, care la a doua tinerețe, fiecare venind din universul ei cu propria poveste. Unele amuzante, altele tragice. Fiecare este prezentată în așa fel încât ai impresia că ești un martor ascuns care ori se distrează copios, ori își sterge o lacrimă din colțul ochilor.

Nici una dintre povestiri nu poate rămâne nesavurată. Marghiolița, Camelia, Ana, Mirela, Nicoleta, Hannah, Elena, Lăcrămioara, Victorița, Sanda, Voichița, Matilda, Florica sunt menajere dar și povești de viață care așteptau să fie spuse. N-o să vă povestesc nici una dintre ele pentru că e mai bine să le citiți în volumul care va apărea în curând. E aproape un manual despre cât de colorată este viață și cât de cabotini pot fi uneori semenii noștri. Cred că puțini sunt cei care au curajul să recunoască cine sunt cu adevărat. Mulți își construiesc o lume paralelă în care își pun povestea vieții de parcă ar fi o vitrină pentru trecători.

Cred că, fără să-și dea seama, Lili Crăciun aduce la lumină 13 subiecte de romane și n-ar fi imposibil peste ceva timp să vedem măcar unul dintre ele.

V-aș transcrie aici și un scurt fragment despre Voichița, o zurlie de prin Bârlad și frumoasa ca vrăjitoarea din basmul Albă ca Zăpada, dar nu am acordul lui Lili și nici nu vreau să o deranjez la această oră târzie de noapte pentru atâta lucru. O să citiți despre ea când va ieși de sub tipar. Povestea, nu Voichița.

E una dintre puținele cărți despre care pot spune că în timp ce o citești, cu un ochi râzi și cu celălalt plângi.

Așadar, dacă nu ați cumpărat CĂLĂTORIA, de Lili Crăciun, atunci va sugerez să nu scăpați următorul volum:

Menajerele soacrei mele

Prin comparație cu ce se publică și se premiază între prieteni prin tot felul de asociații și cenacluri literare de cartier, textele lui Lili Crăciun sunt ca floarea de nufăr pe balta plină de mătasea broaștei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *