Leonard Relea

luni

26

septembrie 2016

0

COMENTARII

”Am simțit cum este să fii un homeless ”

Scris de , Postat în Film

richard gere
Luni, 26 septembrie 2016

O postare a lui I., o prietena de pe fb, m-a făcut să mă gândesc o zi întreagă la oamenii străzii (homeless).
Un ONG din San Francisco a pus la dispoziția oamenilor străzii un autobuz dotat cu cabine de duș. Era o formă de a oferi un gram de demnitate acestor oameni. La finalul clipului, făcând interviuri pe stradă, reporterii au parte de o surpriză când un trecător, Steve, spune:

”I’ve been homeless for 10 months. And I’ve got an MBA finances from Stanford!”

 

Așadar, ar trebui sa fim fericiți cei care avem o ușă în care să băgăm o cheie și putem spune că e a noastră.
Filmulețul de mai sus este interesant, dar dacă vreți ceva tulburător, atunci vă recomand filmul Time Out of Mind (2014), în regia lui Oren Moverman, cu Richard Gere în rolul principal.

Nu vreau să povestesc filmul, dar iată câteva fraze de pe cinemagia: ”Pelicula spune povestea unui bărbat din New York (Gere), care rămâne fără opțiuni și este forțat să hoinărească fără scop prin oraș, singurul loc de refugiu fiind adăposturile pentru săraci. Încearcă însă din răsputeri să își refacă viața și legătura cu fiica sa înstrăinată. ”

Interesant este altceva. Una dintre scene nu este regizată. Richard Gere, îmbrăcat ca un homeless, este trimis pe stradă, fiind filmat de la distanță.  Actorul recunoaște că a fost o experiență de viață zdruncinătoare.

 

Într-o postare pe facebook, Richard Gere spune:

”Când am făcut acest experiment, nimeni nu m-a recunoscut. Am simțit cum este să fii un homeless. Oamenii doar treceau pe lângă mine și se uitau cu scârbă. O singură doamnă s-a oprit să-mi ofere mâncare. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. De cele mai multe ori, uităm cât de norocoși suntem. Nu ar trebui să considerăm că merităm asta. Iar dacă putem ajuta pe cineva aflat în nevoie, ar trebui să o facem imediat. De aceea, după această zi în stradă, am oferit mâncare și câte 100 de dolari fiecărui om al străzii pe care l-am întâlnit. Au început să plângă și au fost extrem de recunoscători. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Citește și: Cerșetorii, ”leproșii moderni” ai marilor orașe

 

Un homeless ieșean, cu studii superioare

 

Nu pot să comentez mult pe marginea acestui subiect. Îi spuneam lui I. că într-o iarnă am cunoscut un om al străzii în parcarea din dreptul Bisericii Armene din Iași. Era în urmă cu mai bine de 10 ani, cred. Îmi cumpăram zilnic același ziar central, de la același chioșc.

Omul stătea pe lângă chioșcul cu ziare de acolo.

Într-o zi l-am auzit vorbind. Și nu oricum, ci îngrijit, atent cu pronunția cuvintelor și coerent în ceea ce spunea. Mi-a fost clar imediat că era un tip care citise mult la viața lui. Am întrebat-o pe vânzătoare ce știe despre el și mi-a povestit pe scurt că fusese profesor de franceză, dar după ce ieșise la pensie dăduse în patima alcoolului și familia l-a alungat din casă. Dormea pe unde apuca, mânca din pomana primită, dar nu cerșea niciodată. Nu cerea nimic de la nimeni. Stătea pe marginea unui gard și privea la deșertăciunea lumii. Există o demnitate a oamenilor săraci.

Într-una din zile, era iarnă și un frig de minus 20 și ceva de grade. Așezat pe același gard sufla în căușul palmelor ca să se încălzească. La un moment dat, o doamnă, de la un bloc din apropiere, i-a adus un borcan cu o supă caldă. L-a luat tremurând și … e greu de spus ce i se citea în privire. Recunoștință și mulțumire e puțin spus. L-am văzut cum scotea câte o lingură de supă caldă și o sorbea încetișor. Priveam cum, din cauza gerului, grăsimea de pasăre se sleia pe pereții borcanului. Dar pentru el era o mâncare gătită. Cine știe ce amintiri îi reveneau în memorie. Poate o supă la fel de caldă, din vremea copilăriei și o mamă la capul lui.

După un timp nu l-am mai văzut. Probabil că gerul iernii îi deschisese ușa spre o altă lume, fără ierni, fără străzi, fără oameni săraci…

Le spuneam întotdeauna tinerilor aspiranți la statutul de jurnaliști că în spatele oricărui om de pe stradă se poate ascunde o poveste cum n-au auzit în viața lor. Totul e să aibă curiozitatea să o afle.

Aud în jurul meu deseori cuvântul ”boschetar” și am senzația că e mult mai jignitor decât ”cerșetor”. După cum spuneam într-un text mai vechi (Cerșetorul milionar: ”Dacă mă fac sănătos, mor de foame”) nu știu cine o fi inventat denumirea asta.

Mă gândesc că boschetarul (homeless) e un cerșetor sărac: fără bani, fără poveste, fără demnitatea celui care cere și așteaptă, fără un bordei la o margine de Iași. E cerșetorul fără viitor…

Dacă mai vreți să vedeți un film despre destin și despre oameni ai străzii, vă recomand Conversații cu Dumnezeu (2006), în regia lui Stephen Deutsch. Un film după o poveste reală care a dus la scrierea volumelor cu același nume de Neal Donald Walsch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *