Leonard Relea

luni

19

octombrie 2015

1

COMENTARII

O întâlnire cu Căpitanul Conan

Scris de , Postat în Carte, Exclusiv

Roger Vercel - Capitanul Conan
15 octombrie 2015

Am primit zilele trecute un mail de la prieten drag, medic, stabilit in Franța, care mi-a făcut cunoștință cu Căpitanul Conan . Mda… știu, această primă frază sună ca introducerea într-un roman polițist de duzină. Și totuși, Căpitanul Conan este celebru deși nu are nici o legătură cu romanele polițiste. Mai bine citiți mailul, pe care îl public cu acordul prietenului Călin Iulian Coca.

”O mică poveste

Zilele trecute am îngrijit la spital o bătrânică de 92 de ani, Simone Vercel; numele îmi spunea ceva  deoarece drumurile mele prin Dinan m-au dus adesea prin fața Colegiului Roger Vercel unde de altfel o parte din colegii mei și-au făcut studiile fiind copii. Punând întrebarea, într-o doară, dacă este vreo legătură între pacientă și numele colegiului am aflat că aceasta este fiica unui scriitor francez cunoscut, că ea însăși a scris cărți pentru copii și adolescenți iar în tinerețe era secretara tatălui ei.

Din păcate starea ei nu  era strălucită și, în ciuda spitalizării și a tratamentului, Melle Simone Vercel a decedat 3 zile  mai târziu  însă cele câteva clipe petrecute împreună mi-au trezit curiozitatea, așa că am căutat să aflu mai multe despre ea și tatăl ei. Astfel am aflat că Roger Vercel este renumit și studiat în Franța în primul rând pentru romanul Căpitanul Conan, pentru care a primit premiul Goncourt în 1934.

Mare mi-a fost emoția să aflu că acest roman este considerat printre cele mai reprezentative despre Primul Război Mondial și că acțiunea se petrece în România lui 1918.

Am început să citesc cartea și emoțiile nu mă părăsesc; nu pot să nu mă gândesc la modul în care viața ne pregătește surprize mici dar pline de învățăminte, care se leagă în mod neașteptat cu amintirile și trăirile dobândite la mii de kilometri; să afli că oameni cunoscuți și prețuiți în străinătate au împărtășit aceleași probleme cu bunicii tăi la un moment dat acum 100.

Nu știu dacă volumul a fost tradus în românește însă eu ți-l recomand  cu căldură  nu pentru amintirile legate de bunica, pe care mi le-a răscolit, ci pentru că domnul Vercel surprinde o imagine interesantă a României de acum un secol, într-o perioadă tulbure, iar acțiunea principală creionează realist idei despre natură umană, război și pace

O zi bună! Călin” 

 

16 octombrie 2015

Am avut noroc. Romanul Căpitanul Conan a fost publicat la Editura Polirom în 2014. Nu-i întâmplător anul publicării. În 2014 s-a sărbătorit Centenarul Primului Război Mondial în România, manifestare la care și-au adus contribuția Arhivele Naționale Române, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București, după cum reise din presa momentului. Ba chiar a fost organizată o expoziție ”Omagiu Căpitanului Conan ”.

Bun… cine este de fapt Căpitanul Conan , personajul principal al romanului cu același nume, scris de Roger Vercel.

La momentul povestirii acesta era un locotenent care se remarcase în fruntea unui detașament de cercetare. După armistițiu oamenii săi aveau să formeze Compania I de mitraliere din Regimentul 50.

Acțiunea se petrece spre sfârșitul Primului Război Mondial. Trupele franceze care au luptat în Balcani, au fost trimise în România. Soldații mutați în oraș realizează faptul că nimeni nu va mai avea nevoie de ei… Dar pentru că încă nu au fost lăsați la vatră, își pierd vremea în mahalalele Bucureștilor. Și aici intervine talentul de povestitor al scriitorului, martor ocular al multor momente din roman, secvențe notate în carnete de-a lungul întregului război, cu precizie de cronicar.

Iata o frază care descrie o imagine a capitalei României: ”Tot Bucureștiul pendulează răbdător între Palatul Regal, care seamănă leit cu cea mai banală dintre prefecturile franceze, și Palatul Poștelor, o clădire enormă, importată de la Munchen. Nu vezi nici un automobil, doar câteva trăsuri mânate de niște vizitii spâni și grași, în tunici de catifea albastră. (…) Strada Sărindar… Strada Lipscani… Conan o să fie dezamăgit: nu e deloc ce-și închipuia el. Doar străzi de negustori – dovadă, firmele de deasupra prăvăliilor închise. Sunt prost pavate, și mai prost luminate, mărginite de fațade neregulate și sărăcăcioase, cu câte o fereastră în care pâlpâie o flăcăruie roșiatică. Cei dinăuntru n-au decât lămpi cu gaz!…

Cantonat la București, Roger Vercel va fi martor la defilarea triumfală de pe Calea Victoriei de pe 1 decembrie 1918 (trupele franceze fiind conduse de generalul Berthelot) și va sta până spre sfârșitul lui 1919. În toată această perioadă va fi judecător de instrucție pe lângă Jandarmeria militară, cercetând delictele comise de militarii francezi. Cunoscătorii Bucureștiului ar putea să fi surprinși de acuratețea descrierii orașului, aceasta însemnând străzi, hoteluri, palate, restaurante, nelipsitele zone cu felinare roșii, o descriere a oamenilor și obiceiurilor.

Sedus, parcă, de frumusețea româncelor, Vercel nu ezită să scrie: ”Femeile sunt înalte și delicate. Sub voalete strălucesc niște ochi negri minunați. Ocheadele lor, pe care le împart cu dărnicie, au o anume siguranță potolită, tulburătoare.”

Tot acel calm, instalat după sfârșitul războiului, era doar o aparență. Societatea traumatizată încerca cu greu să revină la o viață normală. La rândul lor, soldații făceau eforturi să redevină bărbați atât în atitudine cât și în mentalitate. Pentru mulți era destul de greu să coboare de la statutul de ”erou” în uniformă la cel de civil. Mai ales un civil căruia nu-i mai spunea nimeni ce are de făcut. Pentru un soldat, lipsa ordinelor înseamnă haos. Iar soldaților le venea destul de greu să înțeleagă că violențele pe timp de pace deveneau crime.

În tot acest tablou, Căpitanul Conan încearcă să-și țină oamenii sub control, ajungând să se lupte pentru ei chiar cu justiția militară și cu prietenii săi care au grade superioare. Era un fin observator al psihologiei bărbatului și în primul rând al soldatului. Avea explicații pentru orice ”năzbâtie”  a oamenilor săi. Știa exact când și cum trebuie fiecare recompensat sau pedepsit.

La un moment dat, ca o pedeapsă, Căpitanul Conan și camarazii săi vor fi trimiși pe frontul din Basarabia și Ucraina, unde vor lupta împotriva bolșevicilor. E locul în care mulți dintre oamenii săi se vor remarca în ultimele lupte. Unii vor cădea la datorie, alții vor fi citați și decorați. Dar eroii există doar pe câmpul de luptă. În afara lui sunt doar niște civili care duc o viață banală.

Finalul romanului ne aduce față în față cu un Conan civil care își mai pune uniforma doar la Parada de 14 iulie. În rest se consideră deja mort.

Căpitanul Conan (1934) este unul dintre puținele romane care vorbește despre Armata franceză de Răsărit. A fost distins în 1934 cu prestigiosul premiu Goncourt.

Roger Vercel a mai scris două volume inspirate din întâmplări ale Primului Război Mondial. Unul publicat în 1930 – Notre Pere Trajan, respectiv Lena – în 1936.

 

Citiți și O carte de week-end. Două cărți,… trei cărți

 

17 octombrie 2015

Film Căpitanul ConanÎn 1996 s-a turnat și filmul Căpitanul Conan , în regia lui
Bertrand Tavernier, având în rolul principal pe Philippe Torreton.

Surprizele au apărut când am citit distribuția de la cap la coadă. O grămadă de actori români. O să-i amintesc pe câțiva: Adrian Pintea,  Olga Tudorache, Claudiu Istodor, Mircea Anca, Eugen Cristea, Luminița Anghel și Radu Duda (insp. Stefanesco). (sursa wikipedia si cinemagia)

1 Comment

  1. Victor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *