Decât activist, mai bine bloger decât agent de presă?!

Doru Pop Publicat la: 24-02-2015

Asistăm astăzi la o democratizare me­dia­tică fără precedent, mai ales sub presiunea schimbărilor care se produc în zona tehnologiilor comunicării. Avem bloguri, platforme de socializare, tele­foane mobile cu camere video, tweetere, mesagerie instant și nenumărate alte mijloace prin care putem comunica imediat cu întreaga planetă. De fapt, așa cum arăta Jay Rosen, aceste platforme reprezintă cele mai democratice forme de jurna­lism, sînt expresii ale jurnalis­mului civic. Partea pozitivă a procesului este aceea că, după cum arăta și Dan Gillmor (We the Media), „ne facem propriile noastre știri”. Asistăm la o nouă formă de aface presă, numită fie „jurna­lism cetăţenesc”, fie „jurna­lism public”, unde oricare din­tre concetăţenii noștri poate să devină creator de știri, producător de informaţii.

Aceste transformări au deschis cutia Pandorei. Pe de o parte, democratizarea a readus în prim-plan controversele legate de standar­dele jurnalistice. Melanjul dintre opiniile private sau chiar părerile pur subiective și practica de zi cu zi a comunicării publice au produs o superficializare generalizată.

Evident că nu numai revoluţia noilor media ne-a condus spre superficializa­rea accentuată a sferei pu­blice. Tabloidizarea începuse de mult să își facă efectele în presa de la noi (și din întreaga lume). Presa a fost, încă de la începuturile ei, legată de circ. De fapt, P.T. Barnum, părintele circului modern, este și creatorul unei specii de ziariști numiţi „agenţi de presă”. Angajaţii lui erau obligaţi să strecoare informaţii care să atragă atenţia asupra numerelor de circ. Agentul de presă a fost, încă de la începuturile jurnalismului profesionist, manipulatorul de imagini și idei, angajat în mod special pentru a promova interesele unor anumite grupuri. Vedem rădăcinile de circari ale multor dintre agenţii de presă, deghizaţi în jurnaliști, expuși cu predilecţie pentru scandal, odioșenii și murdării.

Talmeș-balmeșul în care ne aflăm este accentuat și de faptul că o sumedenie de activiști (pentru diferite cauze) au putut să își asume ipostaza neutră de jurnaliști. Ei au devenit portavocea unor partide, a unor poli­ticieni, a unor idei, a unor companii sau a unor interese economice.

Existau (într-o lume deja dispărută) o serie de stan­darde profesionale care îi ofereau ziaristului un statut special. Problema este tocmai aceea că profesionalizarea breslei nu poate avea loc în condiţiile în care chiar supravieţuirea presei tipărite este ameninţată și pusă sub semnul îndoielii. În ritmul în care se închid instituţiile de presă, a emite pretenţii din partea ziariștilor aflaţi uneori în situaţii sociale și economice limită devine superfluu.

Dincolo de orice, mai periculoase sînt tentativele de a îngrădi sau de a limita libertatea de exprimare, de orice fel. Indiferent dacă sînt ziariști, agenţi de presă sau activiști, blogeri sau comentatori online, toţi cei care se exprimă în sfera publică trebuie să fie protejaţi de principiul libertăţii absolute. Pentru că nu este vorba doar despre confruntarea dintre doi cetăţeni, despre discuţii intime sau private, ci despre binele întregii societăţi. Iar însuși faptul că discutăm despre „defectele” libertăţii de exprimare este produsul acestei libertăţi pe care nu trebuie să o pierdem.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe