Leonard Relea

luni

3

octombrie 2016

0

COMENTARII

Pablo Neruda și poștașul său, o carte și un film

Scris de , Postat în Carte, Film

Pablo Neruda

Duminică, 2 octombrie 2016

 

Cine-şi mai aminteşte astăzi de omul politic Pablo Neruda, un militant pentru pace şi pentru idealurile comunismului. În schimb mulţi îi citesc şi recită poeziile.  În 1969 a fost desemnat, din partea Partidului Comunist din Chile, candidat la preşedinţie, dar în cele din urmă s-a retras în favoarea lui Salvador Allende. A murit în 1973, la câteva zile după un puci militar care l-a răsturnat de la putere pe Allende.

23 septembrie 1973… penița lui Pablo Neruda a tăcut. Sunt 43 de ani de atunci…

Vreau să profit de acest moment pentru a scrie câteva cuvinte despre pelicula Il postino (1994), în regia lui Michael Radford, un regizor englez. Un film cu patru nominalizări la Oscar (1996) şi un premiu pentru coloana sonoră, plus două premii Bafta.
În film , Pablo Neruda, jucat de actorul francez Philippe Noiret, este doar pretextul pentru a ne introduce în povestea lui Mario Ruoppolo, poştaşul său, interpretat de actorul italian Massimo Troisi.

Partenera lui Troisi în această peliculă este frumoasă Maria Grazia Cucinotta (avea 24 de ani), în rolul Beatricei Russo, nepoata unor proprietari ai unei mici crâşme.

Filmul este realizat dupa romanul Poștașul lui Neruda (RAO International Publishing Company, 2004), de Antonio Skarmeta. Autorul recunoaște, într-un alt volum, că l-a cunoscut personal pe Pablo Neruda la Isla Negra, o casa de vacanță pe care poetul o avea la vreo 120 de kilometri de Santiago. Încercând să scrie câteva texte pentru un ziar local, despre ”geografia erotică a poetului”, Skarmeta l-a vizitat deseori pe Pablo Neruda. Tot atunci i-a venit și ideea romanului, pe care îl va pune pe hârtie peste 14 ani.

De altfel, totul pare că se petrece după un scenariu incredibil al destinului.

La vreo 10 ani după lovitura de stat din Chile, Antonio Skarmeta, având deja două scenarii și două piese de teatru premiate, se chinuia să scrie romanul vieții sale. Cel puțin așa credea la vremea respectivă. Visa un roman fluviu din care avea deja vreo 500 de file. Iată însă că, într-o seară, a fost vizitat de un producător german de televiziune care dorea un scenariu. După ce i-a spus că nu este interesat de proiect, Antonio Skarmeta i-a arătat, totuși, un capitol din romanul la care lucra. Un capitol în care era vorba despre un poștaș și Pablo Neruda. Cei doi erau doar două personaje din cele peste 100 ale romanului. Entuziasmat, producătorul german i-a cerut să scrie un scenariu cu acest subiect. Deși inițial s-a împotrivit, până la urmă Skarmeta a acceptat.

După două luni, scenariul intitulat ”Răbdare arzătoare” era gata. Finanțarea era asigurată, iar producătorul german l-a anunțat că ar trebui să se ocupe și de regie. Realizat cu actori chilieni aflați în exil, filmul a primit și câteva premii.

Prinzând curaj, Antonio Skarmeta s-a întors la visul din tinerețe. Să scrie o carte despre Pablo Neruda. Plecând de la scenariu, a reușit să scrie un roman de 140 e pagini, care în următorii 10 ani a fost tradus în 25 de limbi. Nici în cele mai frumoase vise nu și-ar fi închipuit așa ceva.

La un moment dat, editura Garzanti a publicat versiunea în limba italiană. Un actor celebru în Italia anilor 80 – 90, Massino Troisi, a cumpărat cartea și a citit-o pe nerăsuflate.  În ciuda celebrității în Italia, Troisi își dorea o recunoaștere internațională. A simțit că rolul poștașului va fi rolul vieții sale. L-a sunat pe un producător și l-a convins să cumpere drepturile pentru adaptarea cinematografică. Și visul i se va împlini. Din păcate, Massimo Troisi va muri la câteva ore după terminarea filmărilor, din cauza unor complicații cardiace.

Un an mai târziu, filmul va primi 4 nominalizări la Oscar și un premiu.

Acțiunea a fost mutată de regizor pe o insulă în Europa pentru a-l face mai atractiv publicului european.

În film, Pablo Neruda avea o casă de vacanță pe Isla Negra unde se retrăgea pentru momentele de singurătate. Pentru că era singurul care primea zilnic multe scrisori, avea nevoie de un poştaş. Mario Ruoppolo, pescar ca mai toți bărbații de pe insulă, voia să schimbe ceva în viața lui. Și atunci alege să devină poştaşul poetului, apoi omul de încredere, prietenul, confidentul şi … de ce nu, aproape un frate.

Mario Ruoppolo, un tip modest, fiu de pescar, descoperă, datorită poetului, puterea cuvântului, metafora, descoperă versul, poezia şi în felul aceste reuşeşte să o cucerească pe Beatrice Russo, cea mai frumoasă faţă din sat. Practic, întâlnirea cu Pablo Neruda a schimbat destinul acestui băiat modest, gângav, care nici măcar nu putea să fie pescar că tatăl sau.

În fragmentul video de mai sus este prezentat momentul în care Neruda îl ajută pe Mario să câștige admirația Beatricei. Pentru aceasta, de față cu toată lumea, poetul îi oferă un autograf poștașului său, numindu-l ”prieten”.

Ataşamentul lui Mario este atât de puternic încât, la câţiva ani după plecarea lui Neruda, face o serie de înregistrări cu sunete specifice insulei: valurile marii, clopotele bisericii ba chiar şi bătăile inimii copilului pe care Beatrice aştepta să-l nască.

Mai mult, îi mărturiseşte poetului chilian: “Când ai plecat, mi s-a părut că ai luat tot ce era frumos, cu tine”.

Din păcate, personajul Mario moare, în timpul unei manifestaţii comuniste, înainte de a-şi vedea copilul născut.
Filmul reuşeşte să demonstreze că dincolo de ceea ce devenim în viaţă, dacă reuşim să rămânem oameni atunci calitatea interacţiunii dintre două persoane nu ţine neapărat de nivelul social, ci de o anumită stare emoţională care transcede orice exprimare de nivel intelectual.

Surse:
Antonio Skarmeta – Postasul lui Neruda (RAO International Publishing Company, 2004)
Antonio Skarmeta – Neruda vazut de Skarmeta (RAO International Publishing Company, 2007)

antonio-skarmeta-despre-neruda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *