Leonard Relea

joi

18

octombrie 2018

0

COMENTARII

O plimbare prin perioada comunistă

Scris de , Postat în Amintiri despre oameni

scoala in perioada comunistă
Joi, 18 octombrie 2018

Ieri am participat, alături de scriitoarea Lili Crăciun, la o întâlnire cu elevi ai Colegiului Național Mihai Eminescu din Iași pentru a discuta despre ororile vieții din perioada comunistă. Întâlnirea a fost organizată de doamna profesor Lăcrămioara Iordăchescu și a avut ca punct central prezentarea și discuții pe marginea volumului ”Desculță pe cioburi de oglindă (Călătoria)” de Lili Crăciun.

După cum spuneam imediat după eveniment, nu credeam că există copii interesați de acea perioadă care ne-a marcat copilăria, nouă, generațiilor din anii 60,70, 80. Am bucuria să spun că m-am înșelat.

Le-am spus că dacă aș fi unul dintre responsabilii care i-au decizii în ce privește educația, aș face în așa fel ca perioada comunistă să fie studiată măcar un an de zile. De ce? Pentru că nu doresc ca istoria să se repete. Iar când mă refer la studiat nu mă gândesc la o abordare didactică și academică ci la o prezentare de memorii, de povești dincolo de datele istorice rigide și reci. Pentru că poveștile lasă urme mult mai adânci în sufletul ascultătorilor.

Deoarece timpul nu a fost generos cu noi, am avut doar o oră la dispoziție, pe care am împărțit-o cu Lili Crăciun, voi puncta aici ceea ce nu am apucat să le spun elevilor.

În primul rând voiam să le povestesc despre profesorul de matematică Amălinei Valerian, care mi-a fost diriginte timp de 8 ani la același liceu unde mă aflam joi.

Din amintirile sale am aflat că la terminarea liceului, imediat după abdicarea Regelui Mihai I, a venit la Iași pentru a da admitere la Conservator. A fost respins pentru că era fiu de preot. Nici măcar nu a dat admitere, ci i-a fost respins dosarul. Și atunci, căutând o facultate unde ”dosarul” nu i-ar fi creat astfel de probleme, a ales Matematica. Așa a ajuns profesor de matematică, predând în decursul vieții la liceele Racoviță, Național și apoi la Eminescu.

Admiterea la facultate, în anii 50 – 60, era posibilă doar dacă aveai un dosar bun. Cei care proveneau din familiii înstărite erau primiți doar la anumite facultăți și concurau pe un număr foarte mic de locuri. Cam 10 la sută din total. În plus trebuiau să aibă si medie mare, de multe ori cel puțin 9. Cei care proveneau din familii de agricultori sau muncitori candidau pe restul de locuri și puteau intra și cu media 5.  Acestea erau regulile impuse de noua orânduire. Era perioada stalinistă a României, perioada Dej, cunoscută în special pentru arestarea și oprimarea fostei clase politice, a intelectualității, a tuturor celor catalogați drept burghezi și moșieri.

Printr-o situație similară a trecut și actorul Vladimir Găitan care povestește în volumul ”Zig-zag prin alfabetul vieții” (Editura ALLFA, 2014) că după ce a terminat liceul dorea să urmeze Faculatea de Geologie. Dăduse un examen de admitere și fusese respins. Era în 1966. Pentru că urma să stea un an acasă, s-a angajat la o balastieră unde 4 oameni trebuiau să încarce, doar cu lopețile, un camion de 4 tone în 20 de minute. Într-o zi  stând de vorbă cu un prieten, acesta îi spune: ” Vladimir, tu vrei să dai în continuare la Geologie, dar n-ai să reușești niciodată pe motive de dosar. Geologia este o ramură strategică, se ocupă de resursele subsolului, cum crezi tu că băiatul unuia care a fost închis poate să intre acolo?”

Tot despre anii 50, Ștefan Agopian spune în volumul ”Scriitor în comunism (Ed. Polirom, 2013) ce s-a întâmplat cu micii meseriași care își construiseră mici ateliere meșteșugărești în perioada interbelică. Astfel de oameni luau pe lângă ei ucenici pe care îi învățau o meserie care la rândul lor, după aceea, deveneau antreprenori, cum se spune astăzi. Ei bine, după 1948, spune Agopian, ”li se confiscase afacerea și unii deveniseră simpli muncitori în fosta lor prăvălie, fiind plătiți cu un salariu de mizerie.”

În același timp delațiunea era încurajată încă de pe băncile școlii. Tot Ștefan Agopian povestește cum în ziua în care trebuia să fie făcut pionier, un coleg s-a ridicat și a spus că nu merită deoarece nu are respect față de bețivi. Cu o zi înainte îl văzuse bătându-și joc de un bețiv imitându-i mersul clătinat. Așa că, elevul Agopian a fost scos de pe listă. În aceeași zi, mama sa a mers la școală și a facut scandal profesorului. A doua zi, același coleg care îl turnase a spus că între timp Agopian se îndreptase și merita să fie făcut pionier.

Cred că elevii trebuie să afle în ce situații au fost puși unii dintre scriitorii care mai târziu vor fi introduși în manualele școlare. Sunt adevăruri care nu încap în manualele de școală.

De exemplu faptul că Tudor Arghezi a fost interzis din 1947 până în 1952. Nu a mai avut voie să publice, cărțile i-au fost retrase din librării, iar cele din biblioteci au fost trecute pe lista cu volume interzise. A fost perioada în care scriitorul și gazetarul Arghezi a trăit, împreună cu familia, la limita sărăciei. Ajusese să vândă cireșele din livadă pentru a avea bani. Iar pentru scris utiliza uneori hârtia igienică ce se găsea sub formă de foi pătrate legate la un capăt cu o sârmă. După moartea sa, în 1967, o parte dintre manuscrise s-au pierdut iar altele au fost publicate de urmași. Reabilitarea lui Arghezi a avut loc după ce a acceptat să susțină guvernul condus de Gh. Gheorghiu-Dej. E greu de judecat acuma dacă a făcut bine sau nu când a luat acea decizie. Și poate că nici nu trebuie judecat.

Lucian Blaga, un alt scriitor studiat, a fost îndepărtat, în 1948, de la Universitatea din Cluj, unde era profesor universitar pentru că a refuzat să conducă un partid satelit al comuniștilor. Apoi, cu greu a fost primit ca ajutor de bibliotecar la Biblioteca Academiei din Cluj, iar în ultimii ani ai vieții a fost chiar director adjunct. Dar i s-a interzis să publice. Volumul său ”Luntrea lui Caron” va vedea lumina tiparului abia în 1990, la Editura Humanitas.

Academicianului Simion Mehedinți i-a fost confiscată casa încă din 1946 iar biblioteaca sa a dispărut fără urmă. Un an mai târziu a fost exclus și din Academia Română.

Scriitorul Dumitru Vacariu, a cărui fiică mi-a fost colegă la Liceul Mihai Eminescu, în anii 80, povestea cum în 1956, fiind student, a scris o poezie dedicată unui moment omagial ce avea să se desfășoare un an mai târziu: 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare. O manifestare la organizarea căreia a și participat în 1957. A arătat poezia la doi prieteni. Apoi a rupt foile. Dar pentru că i-a plăcut foarte mult, unul dintre colegi a transcris-o și a păstrat-o între paginile unei cărți. În 1958, în timpul unei percheziții, oamenii securitătii au găsit această poezie și au declanșat prigoana nu doar împotriva autorului ci și a celor care au organizat manifestarea de la Putna. Dumitru Vacariu a facut 6 ani de pușcărie în condiții extrem de grele, din 1958 până în 1964. O parte dintre amintirile acelor momente le-a făcut publice abia după 1990. Într-un interviu apărut în volumul ”Exil în propria țară” – coord. Constantin Ilaș, Ed. Institutul European, 2015 – Dumitru Vacariu spune că fiica sa nu a știut până în 1990 că el a fost deținut politic.

Regizorul Mircea Daneliuc povestește cu ocazia diverselor interviuri, cum la sfârșitul anilor 50, mutându-se cu familia de la Câmpulung Moldovenesc la Iași, a devenit  elev la Liceul Național. Într-una din zile i-a dat o palmă fiului prim-secretarului PCR pentru că îl înjurase. A fost plimbat pe la toate clasele, umilit  și dat ca exemplu negativ apoi exmatriculat din școală. A fost înscris, în cele din urmă, la Liceul Negruzzi unde și-a dat bacul.

Ca să mă apropii un pic de perioada anilor 80, Gabriel Andreescu povestește în volumul ”L-am urât pe Ceaușescu” (Polirom, 2009) despre cum decurgea începutul unei zile de școală la Liceul din Armășești, în 1980.

”Directorul Ion Saghian, care apuca fetele de păr și le înjura de față cu toți, în timpul careului, făcuse parte în perioada stalinistă, din sistemul de represiune. În anii 50 condusese o închisoare, iar spre bătrânețe primise drept recompensă liceul” (pg. 54)

În cartea ”Ce-ar mai fi de spus”, Ed. Minerva, 1990, de Dan Petrecu și Liviu Cangeopol, unul dintre cei doi autori își amintește o întâmplare care acuma ar stârni hazul.

”Cu un an înainte de a sosi eu la Liceul Laurian din Botoșani, subiectul de română la bacalaureat cerea candidaților să vorbească despre opera literară care le plăcuse cel mai mult; unul din ei a vorbit nici mai mult nici mai puțin decît despre opera tovarășului N. Ceaușescu și a obținut nota maximă; la obiecția mea, că nu e vorba de o operă literară (sau preponderent literară, fiindcă geniul Carpaților a produs și niște versuri), așa cum cerea subiectul, profesoara care-mi nara episodul a mărturisit că n-a avut curajul nici unei obiecții, aproape că nici n-a citit teza văzînd despre ce era vorba, a dat 10 automat și resimțind chiar o mare ușurare…”

Voi încerca să închei acest periplu prin memorie, cu un caz extrem de dureros și revoltător, petrecut în 1986. Este vorba de cazul Mălin Tacu, un elev al Liceului Mihai Eminescu, ce mi-a fost coleg. Mălin a fost victima acțiunilor securității ceaușiste care a încercat astfel să lovească în tatăl său.

În noapte de 21-22 decembrie 1986 a căzut brusc într-o comă ciudată, după cum povestește familia, apoi a fost plimbat între spitale până când a decedat. Mălin scria poezii, făcea culturism și karate, era un coleg plin de viață.

*****

La finalul întâlnirii, le-am recomandat elevilor Colegiului Național Mihai Eminescu din Iași o serie de cărți care ar putea să-i ajute să înțeleagă perioada comunistă : 1946 – 1989.  Sper ca pe viitor măcar una dintre ele să le stârnescă interesul.

Și eu am trăit în comunism – coord. Ioana Pârvulescu, Ed. Humanitas, 2015

Jurnalul unui fotograf – de Emanuel Tânjală, Ed. Humanitas, 2013

Jurnalul Fericirii – de Nicolae Steinhardt, Editura Dacia 1991

Scriitor în comunism – de Ștefan Agopian, Ed. Polirom, 2013

Cu Dumnezeu în subterană – de Richard Wurmbrand, Ed. Casa școalelor, 1994

Exil în propria țară – coord. Constantin Ilaș, Ed. Institutul European, 2015

L-am urât pe Ceaușescu – de Gabriel Andreescu, Ed. Polirom 2009

Ce-ar mai fi de spus – Dan Petrecu, Liviu Cangiopol, Ed. Minerva, 1990

Tatăl meu, Lucian Blaga – de Dorli Blaga, Ed. Humanitas, 2015

Pisica ruptă – de Mircea Daneliuc, Ed. Adenium, 2013

Zig-zag prin alfabetul vieții – de Vladimir Găitan, Ed. ALLFA, 2014

Arta conversației – de Ileana Vulpescu – Editura Cartea Românească, 1980

Arta compromisului – de Ileana Vulpescu, Editura Tempus, 2009

Vinovații nu știu nimic – de Nicolae Cristache, Ed. Albatros, 1981

Recurs la morală – de Nicolae Cristache, Ed. Albatros, 1984

Sunt o babă comunistă – Dan Lungu, Ed. Polirom, 2013

Patrie Română, țară de eroi – de Simona Preda, Ed. Curtea Veche, 2014

Două decenii de comunism în Iașul universitar – de Sorin Bocancea și Doru Tompea, Ed. Institutul European, 2015

Literatură și propagandă în România lui Gheorghiu-Dej – de Cristian Sandache, Ed. Mica Valahie, 2006

Literatură și ideologie în România lui Nicolae Ceaușescu – de Cristian Sandache, Ed. Mica Valahie, 2008

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *