Leonard Relea

marți

1

mai 2018

0

COMENTARII

Note de cititor amator

Scris de , Postat în Carte, Exclusiv

note de cititor
Marți, 1 mai 2018

Pentru că Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor a fost pe 23 aprilie, iată câteva note de cititor amator despre 8 dintre volumele lecturate în ultimul timp, cărora nu le-am acordat un spațiu mai amplu.

 

Note de cititor 1

”Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, de Alexandru Petria , Editura Adenium, 2013.

Un volum cu patru interviuri desfășurate pe parcursul a 6 luni.

Mircea Daneliuc este un partener de discuții foarte dificil. E greu de surprins, uneori greu de înțeles, mânuiește cuvântul cu o abilitate neobișnuită și te poate lăsa fără replică atunci când nu te aștepți.

A fost regizorul rebel al cinematografiei românești, totul culminând cu renunțarea la carnetul PCR din cauza filmului Glissando.

După 1990, regizorul Daneliuc devine scriitorul Mircea Daneliuc. În aproape 20 de ani este autorul a 14 apariții editoriale.

„Convorbiri cu Mircea Daneliuc” este o carte care cere o altă carte: „Pisica ruptă”, un roman autobiografic, Editura Adenium, 2013, ediția a II-a, revăzută și adăugită.

 

Note de cititor 2

Mahalaua rîioasă”, de Jean Pierre Chabrol (1925-2001), Editura Tineretului 1958, traducere Gellu Naum. Este cel de al doilea roman al ziaristului Chabrol. Un roman proletar, a cărui acțiune se petrece la marginea Parisului, într-un cartier sărac. Evenimentul principal surprins de autor este o grevă a unor muncitori în construcții. O grevă atipică în condițiile în care guvernul voia să închidă șantierul iar muncitorii s-au ambiționat să lucreze în semn de protest. În centrul acestui eveniment se află un grup de tineri abia trecuți de vârsta majoratului. Autorul reușește să recreeze, cu minuțiozitate, pentru cititor, viața acestor tineri care în ciuda condițiilor de trai, știu să se și distreze, să iubească, să viseze, să sufere și să spere la fel precum alții din alte ”lumi”.

 

Note de cititor 3

”Flagelul Svasticii” (The Scourge of the Swastika), de E. Russell (1895-1981), Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1956, tradusă de colectivul editurii după originalul în limba engleză, este o foarte scurtă istorie a crimelor comise de naziști. După cum spune însuși autorul, cartea ”a fost scrisă pe baza dovezilor și a documentelor prezentate la diferite procese ale criminalilor de război, precum și pe baza declarațiilor făcute de martori oculari în fața unor comisii competente…”.

 

Note de cititor 4

Scriam în urmă cu vreo trei săptămâni despre volumul lui Haruki Murakami, ”Meseria de romancier” – Editura Polirom, 2016.

Criticile lui Murakami nu se opresc doar la nivelul vieții literare ci, pe parcursul volumului, se va putea observa că nu ezită să-și exprime fără echivoc părerea despre sistemul de educație din Japonia, spunând că ”nu ia în considerare dezvoltarea flexibilă a calitătilor personale ale elevilor” (p.179). Mai mult face o afirmație pe care unii o pot considera periculoasă, venind din partea sa, când spune că și-a irosit zilele învățând pe de rost tot felul de chestii plictisitoare.

 ”Ce vreau eu de la școală este «să nu ucidă imaginația bogată a copiilor» și nimic mai mult. E de ajuns. (…) Așa gândesc eu , în calitatea mea de scriitor- deși nu trebuie să vă bazați pe tot ce gândesc eu”.

În capitolul 8 Haruki Murakami povestește despre relația lui cu școala. O destăinuire surprinzătoare care arată că în ciuda diferențelor culturale dintre Japonia și țările europene, sistemele de educație sunt construite pe un schelet identic.

”… în cazul tuturor materiile de studiu, sistemul din Japonia nu ia prea mult în considerare dezvoltarea flexibilă a calităților personale ale elevilor. Chiar și în ziua de astăzi pare să se axeze doar pe memorarea cunoștințelor din manual și predarea tehnicilor necesare susținerii examenelor. În final, o parte dintre elevi reușesc să intre la facultate, iar unii dintre părinti și profesori se bucură, în timp ce restul se întristează. Situația asta mie, unuia, mi se pare vrednică de plans”. (p.179)

Recunoașteți modelul?

 

Note de cititor 5

Lawrence Grobel – Arta interviului, Editura Publica, 2016.

Grobel e un fel de tătic al interviurilor și al intervievatorilor. Are în spate peste 30 de ani de carieră, lucrând pentru Rolling Stone, Playboy și New York Time, ca să mă refer la cele mai importante publicații.

De exemplu pentru un interviu de două ore avea pregătite 120 de întrebări. Interviul cu Barbra Streisand a durat 9 luni. De obicei înregistrarea unui interviu dura zile întregi. Nu mai știu cu ce vedetă trebuia să facă un interviu pentru care pregătise întrebări pe 56 de pagini.

Asta nu mai era meserie, ci artă!

Prin comparație cu ceea ce făcea el, interviurile din presă românească par niște glume de copii.

 

Note de cititor 6

Jeroen Brouwers și ”Roșu ucigaș”, Editura Univers, 2006, un roman scris la aproape 40 de ani de la detenția într-un lagăr japonez, când era doar un copil de 4 ani.

”Cred că aș fi fost un scriitor prost dacă aș fi fost ”fericit”: scriitorii fericiți n-au nimic de povestit.”

 

Note de cititor 7

E pentru prima dată când îmi ia mai mult timp să văd filmul decât să citesc volumul. Și tot pentru prima dată cred că filmul nu este mai slab decât romanul: ”Șoareci și oameni”, de J. Steinbeck, Editura Polirom 2013.

 

Note de cititor 8

”Arta compromisului”, de Ileana Vulpescu, Editura Tempus, 2009.

O carte tristă și dură. E greu să spun dacă mai mult tristă decât dură sau invers. Un volum în care personajele din ”Arta conversației” își trăiesc ”întrebările și răspunsurile” în universul postdecembrist. Unele și-au găsit liniștea plecând spre o lume mai bună, altele se consolează cu dezamăgiri ori cu împliniri îndoielnice.

”Arta Conversației” este o carte care transmite speranță.

”Arta compromisului” este un tablou despre deșertăciunea vieții atunci când îți dai seama că vremurile se schimbă, dar oamenii rămân la fel.

Citiți și:  Ce cărți ați lua cu voi într-un exil?
Sursă foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *