Leonard Relea

vineri

29

iunie 2018

0

COMENTARII

Cucuteni 5000 și un reportaj tăiat pe jumătate

Postat în Actualitate, Amintiri despre oameni

cucuteni targ de oale

Sâmbătă, 29 iunie 2018 Pentru că astăzi s-a deschis cea de a XXXVI-a ediție a celebrului Târg de Ceramică de la Iași, Cucuteni 5000, mi-am amintit de un text pe care l-am scris în urmă cu 16 ani pentru un ziar local. Pe vremea aceea manifestarea ținea o săptămână. Acuma ține 3 zile. Redactorul-șef  dorea să-i aduc o știre cu momentul deschiderii și câteva declarații de la autoritățile prezente. Eu, interesat de oameni și atmosferă, am ignorat autoritățile, chiar și atunci când fotoreporterul încerca să mă convingă, disperat, că în presa locală trebuie să scrii mai întâi despre cei care conduc urbea și abia apoi despre atmosferă. Anii petrecuți în presa centrală mă învățaseră, însă, cu totul altceva. Așa că i-am spus să-și facă pozele cu autoritățile și apoi să vină […]

joi

21

iunie 2018

0

COMENTARII

Un film pentru o după-amiază ploioasă

Postat în Film

leap-year anna si declan

Joi, 21 iunie 2018 Leap Year, un film din 2010, foarte bun pentru o după-amiază ploioasă, o comedie romantică ce poate fi văzută împreună cu toată familia. Actorii Amy Adams și Matthew Goode, sub îndrumarea regizorului Anand Tucker, nu inventează “roata” dar reușesc să capteze atenția prin naturalețe și prin replicile care te fac să reevaluezi ceea ce se spune despre umorul englezesc. Cu siguranță că există și exagerări regizorale, cum ar fi dezastrul pe care îl produce Anna, personajul principal, în prima seară în care înnoptează la hanul lui Declan. Practic, povestea filmului este simplă: o tânără, Anna, educată, obișnuită cu viața într-o metropolă americană, nu mai vrea să aștepte să fie cerută în căsătorie. De aceea se decide să profite de un obicei irlandez care spune că în ani bisecți, […]

miercuri

13

iunie 2018

0

COMENTARII

Ceai sau cafea? Ultimul secret

Postat în Exclusiv, Proză foarte scurtă

ceasca cafea

Miercuri, 13 iunie 2018 ”Ceai sau cafea?”, o întrebă necunoscuta când ajunse în dreptul ei.  Ea își ridică ochii și nu știa ce să spună. Privirea i se pierdea prin mulțime. A întins mâna și … Undeva în interior simțea că se lăsa o liniște adâncă. ***** ”Ceai sau cafea?”, îl întreba de cum ajungea în pragul ușii. Era întrebarea cu care îl întâmpina întotdeauna, de vreo 30 de ani. De obicei El bea ceai. Cafea prefera doar în zilele în care se simțea stresat. ”Ceai sau cafea?” , l-a întrebat atunci când a intrat prima dată în casa Ei, chiar înainte de a afla cum îl cheamă. Era aproape o copilă care răzbătea singură prin furtunile destinului. Abia intrase la facultate și viața îi luase orice sprijin. Era singură și […]

joi

7

iunie 2018

0

COMENTARII

La un click depărtare

Postat în Gânduri

click

Joi, 7 iunie 2018   Încerc să-mi dau seama ce nu sună bine la piesa aceasta: Alexandru Andrieș – Ea e serioasă tot timpul. A apărut pe Albumul ”Despre distanțe, în 1988. Am ascutat-o de sute de ori. Și am înțeles în cele din urmă. O ascultam la pick-up, cu boxe adevărate, nu la laptop, cu niște difuzoare din care sunetele ies lipsite de vlagă. Încă mai am un pick-up în casă, dar nu l-am mai pornit de foarte mulți ani. Oare de ce? Tehnica actuală ne aduce mai aproape de informație dar ne ține departe de sentimente. Suntem la un click depărtare de ceea ce dorim să ascultăm, dar am uitat ce înseamnă emoția așteptării. La fel și în viață… suntem la un click sau la un sms distanță […]

sâmbătă

26

mai 2018

0

COMENTARII

Despre cărțile care ne-au făcut oameni în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași

Postat în Actualitate

Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu

Sâmbătă, 26 mai 2018 Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași geme de oameni. Și la balcon mai sunt puține locuri. Urmează să susțină prelegeri Președintele Academiei Române, prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop, acad. prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București și prof. univ. dr. Marian Preda, președintele Senatului Universității din București. Pe cei trei îi știam doar din expunerile media. Îi auzisem vorbind la televiziuni sau citisem interviuri acordate diverselor publicații. Acum voiam să-i aud live, după cum se spune în media. Voi spicui câteva idei din conferința președintelui Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, care a reușit în 30 – 40 de minute să mă convingă de ceea ce nu a reușit profesoara de română în 8 ani de școală. Eu n-am să […]

Pagina 4 din 36« Prima...23456...102030...Ultima »