Leonard Relea

luni

7

noiembrie 2016

0

COMENTARII

Partidul Bunului Simț, o utopie îngropată la Panciu

Scris de , Postat în Amintiri despre oameni, Exclusiv

Partidul Bunului Simt
Luni, 7 noiembrie 2016

 

Partidul Bunului Simț … sună bine, nu-i așa? E toamnă electorală. Nu se poate să nu vorbim puțin despre asta. Mi-am amintit că, în urmă cu câțiva ani, un ieșean a înregistrat la OSIM marca „Partidul Proștilor„. Poate că nu era greu să intre chiar și în Parlament. Dar nu la asta voiam să mă refer.

Politica trece, prietenii rămân.  Are dreptate Milan Kundera. Prietenii sunt oameni pe care ii admiri.

”…rana cea mai dureroasă e cea a prieteniilor destrămate; și nu există pe lume nimic mai prostesc decât să sacrifici o prietenie din motive politice.” (Milan Kundera, ”O întâlnire”, Humanitas, 2009)

Vreau să vă povestesc despre o altă trăsnaie a piesajului politic, din anii 90.

Prin 1997, cred, am vorbit cu omul care voia să înființeze Partidul Bunului Simț. Era un ceasornicar din Panciu. Am fost trimis acolo de Ion Cristoiu, care conducea săptămânalul Expres Magazin. Lucram pentru Evenimentul Zilei și colaboram la Expres Magazin (o publicație la care am visat să lucrez încă dinainte de a deveni ziarist).
Așadar, am plecat din Iași și am făcut o escală, peste noapte, în Focșani, la o cunostință. Era în luna martie. Peste noapte a nins. Dimineața, eu, în pantofi, îmi făceam pârtie prin zăpadă, spre gara din Focșani. Am ajuns la Panciu cu un tren personal… Era un tren pe jumătate gol care oprea prin toate haltele. Zăpada și temperatura erau undeva la vreo 0 grade Celsius… Excelent pentru pantofii mei.

Am coborât în gara din Panciu și priveam aiurea. Cum puteam să-l găsesc pe ceasornicarul meu? La ora aceea nu știam nimic despre el. Știam doar că voia să înființeze un partid. Luați în calcul că nu era internet, nu era Tata Google, nici telefoane mobile. Ca ziarist erai trimis în necunoscut și la fața locului trebuia să te descurci de unul singur. Și totuși… se făcea presă de calitate.

Așa că m-am oprit la Primărie. M-am gândit că fiind un oraș mic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea.

Am întrebat de ceasornicarul X. Evident că nu erau mulți ceasornicari în Panciu, așa că primarul, amabil, m-a trimis la adresa exactă.
L-am găsit pe ceasornicarul din Panciu care voia să înființeze Partidul Bunului Simț. Am stat de vorbă cu el, într-un spațiu la un parter al unui bloc, la o temperatură ușor mai ridicată decât 0 grade Celsius. Pantofii mei erau așa de uzi încât puteam să-i storc. Am rezistat eroic și nu am înghețat. Timp de vreo două ore ceasornicarul mi-a vorbit încontinuu despre platforma program, statutul partidului și nevoia de a crea o societate bazată pe ”bunul simț”.

L-am ascultat, mi-am notat și voi spune că tipul era visător. Iar eu eram înghețat. După ce am scăpat de el, m-am băgat în prima cafenea întâlnită și mi-am scris textul. Cu pixul pe hârtie. Așa era atunci. Ca să-l trimit la București, am apelat din nou la primarul din Panciu. Dacă vă puteți închipui, în acei ani o primărie nu avea fax.

Mă rog, mulți, probabil, se întreabă ce o fi un fax. Un aparat care transmitea un fel de email prin sârma de la telefon, iar la capătul celălalt era un alt aparat din care ieșea o hârtie termosensibilă pe care se imprima textul.

L-am convins pe primar să-mi găsească un fax ca să transmit articolul la București. Trebuie să recunosc că primarul din Panciu, de atunci, mi-a pus o mașină la dispoziție și am ajuns, dacă îmi amintesc bine, la întreprinderea de vinificație din localitate, de unde am trimis textul la Expres Magazin. Cam așa s-a terminat aventura mea la Panciu, pe urmele unui ceasornicar ”visător” după o societate a bunului simț.

E târziu și nu vreau să lungesc vorba…
Concluzia: oricât umor ar avea românii, clasă politică nu se schimbă cu ironii…

Între Partidul Proștilor, Partidul Bunului Simț și altele care există deja, nu văd nici o diferență.

Am avut simpatii politice. Am rămas cu dezamăgirile.

Păcat că cei mai mulți nu fac diferența între opțiunea politică și activismul politic. Pluralismul politic este o indigestie a unei societați obișnuite să i se spună ce trebuie să facă. Convalescența continuă.

 

PS: Textul meu de la acea vreme îl găsiți în colecția Expres Magazin.

PPS: Ca să nu credeți că a fost o glumă, în 2010, cineva a creat un blog al Partidului Bunului Simț.

Sursa foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *