Paradigma „abia tangibilului”

Aliona Grati Publicat la: 24-02-2015

Cartea lui Grigore Chiper Poezia optzecistă basarabeană. Schimbare de paradigmă (TipoMoldova, 2013) s-a lăsat prea mult așteptată. Mi se pare semnificativ faptul că studiul asupra poeziei basarabene de la sfîrșitul anilor ’80 și pînă la mijlocul anilor ’90, perioadă în care, potrivit exegetului, se înfiripă și se afirmă optzecismul, este realizat de un poet reprezentativ al generaţiei în cauză, căreia îi punctează evoluţia de-a lungul anilor și în calitate de cronicar al Contrafortului. Mai mult decît atît, criticul Andrei Ţurcanu consideră potrivită metafora care dă titlul primului volum de versuri semnat de Chiper pentru a formula marca optzecismului autohton: generaţia „abia tangibilului”. Iată că cel care, la momentul debutului, „anunţă un program, indică o opţiune de creaţie, oferă o cheie pentru descifrarea unui sens integral” își revendică și dreptul de a „perfecta actele” unei întregi generaţii pentru a-i asigura intrarea fastă în istoria literaturii române.

„Schimbarea la faţă a poeziei basarabene”

Miza pe care o urmărește Chiper cu acest demers constă în sistematizarea unor principii paradigmatice de optică, mentalitate și sensibilitate artistică a noii poezii basarabene în tradiţia consacrată de Alexandru Mușina. Pledoaria sa în susţinerea ideii de „schimbare la faţă a poeziei basarabene” capătă fundamentare știinţifică în primul compartiment al cărţii, „Optzecismul basarabean: din dosarul unor dezbateri”. Aflăm de aici că, pentru a-și proba ipoteza „schimbării de paradigmă”, autorul face referinţă la modelul introdus de Th. Kuhn. Epistemologul american condiţionează schimba­rea de paradigmă știinţifică prin existenţa unei „culturi reprezentative a savanţilor”,a unui „grup situat în interiorul unei teorii” importante, a unei „construcţii mentale larg acceptate” și „care oferă unei comunităţi sau unei societăţi pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identităţi de sine (a activităţii de cercetare, de exemplu) și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini”. Chiper adoptă perspectiva epistemologică a lui Kuhn, considerînd-o, ca și Alexandru Mușina, în studiul său asupra poeziei moderne, valabilă și chiar profitabilă, datorită ca­racterului ei explorator și analitic.

Evidenţierea însemnelor paradigmatice ale poeziei optzeciste basarabene s-a dovedit a fi o muncă dificilă chiar și pentru un martor al timpului. Panoramaţi, ultimii 30 de ani ai secolului trecut arată, dincolo de manifestările dubioase, nonvalorice, ca un caleidoscop pestriţ de experimente stilistice. Totuși, exegetul reușește să identifice o sumă de trăsături și principii care circumscriu noua producţie literară într-o poetică omogenă, recognoscibilă după aspectele eului poetic, delicizarea excesivă, subminarea vechilor structuri prin parodiere, schimbarea atitudinii faţă de ludic, scoaterea în relief a gratuităţii gestului comis de scriitură, prozaizare, intertextualitate, (auto)ironie. Așa cum era de așteptat, formulele de analiză a fenome­nului poetic al optzeciștilor basarabeni nu se deosebesc în fond de acelea pe care teoreticienii și criticii literari le-au consacrat în România.

Optzecismul şi  frînturile lingvistice şi identitare

Regimul sovietic a provocat frînturi de natură lingvistică și identitară în evoluţia literaturii din spaţiul basarabean mult peste cele pe care le-a avut aceasta în România. Se pot identifica, desigur, similitudini de ansamblu în evoluţia literaturii române de pe cele două maluri ale Prutului. Obstacolele epocii pregorbacioviste atît în RSR, cît și în RSSM au fost: lipsa acută de libertate, trecerea sub tăcere sau, dimpotrivă, atacurile furibunde la adresa poeţilor ieșiţi de sub controlul cenzurii, imposibilitatea fondării unei reviste sau a unui cenaclu coagulant etc. Totuși, optzecismul basarabean a apărut în alte condiţii decît cel românesc: „El nu a operat o opoziţie faţă de o generaţie anume, generaţia imediat precedentă, ci s-a născut dintr-o reacţie normală la ceea ce era anchilozat în literele din RSSM de mai mulţi ani ca să se cristalizeze într-un proces de sincronizare amplă cu literatura română. (…) Generaţia ’80 este prima generaţie de scriitori ieșiţi dintr-un regim cultural totalitar și profund antiromânesc, care au reușit să realizeze sincronizarea cu literatura română”.

Chiar dacă, în graba sincronizării, tînăra poezie basarabeană nu întrunește însemnele menţionate pe toate segmentele ei și, în lipsa condiţiilor postindustriale, are restanţe la capitolul integrării în postmodernitate, aceasta se profilează ca o nouă paradigmă. Ca și optzeciștii din ţară, poeţii basarabeni sînt foarte diferiţi ca manieră, stil și limbaj, dar pot fi surprinși într-un spectacol temporal și stilistic precis. Ceea ce-i unește pe Nicolae Popa, Lorina Bălteanu, Andrei Ţurcanu, Emilian Galaicu-Păun, Călina Trifan, Eugen Cioclea, Vsevolod Ciornei, Valeriu Matei, Nicolae Leahu, Maria Șleahtiţchi, Margareta Curtescu, Teo Chiriac, Alexandru Corduneanu, Nicolae Spătaru, Dumitru Crudu, Mircea V. Ciobanu ș.a. este „atmosfera globală” și poetica specifică, structura comună, sensibilitatea, mentalitatea, viziunea asupra eului și a lumii etc., cu care ei își pot revendica statutul unui pluton distinct. Cu întîrziere faţă de congenerii din România și într-un context mult mai dificil, poeţii basarabeni reușesc să se lanseze cu o plat­formă cvasicomună, promovînd o concepţie artistică viabilă. În prima fază a „ofensivei”, ei își construiesc programul ca o replică la neosămănătorismul baladesc în variantă sovietică și la metaforizarea excesivă. Tinerii se despart mai ales de ceea ce ei numesc „jelalnice eufonii” patriotarde, care, după părerea lor, au condus la serioase blocaje, ameninţînd cursul firesc al evoluţiei literare.

Primii optzeciști vin direct din interiorul generaţiei anterioare, schimbîndu-și formulele din mers. Manifestîndu-se mai întîi sub semnul tardo-modernist, al unei „oboseli” și „răceli” ontologice de tipul fin de siècle, aceștia glisează spre un limbaj ce operează mărci po(i)etice postmoder­niste. Tinerii poeţi aleg fără ezitare verva și spiritul bășcălios, ironic și ludic, limbajul dezinhibat și prozaizarea lui extremă, declarînd „război” convenţionalismelor și automatismelor politice, sociale și poeti­ce, rimei, ritmului, muzicalităţii și metaforei. Reacţia scriitorilor cu influenţă în cîmpul literar nu s-a lăsat mult așteptată, tinerii au fost imediat învinuiţi de impudicitate și pornografie, acuzaţii care se mai aud și astăzi în unele medii. În pofida confruntărilor zgomotoase și a marginalizării tinerilor nonconformiști, noua generaţie se impune ca grup.

Insistenţa cu care exegetul promo­vea­ză acest program estetic generaţionist trădează dorinţa de a-și limpezi propriile opţiuni de creaţie, pe care nu le poate articula decît în relaţie cu cele ale colegilor. Astfel, poetica optzeciștilor, în formula lui Chiper, are o structură dialogică, prezentîndu-se ca un spectacol de voci cooperante ale poeţilor din diferitele epoci ale literaturii române. Colegii săi de generaţie pot fi pe deplin mulţumiţi de faptul că și-au găsit exegetul cu suficientă forţă de cuprindere, luciditate critică și fineţe interpretativă pentru a le asigura, în timp, atenţia sporită cititorilor.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral