Boala de sistem a presei. Şi antidotul ei

Radu Vancu Publicat la: 24-02-2015

Din păcate, nu cred că „escaladarea conflictului” și inflamarea limbajului în dauna argumentelor s‑au produs „în ultima perioadă”, cum prea optimist spuneţi. E mai degrabă o boală de sistem a presei românești – de la Eminescu la Cristian Tudor Popescu, trecînd prin Pamfil Șeicaru și Eugen Barbu, jurnaliștii români au preferat întotdeauna invectiva în dauna argumentului și pamfletul în locul polemi­cii. Iar publicul, la rîndul lui, a vibrat întotdeauna mai puternic la stilistica aceasta invectiv‑pamfletară decît la ar­gumentele per se; ce conta că Eminescu greșea adeseori, iar C.A. Rosetti avea dreptate pe fond, în străvechile lor polemici? Indiferent de argumente, Eminescu le zicea mai bine, știa să fie ironic și mordant, așa încît bietul Rosetti ieșea urecheat rău, cu toată dreptatea lui cu tot. (Nu că l‑aș compara pe Eminescu & ironia lui inteligent‑abrazivă cu presarii de azi & ordurile lor, Doamne păzește! Totul îi des­parte – mai puţin tendinţa de a cultiva efectele de limbaj în detrimentul argumentelor. E drept, plăcerea lui Eminescu în a‑și ridiculiza adversarul a fost înlocuită azi de plăcerea uciderii lui în efigie, iar fraza lui exemplară și musculoasă – de frazeologii obeze și disfuncţionale; încît e aproape o impietate să‑l aduci într‑o discuţie despre publiciștii vitriolanţi și agramaţi de azi. Însă boala asta de sistem, așa metastazată cum e acum, și‑a avut originea în acele simp­tome stilistice strălucitoare & inflamate ale scrisului lui Eminescu.)

Cu toate astea, cumva inexplicabil, constat că apar jurnaliști tineri pe care stilistica invectivei nu‑i mai atrage. Ziariști pe tipic european, interesaţi de argument & informaţie, ba chiar încercînd să prac­tice ceea ce n‑a interesat pe mai nimeni în presa românească pînă acum, și anume echilibrul. N‑am nici o explicaţie pentru apariţia, în presa recentă, a unor jurnaliști precum Vlad Mixich, Luca Niculescu, Mihnea Măruţă, Dan Turturică, Cristian Ghinea, Miron Damian și alţi cîţiva ca ei (l‑aș adăuga și pe Dan Tapalagă, jurnalist excelent, onest și cu clarviziune, dar uneori se mai lasă și el sedus de vechea școală a stilisticii inflamate; așa încît, deși îl preţuiesc mult, nu‑l adaug acestui șir). Însă mă bucură ca puţine alte lucruri din ultima vreme și sînt convins că ei ar putea schimba faţa jurnalismului românesc. Ei sînt antidotul la această boală de sistem, pe care nici unul dintre organismele autoreglatoare ale breslei (CNA, CRP, AW și alte acronime) n‑au putut‑o regla de fapt pînă acum. Totul depinde de anduranţa lor: dacă vor fi mai rezistenţi decît sistemul, atunci peste zece ani jur­nalismul românesc de invectivă va fi o boală învinsă. Iar dacă nu vor rezista, atunci chiar că nu mai avem nici o șansă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe