Leonard Relea

luni

20

iunie 2016

0

COMENTARII

Umorul studențesc în Iașul anilor 80

Scris de , Postat în Exclusiv

umorul studențesc
Duminică, 19 iunie 2016

Umorul studențesc, o lume vie a anilor 80, despre care se vorbește parcă prea puțin. Am descoperit astăzi, printr-o agendă cu diverse, câteva notițe de la o manifestare din 2014: ”Umorul studențesc în România comunistă”. Se întâmpla în Aula Universității Petre Andrei din Iași. Printre invitați, evident, Toni Grecu și Valentin Darie de la Divertis, dr. Iulian Șerban de la Seringa, Gabi Lazăr de la Ne-am Ars Amatoria, prof. Cornel Dumitriu, prof. Doru Tompea, prof. Daniel Condurache și alții. Au fost două ore și jumătate de amintiri, de haz și de haz de necaz.

S-a vorbit mult despre Galele Amfiteatru, o manifestare de marcă și de anvergură a studenților ieșeni, aflată sub ochii securității, dar care a arătat că exista o anumită complicitate, până la un punct, între cerberii sistemului și oamenii de pe scenă. Umorul  fin era, totuși, gustat până în cele mai înalte cercuri. Povestea profesorul Doru Tompea că una dintre casete pe care se regaseau înregistrările ”problemă”, necenzurate, ale Divertisului, a ajuns până la Nicu Ceaușescu, cel care conducea UASCR-ul. Bineînțeles că acesta a păstrat caseta, pe care o punea de fiecare dată când dorea să se distreze cu prietenii, iar la Securitate a ajuns o caseta cenzurată care n-a mai creat probleme protagoniștilor.

O să reiau câteva notițe de acum doi ani, atâta cât am putut să-mi notez printre hohotele de râs.

Umorul studențesc în România comunistă

Prof. Cornel Dumitriu: „Galele Amfiteatru au fost momente de rafinament intelectual, rafinament cultural.”

Prof. Dumitriu își amintește că erau asaltați de cei care doareu invitații, pentru că nu se vindeau bilete. La un moment dat, cineva care își dorea o invitație pentru două persoane a spus că oferă o sumă mare de bani. De ce? Pentru că în următoarele zile soția sa urmă să fie supusă unei intervenții chirurgicale complicate, iar medicul îi refuzase plicul spunându-i că mai bine îi aduce o invitație la Galele Amfiteatru.

Prof. Cornel Dumitriu: „Noi niciodată n-am fost cu studenții ca șoarecele cu pisica. Exista o complicitate și întindeam coarda atât cât să nu se rupă, pentru că altfel sufeream toți. Se închidea tot. Valorile au existat atunci când s-au confruntat cu sistemul. Toni Grecu este o excepție pentru că rezistă și astăzi. Observați câți s-au pierdut după 89, când a apărut libertatea de a spune ce vrei.”
Toni Grecu: Eu n-am fost dizident. A fost o joacă și o inconștientă tinerească. Românii au rezistat prin umor, prin umorul despre neajunsuri. Era suficient să spunem pe scenă „mâncare” sau „frigider” și sala se zguduia de râs. Dar era un râs nervos…
Eu am făcut un pic de umor și nu sunt singurul. Sunt o mulțime…. și trebuie evocați toți. Cenzura ne-a obligat să facem un umor de calitate.

Eu nu puteam să spun atunci că tov. Ceaușescu e un dobitoc. Trebuie să găsesc o aluzie.
Acuma pot să spun că Victor Ponta e dobitoc. Și ce? Toată lumea știe asta. Și Traian Băsescu e dobitoc. Și asta se știe… Nu râde nimeni…
Acum umorul nu mai are nicio motivație revoluționară.. este doar umorul de largă respirație pentru masele largi…
E o problemă că umorul s-a retras în underground…

Toni Grecu: După 1989, cineva mi-a spus că dacă vreau toate înregistrările spectacolelor din 81 până în 89 le găsesc la Securitate…

Iulian Șerban: Brigada Seringa, a UMF-ului, avea vreo 20 de metri liniari de picioare frumoase (ale fetelor, evident) pentru care luam locul I la această categorie, în concursurile studențești de umor…
Hai să vă povestesc cum am cântat Deșteaptă-te române în 85: Făceam o scenetă cu un chirurg care opera un pacient.

Pacientul: Domnul doctor… mi-ați scos stomacul.
Doctorul: Lasă, că n-ai nevoie de el în zilele noastre.
Urmează momentul de reanimare. Corul începe să cânte primele două versuri din Deșteaptă-te române.

La un moment dat se trezește pacientul și spune: ”Când ne vom deștepta, când ne vom scula, pe mulți vom opera și noi…”

La final, Radu Ștefan,  fost membru al trupei Sintex în anii 80, ne-a încântat cu piesa: ”Actorul”, pe versuri de Adrian Păunescu.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viața e un teatru trist.

Citiți și Ștefan Iordache, regele scamator al teatrului

 

*****

Post Scriptum

Nu pot să trec peste momentul evocat mai sus, fără să amintesc despre o întâlnire de care am avut parte vineri, 17 iunie. O întâlnire de suflet, cu oameni care au dăruit scenei tot ceea ce aveau mai bun. A fost o întâlnire a ludicilor, a celor care au trecut în decursul anilor pe la Teatrul Studențesc Ludic din Iași. Și nu este vorba de câțiva ani, ci de aproape 40 de ani de teatrul studențesc neîntrerupt.  Mai mult chiar, aproape 40 de ani de teatru autentic.

Gazda noastră, cel care a înființat în 1978 Teatrul Studențesc Ludic, regizorul Aurel Luca, spunea pe bună dreptate: ”Nu există mai multe generații, ci doar o singură Generație Ludic! Vă aștept să reveniți acasă, oricând!” 

Nu mi-am propus să spun mai mult. Despre povestea Ludic vreau să vă povestesc altădată. Deocamdată vă invit doar să vedeți câteva fotografii.

Iar dacă aveți amintiri despre umorul studențesc din anii 80, vă rog să nu ezitați să lasați un comentariu.

Update 12 iulie 2016:
Citiți și ”Teatrul Ludic va pleca odată cu mine”

Aurel Luca, Teatrul Studențesc Ludic

ludic-2016-_1 ludic-2016-_2

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *