Leonard Relea

luni

30

mai 2016

0

COMENTARII

Profesorul Tănăsachi, creatorul de mici arheologi

Scris de , Postat în Amintiri despre oameni

profesorul Marcel Tănăsachi

De câteva zile mă tot gândesc la un profesor drag, căruia îi datorez câteva momente pe care nu le pot uita. Un munte de om, cu vocea blândă de bunic sfătos, care acuma vreo 35 – 36 de ani, mă întâmpina în cele două camere de la Casa Pionierilor, din strada Săulescu, la cercul de Muzeografie – Arheologie. Pentru cei mai tineri dintre cititori trebuie să spun că instituția numită Casa Pionierilor este actualul Palat al Copiilor.

Cred că eram în clasa a cincea și nu mai știu exact cum am ales acest cerc. Probabil mi-a plăcut cum suna ”arheologie” , iar la școală, la Liceul Mihai Eminescu din Iași, doamna profesoară de istorie, Olga Diaconu, tocmai ne preda lecțiile despre istoria Greciei Antice.

Citiți și: Un dascăl greu de uitat: prof. Amălinei Valerian, dirigul nostru…

Mă întreb câți copii și-ar mai dori astăzi să fie asemeni lui Jean-François Champollion sau Heinrich Schliemann. Cred că poveștile legate de cei doi m-au făcut să aleg cercul de Arheologie. Oricum, de mic, aveam obiceiul să scormonesc prin pământul grădinii, spre disperarea părinților și a bunicilor.

Eram un pici de nici un metru jumate înălțime, când am intrat pentru prima dată în camerele pline de oale sparte, bucăți de unelte din silex, machete de cetăți construite din carton și gips, bucăți de cartoane cu desene ciudate, saci cu ipsos, nisip ori lut, din strada Săulescu. Printre toate acestea, omul care știa să le dea viață, să le descoase și să le coase, să le citească astfel încât să găsească povestea și istoria lor, era profesorul Marcel Tănăsachi. El știa răspunsurile la orice întrebare pe care i-o puneam. Paleolitic, neolitic, Cucuteni, medieval, migrație, voevozi, totul începea să capete contur și înțeles atunci când le explica.

Multe generații de elevi i-au trecut prin mână și au învățat să asculte glasul pământului, să descopere izvoarele istorice sub un mușuroi, într-un mal de pârâu, într-un ciob de oală. Pe unii microbul i-a prins atât de tare, încât și-au făcut o profesie din asta.

L-am revăzut pe profesorul Tănăsachi în 2002 și am stat de vorbă câteva ore cu aceeași plăcere și curiozitate pe care o aveam când eram copil. Am scris și am publicat atunci povestea lui în ziarul la care lucram. Pentru că a rămas doar în memoria hârtiei, vă invit să o citiți și aici.

 

Povestea creatorului de mici arheologi

 

Povestea profesorului Marcel Tănăsachi, un creator de mici arheologi, începe prin 1964, când, fiind profesor de limbă română la Popricani a luat și o completare de normă la Istoria antică pentru clasa a V-a. În timpul unui cerc pedagogic, la Țigănași, a observat într-o clasă niște cioburi de oale vechi și și-a dat seama că un astfel de material didactic i-ar face orele mai atractive. Din păcate nimeni nu-i dădea așa ceva. Atunci a apelat la copii, ca în drumurile lor prin țarină, pe imașuri, să caute astfel de cioburi, monezi vechi și tot felul de lucruri care putea fi vestigii istorice.

“A fost destul de greu de stîrnit interesul celor mici, dar la un moment dat, un băiat mi-a adus o monedă pe care specialiștii de la Iași au clasificat-o că fiind franțuzească, de pe la 1600 și un unicat în România. Vestea i-a mobilizat pe școlari care au început să aducă la școală tot ce găseau pe cîmp. La un moment dat, un elev a venit cu o piesă din os șlefuit, ascuțită, un fel de suvac sau împungător.

Mi-am dat seama că este ceva deosebit și m-am prezentat cu ea la Palatul Culturii. După două zile au venit la Popricani arheologii Adrian Florescu și Dan Teodor. Am plecat cu ei pe imașul unde elevul respectiv găsise piesa și am rămas uimit cum discutau: «Acolo paleolitic, epoca bronzului, aici migrații, medieval secolul XIII» și mulți alți termeni pe care îi știam dar nu înțelegeam care era legătura cu imașul unde pășteau vițele. Atunci i-am întrebat ce înseamnă toate acestea. Iar Adrian Florescu mi-a spus să mă uit jos, prin iarbă. Și am avut un șoc.

Din pământ, se vedeau cum ies la suprafață zeci de cioburi de oale. După ceva timp, am plecat spre Cotu Morii pentru a vedea o colecție numismatică la un grădinar. Pe drum, într-un mal surpat al Jijiei am văzut urmele de vase. Am început să sap și astfel am descoperit o necropolă tracică, adică un cimitir, din secolul 11 i.e.n., cea mai mare din Moldova, cu 11 morminte, cu vase de ritual întregi. În acest fel microbul mi-a intrat definitiv în sînge”, îmi povestea, în 2002, profesorul Marcel Tănăsachi.

 

6000 de kilometri într-un an pentru profesorul Tănăsachi

 

Din 1972 profesorul Marcel Tănăsachi a venit în Iași, direct la Casa Pionierilor, unde a înființat cercul de Arheologie-Muzeografie, pe care l-a părăsit după 25 de ani, odată cu ieșirea la pensie. Mii de elevi au învățat de la el ce înseamnă istoria și cum poate fi citită în cioburi de oale. În peregrinările duminicale prin județ, cu elevii după el, a descoperit nenumărate locuri unde cu mii de ani în urmă au trăit oameni. O muncă titanică a depus, după cum își amintește, împreună cu arheologul Vasile Chirica pentru realizarea “Repertoriului arheologic al județului Iasi“.

Timp de un an de zile, începând cu toamna lui 1982 și până în 1983, împreună sau separat, cei doi cercetători împătimiți au străbătut județul, pas cu pas, întrebând localnicii despre fiecare palmă de pământ pe care călcau. Mai mult, informațiile primite de la elevii săi, l-au ajutat foarte mult pentru identificarea zonelor, iar numele micilor arheologi au fost menționate în lucrare. Chiar dacă par lipsit de modestie, o să vă spun că și numele elevului Leonard Relea este menționat pentru descoperirea unei așezări de tip Cucuteni pe imașul de la marginea satului Săveni, comuna Gropnița.

“Am avut noroc că a fost un an secetos și o iarnă blîndă. Țin minte că era în ianuarie și mergeam pe câmp doar în cămașa. Patru zile pe săptămână eram pe teren. Joia, vinerea, sâmbăta și duminică. N-am avut sărbători, n-am avut odihnă. De luni până miercuri îmi țineam orele iar apoi plecam pe dealuri. Cred că am făcut în acel an vreo 6000 de kilometri pe jos. Trebuia să terminăm lucrarea în acel an, pentru că altfel se redistribuiau fondurile. După ce am scris-o, am stat cu domnul Chirica încă 13 zile și am dactilografiat-o singuri, deși nu mai făcusem așa ceva pînă atunci. Oricum, a fost a treia lucrare de acest gen din țară. Înaintea noastră mai apăruseră la Botoșani și Vaslui”, își amintea cu nostalgie profesorul Tănăsachi. 

 

Secretele istoriei

 

Și cum stăteam depănând amintiri, pe mica terasă a casei sale de pe strada Toma Cozma, la umbra unui nuc matusalemic, încet, încet, discuția a alunecat spre “Balerina de la Cârniceni“, o pictură pe un vas ce este unicat în Europa și care stabilește o legătură între epocă pietrei și a bronzului și apoi spre cultura Cucuteni, despre care se spune că este vatra mitologiei universale, fiind cea mai reprezentativă cultură neolitică europeană.
Apoi ajungem la povestea drumurilor secrete construite de Ștefan cel Mare și Petru Rareș.  Este vorba de poduri din piatră care traversează râpe ce nu se află pe cursul drumurilor obișnuite, despre cărări pietruite prin codri, ascunse de coroanele rotate ale copacilor, ori prin locuri pustii. Drumuri cunoscute doar de curierii domnești și de comandanții oștilor.

”Există două intersecții ale drumurilor comerciale cu astfel de drumuri secrete: unde se vărsa Suceava în Siret și unde are loc confluența dintre Moldova și Siret. Doar prin existența unor astfel de drumuri secrete se poate explică victoria oștilor românești în față puhoaielor otomane ori tătărăști”, spunea profesorul Marcel Tănăsachi.
În final, pentru a pune capac la toate, mi-a arătat un vas-suport, folosit la ritualuri, din cultura Cucuteni, descoperit la Scînteia. L-a restaurat și îl folosește pentru o lucrare științifică. Privesc uimit această creație cu o vechime de peste 5000 de ani.

 

profesorul marcel tanasachi

Prof. Marcel Tănăsachi (25.01.1935 – 30.06.2013)

 

“Vasul este decorat cu motive care semnifica nașterea, viață și moartea. Motivul din partea de sus semnifica procesul nașterii simple, apoi în partea de mijloc se poate observă procesul nașterii gemelare și în final, la bază este reprezentată spirala vieții, care se strânge pînă la maturitate, se destinde apoi spre bătrînețe, după care dispare în neant”, îmi explica profesorul Tănăsachi.

Da… o demonstrație despre cît de religioși erau oamenii dintr-o civilizație pe care o considerăm inferioară. Pentru ei totul avea o semnificație și nimic nu era întîmplător. Ce mai avem în comun cu cei care ne-au fost strămoși pe aceste meleaguri?…

Citiți și: Prof. Paul Borcea, omul care a vrut sa dăruiască Iașului un parc zoologic

Îmi amintesc și acuma că am plecat de la profesorul meu de arheologie, într-o frumoasă zi de toamna, cu ochii în pământ, ca atunci când străbăteam ogoarele în căutarea vreunei bucăți de oală. Am realizat în scurt timp că asfaltul și gropile orașului nu-mi vor oferi nimic. Betoanele turnate fără milă au reușit să acopere, pentru alte mii de ani, izvoare de istorie pentru care, din când în când, se mai  nasc oamenii care să le descopere.

 

În 2014, am aflat că domnul profesor Marcel Tănăsachi ne-a părăsit între timp… dar rămânem noi, cei care i-am ascultat cu gurile căscate poveștile spuse cu o voce blândă de bunic sfătos, picurându-ne în suflete dragul pentru clipele de istorie îngropate sute sau mii de ani și scoase la lumină mai degrabă de micile curiozități de copil și de visurile noastre de a ne crede mari exploratori ai lumii.

Cu poveștile profesorului Marcel Tănăsachi și cu mințile noastre de copii am reușit să explorăm mai mult decât o putem face astăzi cu mașina și cu ajutorul unui card bancar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *