Oraşul ca dorinţă şi reprezentare

Cristian Nae Publicat la: 24-02-2015

„Spaţiul a fost construit conform unei idei utopice. Spaţiul promitea utopia. Utopia era guvernată. (…) Spaţiul absolut devine o dorinţă (…). Existenţa spaţiului ar trebui pusă sub semnul întrebării. Cine definește spaţiul?” O voce șoptește aceste cuvinte în penumbră. Solitară, ridicată pe un postament, macheta unei metropole contemporane aruncă pe pereţi umbrele unor clădiri impersonale. La intervale neregulate, o muzică și o atmosferă cinematică, înăl­ţătoare și maiestuoasă proiec­tează asupra imaginii metro­polei semnificaţii monumentale. Recunoști un fragment din Utopia Spaţială 2001. Atunci cînd, obișnuit cu penumbra, începi să te deplasezi prin spaţiul de expunere, sesizezi disconfortul creat de cutiile de carton care o înconjoară, umplînd întregul spaţiu al galeriei. Te gîndești involuntar la multitudinea de persoane fără adăpost împinse la marginile metropolelor de astăzi. Această viaţă trăită în obscuritate contrastează cu luminile spectaculoase ale orașului, arun­cate de o proiecţie video pe faţadele clădirilor ce compun modelul cetăţii actuale.

Aceasta este experienţa facilitată de expoziţia „Metropia”, deschisă recent la Galeria apARTe a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iași, cu sprijinul Institutului Francez și al Asociaţiei Vector, avîndu-i în prim-plan pe artiștii Bogdan Armanu și Silvia Amancei. Tema expoziţiei o reprezintă metropola – sau, mai curînd, imaginea sa, dorinţele pe care le generează, ancorate într-o formă înaintată de exploatare a corpurilor și de guvernare a spaţiului în so­cietatea capitalistă avansată. Utilizarea unei imagini futuriste pentru a critica societatea con­temporană prezentă nu este nici pe departe o noutate. Atunci cînd utopia ia forme hidoase, cînd reflectă societatea accentuîndu-i discrepanţele, cinismul și brutalitatea, ea se transformă în distopie. Lumile sale posibile ne prezintă scenariile cele mai rele, în care prezentul ar putea fi captiv. „Metropia” împărtășește cîte ceva din toate acestea. Ea figurează o utopie, deconspiră o distopie și constituie, în forma sa de materializare în spaţiul ex­poziţiei de artă contemporană, o heterotopie. Esenţial rămîne faptul că, între orașul ideal, adică metropola insulară în care viaţa facilitată de tehnologie este trăită în orizontul plăcerilor, și viaţa precară a celor mulţi se deschide, potrivit artiștilor, o prăpastie tot mai adîncă.

Această falie socială constituie, în fapt, obiectul instalaţiei propuse de Bogdan Armanu și Silvia Amancei. Fără a incrimina, instalaţia concepută de cei doi artiști reușește să semnaleze acest decalaj cu mijloace expresive judicios calibrate, ridicînd întrebări despre ceea ce părem a cunoaște cu toţii, dar nu găsim nici timpul, nici spaţiul pentru a reflecta îndeajuns asupra lor. Căci metropola este, în fond, pentru cei mai mulţi dintre noi, o utopie, nu pentru faptul că nu ar putea exista într-un spaţiu determinat, ci doar în imaginaţia artistică, ci tocmai pentru că orice metropolă, fie că vorbim despre New York, Tokio, Shanghai sau Dubai, deţine astăzi complexe mecanisme de excluziune financiară. Ele devin astfel reprezentări ale fluxului financiar, o emblemă a utopiei capitaliste a bunăstării nelimitate. În același timp, însă, potrivit artiștilor, viaţa metropolei pare a fi supusă astăzi tiraniei plăcerii. Ea își izolează cetăţenii într-un simulacru al lumii la îndemînă, în care orice pare posibil. Întrebarea filosofică ridicată de tinerii artiști ieșeni devine astfel tot mai acută: cine definește spaţiul nostru social? Și mai cu seamă în ce măsură putem rezista fascinaţiei metro­polei, care exprimă, in nuce, idealul de consum ce pare să ne captiveze tot mai mult imaginaţia?

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe