Teodora Manea

miercuri

9

noiembrie 2016

0

COMENTARII

Doamne ferește

Scris de , Postat în Actualitate

Doamne-ferește
de Mircea Dinescu

„Istoria parcă ne duce-n burtă
și parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiții cu privirea scurtă
sorb borșul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverențe
căci cine știe ce episcop doarme
în polonic, în coșul pentru zdrențe,
în țevile acestor triste arme
unde Nebunul își clocește crima
și ne omoara fiindcă ne iubește,
când ne e foame desenează pește,
când vine frigul arestează clima,
opriți Istoria-cobor la prima
opriți la stația Doamne-Ferește!”

De câteva luni bune, poezia asta, mai ales ultimele două rânduri, au devenit un fel de mantră pentru mine. Vreau să opresc Istoria, Istoria a luat-o pe un drum greșit…
Poezia lui Dinescu a devenit brusc atât de contemporană pentru o lume care a ales să se schimbe în rău, să meargă înapoi și să stingă luminile unui secol. Nu pot să cred, deși am prezis!, că după Brexit urmează Trump, și după el va urma LePen și după ea neonaziștii în Germania. Și așa se vede că lumea pe care o construim are fragilitatea unui cristal, că ideile iluministe, umanitare și democratice sunt mereu ale unei minorități, că majoritatea este manipulabilă, are privirea scurtă și adoră borșul.
Când am început să scriu despre migrație în 2010, era un fel de topos abstract, dar emigrantul ca figură a răului, emigrantul demonizat dă liniile principale ale politicii. Când colegii mei de la filozofie vorbeau în anii 1990 de figura Străinului, Doamne ce metafizic era totul, ce minunat de abstract și sofisticat. Nimic nu prevedea atunci ceea ce se desfășoară acum sub ochii noştri.
Odihnește-te-n pace umanism!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *