Leonard Relea

vineri

21

septembrie 2018

0

COMENTARII

Stephen King, despre misterul scrisului

Scris de , Postat în Carte

Stephen King
Vineri, 21 septembrie 2018

Pentru că e ziua lui, a împlinit 71 de ani, vreau să spun câteva cuvinte despre Stephen King și cartea lui – ”Misterul Regelui. Despre scris”, Editura Nemira, 2016, ed. a II-a.

O aveam deja pe noptieră în 2016, doar că Dan C. Mihăilescu a citit-o mai repede ca mine și a prezentat-o la emisiunea Cartea de la ora 5.

Am așteptat aproape doi ani ca să scriu deoarece am vrut să o pot compara și cu alte volume care tratează ”procesul scrierii textelor literare”. Dacă ar fi să fac un Top 5, ar figura pe prima poziție, urmată imediat de Meseria de romancier, de Haruki Murakami (Editura Polirom, 2016). Aș putea enumera în continuare: ”Confesiunile unui romancier”, de Umberto Eco (Editura Polirom, 2015), ”Romancierul naiv și sentimental”, de Orhan Pamuk (Editura Polirom, 2012),  și, de ce nu, ”Cum te poți rata ca scriitor”, de Alex Ștefănescu (Editura Humanitas, 2009).

Dacă tot e vorba despre ”scris” se mai poate citi și volumul ”Cum să nu scrii un roman. Arta greșelilor”, de Howard Mittelmark și Sandra Newman, apărut la Baroque Books & Arts (2014).

Ca să mă întorc la Stephen King, a început să scrie volumul ”Misterul Regelui. Despre scris” la sfârșitul lui 1997 și a constatat, cu surprindere și chiar supărare, că după 18 luni nu ajunsese nici măcar la jumătate. Așa că a aruncat manuscrisul într-un sertar. După aproape un an și jumătate, în iunie 1999, King a fost victima unui accident rutier care putea să-i fie fatal. Se poate spune că a fost la un pas de moarte. Iată însă că perioada de convalescență i-a oferit prilejul să reia manuscrisul lăsat în sertar.

Volumul este un puzzle format din povestiri autobiografice și eseuri despre scris, despre cărți, despre filme, despre viață. Practic se evidențiază două părți consistente: una dedicată diverselor episoade din viața sa și cealaltă dedicată ”scrisului” și formării celui care scrie.

Rezumând, Stephen King trasează câteva direcții precise în procesul scrisului. În primul rând, ca să înveți ce să nu scrii trebuie să citești foarte mult. Orice. Cititul este esențial. Cine citește mult, poate să scrie mult.  Și nepărat nu trebuie evitate textele de proastă calitate.

”Dacă nu aveți timp să citiți, nu aveți timp (sau uneltele necesare) să scrieți. Mai simplu nici că se poate.”

Apoi ne povestește despre alegerea locului în care să scriem, despre alegerea subiectului și nu ezită să afirme că proza are doar trei elemente esențiale: narațiunea, descrierea și dialogul. Cine stăpânește cele trei elemente înseamnă că e capabil să creeze un text bun. Nu extraordinar, dar măcar bun. Despre intrigă spune că este ultimul lucru la care trebuie să apeleze un scriitor și ”prima alegere a nepricepuților”.

Descrierea trebuie să aducă în pagină ceea ce vreți să vadă cititorii, iar dialogul e important în definirea personajelor, spune Stephen King.

După construirea personajelor, a descrierilor, narațiunii și dialogului, textul trebuie lăsat minim 6 săptămâni într-un sertar. Să se odihnească. Apoi urmează prima revizuire. Și în sfârșit, partea cea mai grea. Manuscrisul trebuie citit de 4 – 6 cititori de încredere, critici, care să poată simți punctele slabe ale scriiturii. De ce ar fi aceasta partea cea mai grea? Pentru simplul fapt că e greu de digerat o opinie critică, mai ales atunci când trebuie făcute și modificări. E momentul cel mai dureros. E ca o operație estetică. Merită făcută.

Prin comparație cu ”manualele de scriere creativă” cartea lui Stephen King are avantajul imens că ne vorbește despre experiențele scriitorului. Acestea sunt lecțiile pe care ni le oferă.  El nu neagă faptul că talentul este important dar ”scriitura de calitate” poate fi și un produs al exercițiului, al miilor de lecturi și miilor de pagini scrise și apoi aruncate la coș.

Un text bun, nu înseamnă un text lung. Pentru King, matematic, după a doua revizuire textul trebuie să fie cu 10 la sută mai scurt.

Amintindu-și de primele experiențe în fața foii albe, elev fiind, Stephen King ajunge să lucreze la săptămânalul Weekly Enterprise din Lisbon. La un moment dat redactorul-sef, John Gould, îi cere să scrie o cronică de sport.

King scrie două variante: o relatare directa și un fel de reportaj despre vedeta meciului.

”A citit articolul principal, a făcut două corecturi minore și l-a pus deoparte. Apoi s-a avântat asupra reportajului cu un pix mare și negru.

În ultimii doi ani la Lisbon am frecventat neprețuitele cursuri de literatură engleză, iar la colegiu am urmat neprețuitele cursuri de compoziție și de scriere în proză și poezie, dar de la John Gould am învățat în doar 10 minute mai multe decât am învățat în atâtea ore de curs.”

Practic, redactorul șef i-a taiat din text toate cuvintele inutile, toate expresiile care nu făceau decât să ascundă informația veritabilă sub tot felul de ”panglici colorate”.

Concluzia? Nu e greu să înveți a scrie… e greu să înveți cât să scrii.

În final, judecata lui Stephen King în ce privește ”scrisul” poate fi dezarmantă pentru mulți aspiranți la statutul de scriitor.

”Scrisul nu are nimic de-a face cu câștigarea banilor, a faimei, a unei întâlniri amoroase, a unei partide de amor sau a prietenilor. În cele din urmă, e mai presus de orice un mod de a le îmbogați viețile celor care vă vor citi lucrările și de-a o îmbogăți în același timp pe a voastră. A scrie înseamnă să te ridici, să capeți puteri și să treci mai departe. Să-ți aduci fericire, bine?  Să-ți aduci fericire. O parte din această carte – poate chiar prea mare – povestesc cum am învățat eu meșteșugul. O mare parte am dedicat-o felului în care o puteți practica mai bine. Restul – și poate partea cea mai bună – e-o permisiune de-a greși: puteți s-o faceți, trebuie s-o faceți și, dacă aveți curajul necesar să începeți, o veți face”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *