Viața este o lungă și continuă lecție a pierderii. O lecție foarte greu de învățat. Mereu repetenți, pierdem și pierdem fără să învățâm nimic. Pierdem ființe dragi, pierdem locuri dragi, pierdem timpul scurt care ne este dat. Ne pierdem pe noi. În final pierdem lumea cu totul. Urma noastră terestră este dată de buzunarul rupt din care oameni și lucruri s-au presărat fără știre. Uneori simțim că a dispărut ceva, și am vrea să ne întoarcem să-l găsim. Ca și cum ni s-ar face dor. Dar drumurile de întoarcere nu mai duc nicăieri, ușile nu se mai deschid către aceleași spații, copacii au dispărut cu umbra lor cu tot, și doar câmpuri vaste, răvășite de timp, fără formă și adăpost dizolvă memoria. Există o luncă a copilăriei pe care ne-am […]

Pâș, pâș, pâș, pâș Eu din zori de corcoduș Cu morala ca sfecla.   Bun e bun și rău e rău, Ce-i al meu nu e al tău Sigur pe principii.   Viață, viață cu mătreață Peste mica mogâldeață Schimbă principiile.   Bun e rău și rău e bun Dai pe funie săpun Singur pe principii.   Cu un ochi clipind greșit Unde-ai dat și ce-a ieșit Nenorocul firii.   Din greșeală în greșeală Laptele dă peste oală Umilința frunzei.   Sfecla moare și roșește Foaia se îngălbenește Reflectând amarnic.

În ultimul an de liceu am învățat ceva despre fizica cuantică de la un profesor genial, Mircea Protopopescu. Multe lucruri le-am uitat, multe dorm undeva în mintea mea, sub vreascurile altor și altor sinapse în care viața prinde lumea și îi dă un sens. Dar una dintre imagini, anume banda de valență, a rămas în memorie într-un mod straniu. Probabil că inițial m-a distrat ideea că neuronii de excită și se dezexcită, chiar și așa de mici cât sunt ei, și intră și ies din banda de valență, astfel încât chiar dacă există mereu aproximativ același număr, nu sunt mereu aceiași electroni. Banda de valență conferă un fel de identitate unui anumit compus. Peste ani, cumva informația asta s-a electrocutat cu altceva, probabil cu durerea pierderii celor dragi, și imaginea electronilor mi-a […]