Leonard Relea

luni

22

mai 2017

0

COMENTARII

Muzeul Vasile Conta care nu a fost deschis niciodată

Scris de , Postat în Amintiri despre oameni, Locuri

invatatorul-mihai-david care a infiintat muzeul vasile conta
Luni, 22 mai 2017

Era în octombrie 2014 când o știre apărută pe fluxul agențiilor de presă mi-a adus aminte de un text pe care l-am scris în 1998, pe vremea când lucram pentru Evenimentul Zilei, despre Muzeul Vasile Conta din satul Ghindăoani, județul Neamț.

Aflam atunci că Festivalul “Sergiu Celibidache” a “murit” după prima ediție. Fiul dirijorului, Serge Ioan Celibidache, anunța că autoritățile române nu sunt interesate pentru continuarea acestui proiect. “Este clar că tot ce înseamnă cultură în România nu este o prioritate pentru țară și cu atât mai puțin pentru cei care o conduc. Și parcă nici timpul nu mai are răbdare cu România. Evenimente culturale cu vechime sunt susținute de către Ministerul Culturii, însă evenimentele tinere probabil trebuie omorâte din fașă, pentru că nu servesc interesele unor oameni care își păstrează scaunele de zeci de ani în poziții cheie ale statului.” e mai arată în comunicatul lui Serge Ioan Celibidache.

Fragmentul de mai sus mi-a amintit de povestea învățătorului Mihai David din Ghindăoani, județul Neamț. La vârsta de 90 de ani (era în 1993), dascălul s-a zbătut să înființeze o colecție muzeală în memoria filozofului Vasile Conta, născut pe acele meleaguri. Și în cele din urmă a reușit. Ce a urmat…. vă las să citiți în rezumat, în textul următor.

 

Vasile Conta (n. 15 noiembrie 1845, com. Ghindăoani, județul Neamț – d. 21 aprilie 1882, Iași) a fost un filozof, scriitor și ministru român. (wikipedia)

 

Un învățător uitat de lume

 

L-am cunoscut pe învățătorul Mihai David în 1998. Deși avea 95 de ani încă mai citea ziarele. Auzul îl lăsase demult, dar ochii îi erau ageri, chiar dacă îi ajuta cu o pereche de ochelari. Am ajuns cu greu la casa lui, după ce am chinuit mașina vreo jumătate de oră pe ulițele satului Ghindăoani, situat la vreo 45 de kilometri de Piatra Neamț. Drumurile de munte, cu suișuri și coborâșuri la tot pasul, mușcau nemilos din cauciucuri. După o adevărată aventură, “înarmat” cu reportofonul și cu aparatul foto, am intrat în curtea domnului învățător. O liniște stranie mă învăluia. Nici un lătrat de câine, nici o pasăre nu se afla în grădinița frumos rânduită. Am început să strig și să bat pe la ferestre. Degeaba. Nu ieșea nimeni. Într-un târziu, a apărut un vecin. L-am întrebat dacă l-a zărit pe domnul învățător. “E acasă, dar e surd. Nu mai aude. Trebuie să intrați în casă”, mi-a spus gospodarul. Ei, na’. Cum să intru singur în casa omului? “Intrați, intrați”, mi-a spus omul. “Așa se face la domnu’ învățător, că nu aude pe nimeni”, a continuat săteanul.

Până la urmă, l-am convins și am pătruns împreună în casă. După ce am străbătut o cameră, apoi un hol, am auzit zgomotele unei mașini de scris. Degetele învățătorului Mihai David alergau cu repeziciune pe tastele unei portabile “Consul”. Când ne-a remarcat prezența, s-a oprit privindu-ne. M-am prezentat și i-am spus că vreau să discutăm despre muzeul “Vasile Conta”. Disperat, trebuia să repet și să țip, pentru a mă face auzit. Ba chiar îmi venea să las totul baltă deoarece nu credeam că voi putea duce un dialog.

Mulțumit că își făcuse treaba, vecinul s-a retras discret, zâmbind cu subînțeles în barbă. Probabil se gândea că n-o să mă ajute nici reportofonul, nici pixul. Într-un fel, omul avea dreptate să gândească așa. Cum să te înțelegi cu un bătrân care nu aude? E adevărat că nu auzea, dar știa să citească și vorbea mult mai clar decât mulți care aveau abia un sfert din vârsta lui.

 

Muzeul nu interesează pe nimeni

 

După câteva tentative de conversație, învățătorul m-a scos din impas. Mi-a întins o foaia de hârtie pentru a-i scrie întrebările. M-am conformat și povestea muzeului a început să prindă contur. Cu vocea celui obișnuit să stea în față elevilor, învățătorul Mihai David mi-a povestit că în acest sat, în 1845, s-a născut Vasile Conta, cel care la Școala primară din Tg Neamț îl va avea coleg pe Ion Creangă.
“Deși a locuit doar 8 ani la Ghindăoani, am crezut de cuviință că trebuie să-i cinstim memoria. Casa în care s-a născut nu mai există. Pe acel loc s-a construit dispensarul. Toată viața m-am zbătut pentru a aduna documente care să-i evoce amintirea. În 1993, în două camere din vechiul sediu al primăriei, am amenajat colecția muzeală care îi poartă numele. Pe lângă scrieri și scrisori ale lui, am expus și diverse obiecte etnografice specifice Ghindăoanilor. Chiar în ziua inaugurării, am spus că sper că acest muzeu să nu se transforme într-un depozit. Din păcate, exact așa s-a întâmplat. Muzeul nu a fost deschis nici măcar o zi. Nici Inspectoratul pentru Cultură, nici Primăria din Bălțătești nu pot angaja un muzeograf. Așa că nimeni nu se îngrijește de el. Pe 24 aprilie 1998 au fost ridicate o serie de exponate și duse la o expoziție, la Budapesta. N-am văzut ce s-a luat, dar sper să se întoarcă la locul lor. Mă doare sufletul, dar eu sunt bătrân și abia mă mișc prin casă. Nu mai pot să ajung ușor până acolo”, mi-a spus cu tristețe în glas, învățătorul David.

 

Un fost legionar

 

La un moment dat observ pe un perete fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu și l-am întrebat pe învățătorul Mihai David dacă a fost legionar. S-a uită la mine mirat. Cum adică să-l întreb dacă a fost legionar? Evident că a fost. Privind pe fereastră, cu privirea pierdută în frunzișul merilor din grădină, mi-a mărturisit cu nostalgie: “Da. Am avut gradul de adjunct al comandantului regional. Câțiva ani am fost șeful legionarilor pe județul Neamț. În 1933, am candidat pe liste alături de Nechifor Crainic. Când a fost asasinat Căpitanul, eu mă aflam la Predeal, într-un sanatoriu: eram bolnav cu plămânii. Când au venit comuniștii la putere, au insistat să intru măcar în Frontul Plugarilor. Dar i-am refuzat. Am înființat un gimnaziu, dar primarul de atunci ne-a evacuat. Așa că am ținut cursurile în casa părinților mei. În 1948, am fost arestat și trimis la o închisoare din Suceava. M-au anchetat ei un timp, dar apoi mi- au dat drumul. Timp de 19 ani, nu am fost primit în nici un loc de muncă”.

Deși nu vorbește cu patimă sau cu ură de acei ani în care a fost strivit de regimul comunist, din glasul bătrânului răzbate tristețea. Apoi scoate din bibliotecă cele câteva volume pe care le-a tipărit până acum: “Din problemele școalei generale”, “Viața mea”, “Mândră Basarabie, Dulce Bucovină” și încă vreo trei cărți pentru copii. Lângă ele tronează un manuscris de peste 500 de pagini, intitulat “La braț cu veacul XX – între vis și realitate”. M-a rugat să-i caut o editură pentru a publica acest manuscris. Trebuie să recunosc că n-am găsit pe nimeni interesat de așa ceva.

Am mai zăbovit un pic la învățătorul Mihai David, discutând despre chestiuni politice de actualitate, care nu mai au relevanță acuma. În cele din urmă, mi-am luat rămas bun și i-am promis că îi voi trimite ziarul cu povestea spusă de el. Se întuneca și speram să prind o lumină bună pentru câteva poze cu Muzeul Vasile Conta din Ghindăoani, un muzeu care a fost deschis doar la inaugurare.

 

O clădire în paragină

 

În centrul satului, peste drum de școală, am descoperit clădirea care adăpostea Colecția Muzeală Vasile Conta. Pe ușă de la intrare trona un lacăt imens. O parte din geamuri erau sparte. Într-o cameră se vedeau câteva exponate. Altă cameră era goală. Pe un geam erau lipite două hârtii scrise de mână. Una îi invita pe căruțași să-și ridice numerele de înmatriculare, altfel fiind pasibili de amendă. Pe alta – sătenii erau “convocați cu vacile la vaccin, în punctul Amariței Neculai. Prezența este obligatorie”. Semna medicul veterinar A. Genoveva.

După cum arătau zidurile se observa că, de mult timp, clădirea nu a mai beneficiat de o renovare. Am întrebat pe cineva când anume a fost deschis muzeul. Mi s-a confirmat că niciodată. Nimeni, din cei pe care i-am întrebat, nu mai știa să-mi spună unde s-ar afla cheia.

Am făcut câteva fotografii și am plecat cu sufletul uscat. Soarele se culca încet, pentru a câta oară, după dealuri. Am ieșit la șosea, cu bătrâna Dacie gâfâind înecată de praf, lăsând în urmă imaginea învățătorului Mihai David, alături de cea mai fidelă prietenă a sa: mașina de scris. Împreună cu speranța lui că, într-un viitor apropiat, să găsească o editură care să-i publice ultimul manuscris.

 

******

 

Au trecut de atunci, iată, 19 ani și sunt convins că bătrânul învățător Mihai David nu a mai apucat să vadă deschis Muzeul Vasile Conta. Cred că nici alții mai tineri nu l-au văzut.

 

Satul Ghindăoani, din județul Neamț, situat la 45 de kilometri de Piatra Neamț, este atestat documentar încă din secolul al XIV- lea. Se povestește că, pe aceste meleaguri Ștefan I Mușat l-a înfrînt, într-o bătălie, pe Sigismund de Luxemburg. Numele localității vine de la pădurile de stejari care se aflau într-o vreme, prin împrejurimi. Principalele ocupații ale locuitorilor sunt creșterea animalelor și pomicultură. De altfel, bundițele de Ghindăoani au fost expuse, cu ocazia unor expoziții, prin toată Europa și în Statele Unite ale Americii. (sursa: Wikipedia)

Foto: Leonard Relea

Citiți și Prof. Paul Borcea, omul care a vrut sa dăruiască Iașului un parc zoologic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *