Şcoala din Bălţi: Margareta Curtescu

Dumitru Crudu Publicat la: 24-02-2015

Cu fraza „Poezia gândeam mă va prăpădi ea odată” se încheie volumul Margaretei Curtescu Iubirea altfel, publicat anul trecut la Editura Cartier din Chișinău. Prima întrebare care mi s-a născut în cap după ce l-am citit e de ce poeta îi atribuie poeziei niște calificative atât de apocaliptice și de prăpăstioase. În loc s-o salveze, de ce „s-o prăpădească”? Pentru Margareta Curtescu, poezia e o întreprindere foarte periculoasă. Pentru poeta din Bălţi, a scrie poezie e ca și cum ai mângâia un leu ieșit din cușcă. Cu cât acesta e mai furios și mai turbat, cu atât e mai ademenitoare și mai ispititoare tentaţia de a-l mângâia. Și asta, deoarece „aici”, „pe caldarâmul oblic”, „nu se întâmplă nimic” – nimic bun, am preciza noi, „tăcerea” fiind „decojită până la sînge”, iar „depărtarea înghiţindu-i” pe locuitorii urbei „ca o bulboană”. Poate de aceea a face poezie devine ceva foarte primejdios. A face poezie într-un oraș de provincie „cu porţi închise”, în care până și aerul e „încremenit prin unghere”, nu-ţi poate decât adînci și accentua drama existenţială. Iată de ce poezia îi intră poetei direct sub piele, în artere, ca acul unei seringi. „Sunt femeie am ţipat și scriu”, zice poeta într-un alt loc, insistând mult asupra condiţiei sale feminine, într-un oraș în care „s-au înmulţit cerșetorii (…) înfășuraţi în zdrenţe mirosind a urină”. Într-un asemenea oraș, până și poezia e un fel de zdreanţă care nu poate să ascundă goliciunea trupului, de aceea fiind și mai dramatică. Din cauza asta, poeta crede că s-a născut „cu faţa udă de lacrimi”. Și tot din cauza asta nu poate fi o scăpare nici retragerea într-o „hrubă de sticlă”. Unele dintre cele mai frumoase poeme din acest volum sunt despre frică. Spaimele sunt atât de puternice, încât în faţa lor omul devine o păpușă de cârpă. Frica se insinuează pe neprins de veste, de unde nu te aștepţi. La început, e doar ca o boare, până când se transformă într-un căpcăun: „și inhalam inhalam parfumul acela straniu care îmi amintea de nopţile când pe urmele mele pășea căpcăunul să nu/ mă înghită îi declamam lungi poeme cu rimă ordonate/ frumos în catrene”. Iată de ce și iubirea Margaretei Curtescu e altfel.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe