Teodora Manea

sâmbătă

13

iunie 2015

0

COMENTARII

Omul pământului

Scris de , Postat în Actualitate

– Dumnezeu a pus răbdarea-n om. Mai întâi a pus-o în piatră, dar piatra a crăpat.
Este ars de soare, cu mâinile muncite, miroase a transpirație și tutun. A fost miner, până când o mașinărie defectă i-a sfârtecat piciorul.
– Au vrut să mi-l taie, dar i-am spus doctorului că mă arunc pe geam. Ortacii au strâns bani și m-au operat. Eram tânăr și a avut noroc că s-a regenerat.
Știe Europa mai bine ca mine. Nu doar că a călătorit mult, dar harta sa este una a pământului, sau mai precis a roadelor sale. Oare nu acesta a fost scopul inițial al hărților? Dar cartografierea sa este una a nevoilor, a răbdării și umilinței. Prin mâinile lui trec roadele pământurilor străine. Un Spartacus postmodern încătușat în propria libertate. Migrația economică este forma de sclavaj a timpului nostru. Libertatea de mișcare este doar facilitarea exploatării. Destinul lui împletește un alt gen de geopolitică, unde puterea economică dă altă semnificație merelor, căpșunilor, măslinelor.
– Am fost în Germania la căpșuni, în Spania la măsline verzi și negre, în Belgia la ciuperci, în Portugalia la cules de mere, acum la tăiat sfeclă. Nu mi-a venit să cred, dar aici recoltează sfecla la trei luni, au patru recolte pe an. Iarna o învelesc cu folie să nu degere.
După ce s-a închis mina, a încercat să cultive roșii și castraveți în solar, în satul său și apoi să-i ducă la piață în orășelul apropiat.
– Doar la prima mână ies ceva bani, apoi le dai pe degeaba că se strică, și piața este plină. A încercat și nepoata mea, dar nu iese nimic, pentru că nimeni nu ajută țăranii.
Îmi amintesc acei ani, înainte de supermarketuri. Mergeam în piață și veneam cu sacoșele pline de fructe și legume proaspete pentru sume foarte modeste. Ceea ce omul cultiva în curte, legumele produse natural, pentru care aici și acum plătesc o grămadă de bani, acolo le luam mai pe degeaba de la băbuțe scofâlcite de ani și de stat în picioare la mesele de beton.
– Pierdeam zilele și timpul, dar nu puteam trăi din asta, așa că am plecat. Am muncit prin sudul țării, dar fermele au dispărut una după alta. Apoi am fost nevoit să plec afară. Prima dată la căpșuni în Germania. Aia care ne supraveghea parcă era nepoata lui Hitler: Arbeit!, Arbeit! spunea. Număra să vadă cât am făcut, și dacă femeile făceau, să zicem de o sută de euro, iar eu numai de 25, îmi zicea:
– Nu o să ai la sfârșit ce să duci acasă, pune mâna și muncește mai repede! Lasă lenea!
– Ne dădea 50 de euro pe săptămână pentru mâncare, iar restul la sfârșit. Eram mulțumit. Am făcut bani buni, dar banu-i ochiul dracului, uite așa mă vântur prin lume și intru în belele pentru ei. Plec acasă, m-am săturat de țara asta. Păcat că noi suntem așa de în urmă, am rămas la coada Europei, noi nu avem mașini, nu mai avem agricultură.
Am să plec în Spania iar, acum începe sezonul la măslinele verzi. Trei luni. E bine plătit. Și mai adun ce rămâne în urmă, apoi car saci un kilometru până la fabrică, și ne plătesc bine că recuperăm. Unii râd de mine, zic, români sărăntoci, adună din urma camioanelor. Dar rabd, ce să fac. Rabd, totul pentru banii nenorociți.
– Mă iertați doamna că vorbesc atât. Vorbesc pentru că mi-e frică de spitale. Am rămas cu frică de când au vrut să-i taie piciorul. Nu am vorbit cu nimeni dintr-ai mei atât… Mâine am să plec la frate-meu. El e aici, mai la nord, lucrează la ceapă. E grea munca la ceapă că-ți fură alții lăzile. Până să ajungi să le declari, rămâi fără ele.
Păcat, aici aveam contract, dar nu mă mai duc mi-e frică de namila aia care se îmbată ca porcul și urlă, iar acum uitați, m-a învinețit în bătaie… Am alergat 10 kilometri până la oraș să anunț poliția, și apoi m-am trezit în salvare și aici. Mi-e frică să mă întorc singur acolo să-mi iau hainele. Dar mâine plec. Gata, am îndurat destul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *