Teodora Manea

duminică

4

octombrie 2015

0

COMENTARII

Lecția pierderii

Scris de , Postat în Actualitate

DSC00768Viața este o lungă și continuă lecție a pierderii. O lecție foarte greu de învățat. Mereu repetenți, pierdem și pierdem fără să învățâm nimic. Pierdem ființe dragi, pierdem locuri dragi, pierdem timpul scurt care ne este dat. Ne pierdem pe noi. În final pierdem lumea cu totul.

Urma noastră terestră este dată de buzunarul rupt din care oameni și lucruri s-au presărat fără știre. Uneori simțim că a dispărut ceva, și am vrea să ne întoarcem să-l găsim. Ca și cum ni s-ar face dor. Dar drumurile de întoarcere nu mai duc nicăieri, ușile nu se mai deschid către aceleași spații, copacii au dispărut cu umbra lor cu tot, și doar câmpuri vaste, răvășite de timp, fără formă și adăpost dizolvă memoria.

Există o luncă a copilăriei pe care ne-am întoarce să culegem flori. Există o scară ce ne-ar putea duce spre un turn uitat. Există o casă, o curte, o vale, un deal, un râu. Și totuși întoarcerea este atât de imposibilă. Drumul pe care ne întoarcem nu este niciodată cel pe care ne-am pierdut lucrurile din buzunarul descusut. Este mereu un drum nou care nu se mai întâlnește cu nimic. Pentru cei norocoși, un drum în trecut mai are câteodată amăgirea lucrurilor dragi: poate aceleași flori, aceeași copaci, aceleași trepte, aceeași casă. Dar niciodată aceeași oameni. Spațiul nu se poate deschide în timp, oricât am vrea.

Aș spune: Știu că nu știu să pierd. Nu sunt sigură că de această dată este un semn de înțelepciune. Dar dacă am învățat ceva, este faptul că lucrurile pierdute nu mai pot fi regăsite prin reîntoarcere. Lucrurile pierdute se regăsesc doar în scris. Memoria lucrurilor pierdute este singura cheie către prezența lor inițială, către strălucirea lor efemeră. Scrisul este singura formă, timidă și tremurătoare, a restituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *