Leonard Relea

luni

16

octombrie 2017

0

COMENTARII

Nebănuit talent politic de cizmar

Scris de , Postat în Exclusiv

cizmar
Duminică, 15 octombrie 2017

Pe cizmarul Botină l-am cunoscut întâmplător la atelierul lui din dealul Tătăraşilor, într-o zi ploioasă de iunie. Căutând să mă adăpostesc de ploaie, am intrat în atelierul meşterului. Aplecat deasupra unui toc de pantof de damă, cu o suviţă de păr atârnându-i peste cutia cu clei, mâinile îi fugeau încolo şi încoace iar raşpa arunca pe jos particule fine de cauciuc. “Ziua bună” îi zic. Nu pare să mă audă, dar mă decid să intru direct în subiect. “Cât m-ar costa să-mi schimbaţi pingelele la pantofi?”. Abia atunci îşi ridică privirea, mă priveşte cu ochii adânciţi în orbite şi în timp ce îşi îndeasă într-un colţ al gurii chiştocul fumegând de carpaţi îmi aruncă într-o doară: “O sută de mii.”

Imediat, simţind că i-aş putea fi client, omul îşi dă drumul la vorbă, mai ales că, aveam să-mi dau seama  mai târziu, avea o mâncărime la limbă.

Aflu astfel că el este a treia generaţie de cizmari din neamul său, că a învăţat meşteşugul pingelelor de la taică-su, că a făcut şcoală de metalurgie, a muncit din greu prin diverse combinate iar revoluţia l-a prins la un institut de cercetare din Bucureşti, unde lucra, la acea vreme, şi prima doamnă a ţării, Nina Iliescu. Dar asta are mai puţină importanţă.

Omul meu, cizmarul Botină, s-a întors la lucrul din atelierul strămoşesc după ce tăvălugul prefacerilor democratice l-a aruncat în şomaj, adică un fel de meserie naţională a românilor. Cert este că a reuşit să-mi câştige încrederea. Aşa că peste vreo două zile, era într-o joi, i-am dus o pereche de pantofi pentru pingeluit.

Nea Botină îi cuprinde cu mâinile sale de cunoscător, priveşte tălpile şi spune, admirativ chiar: “Umblaţi mult cu maşina. Mi-am dat seama după cum e roasă talpa.” Nu vreau să-l contrazic deoarece, din când în când, cu inima strânsă, mai întorc cheia în contactul Daciei al cărei motor înghite benzina ca o cămilă însetată. Dar în ultima lună umblasem numai pe jos. Îi las omului, totuşi, satisfacţia că se pricepe să ghicească în talpă. Îmi spune să vin marţi după pantofi. Plec de la el, bucuros că mi-am găsit un cizmar de încredere.

Marţi mă prezint să-mi iau pantofii. Nea Botină, când mă vede începe să se tânguie că a avut nu ştiu ce comenzi importante, dar dacă vin miercuri plec cu încălţările în picioare. Nu spun nimic, chiar îl cred, aşa că mă întorc a doua zi. Pantofii mei erau, în continuare, într-o stare de relaxare totală, neatinşi, pe tejgheaua lui. Iar începe să se tânguie că a avut probleme în familie şi mă cheamă a doua zi când, bineînţeles, am fost prezent la uşa lui de la prima oră. Culmea, abia atunci se apuca să-i repare. Am stat lângă el până i-a terminat. La sfârşit i-am spus că între el şi guvernanţi nu este nici o diferenţă. Nea Botină sare cu gura că el e unul mic, că nu poate face nimic, că cei de sus fură ţara, fură oamenii şi aşa mai departe. Plec amărât, lăsându-l să vorbească încălţărilor uzate şi prăfuite din rafturi.

Deşi părea un tip inteligent nu a înţeles că de 12 ani, toţi cei perindaţi pe la cârma ţării se trezesc în fiecare dimineaţă cu un singur gând: să ne mai păcălească încă o zi. Şi chiar reuşesc. Un singur lucru nu-mi dau seama: cizmarul are mentalitate de politician ori politicienii au mentalitate de cizmar?

PS: Am regăsit acest text, astăzi, la vreo 15 ani după ce l-am scris pentru un ziar local. Și pentru că la vremea respectivă edițiile online erau rare, textul meu poate fi găsit doar pe print, dacă mai există vreun exemplar pe undeva. Ca să nu se piardă amintirea, am scos-o la lumina netului pentru toți cei care vor dori să o citească. Întâmplarea este reală, dar atelierul de cizmărie nu mai există de foarte mulți ani. 

 

Sursa foto: pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *