să alergăm, să alergăm, gaşcă nebună

Adi Filimon Publicat la: 24-02-2015

să ne ţinem de mînuţele mici,

să ne legăm de şireturi bascheţii

şi să alergăm împreună.

fetiţele nu au voie să poarte decît rochiţe,

însăilate în talie de bunici,

băieţii nu au voie să poarte decît cămăşi

din cămăşile vechi de bunici,

bascheţii strîng copite micuţe

de cai nărăvaşi, sub ele pămîntul scutură

alte lumi aşezate-n fîşii.

mîinile rup aerul în sfere transparente

pe care le aruncă spre cer

altor lumi şi altor copii,

uneori se aud tunete şi-mi închipui

că şi ei aleargă prin nori după mingi.

copiii mici nu au voie să ceară

decît lapte de zi;

noaptea îşi varsă întunericul şi umple

sînii mamelor de rece şi frig.

să alergăm, să alergăm, gaşcă nebună,

să ne ţinem de mînuţele mici,

să nu mai rîdem,

doar chicotim –

ieri mi-a spus un bătrîn că dinţii de lapte

cad şi se prefac în venin.

 

un an fără tine

 

şi mulţi vor spune ce e un an

te lamentezi ca un cosaş

ars de soare prea tare sau poate ca tusea

din tusea şi junghiul

un an fără tine aduce

cu titlul unui foileton-avatar

în anul acela nu încăpeam deloc amîndoi

de-aceea unii dispar

printr-un fel de efect de implozie

de gol insuficient

e doar începutul unei tristeţi

remarcabile cînd caut ceva

ce ţine de tine

poate o vagă iluzie de mosc şi vin

poate ceva de ciocolată amăruie

un an fără tine e totuşi puţin prea aproape

de anul cu noi amîndoi

 

nu-i o zi prea bună pentru murit

 

deşi e opt şi-un sfert lîncezesc între vise scurte

fantasmele încă umblă nepieptănate pe ziduri

şi icoanele nu mai descresc

încă stau ascunsă în spatele meu

şi pîndesc măcar un zgomot de paşi

azi nu e o zi bună pentru murit

păpuşile stau de atîta timp ascunse-n valize

tata nu mai vorbeşte cu mine demult

iar Mica nu vine deşi e zi de cafea

e ziua ei miercurea şi vine

mă lupt puţin cu frica şi-nchid fereastra

un pic de aer stă lipit de pervaz încearcă să intre hoţeşte

parcă nimic nu mai e ca aseară

e prea linişte pentru o zi de plecat

viaţa e atît de străină cu mine

şi Mica întîrzie iar tata seamănă

cu cineva din copilăria mea

nu

nu

azi nu e o zi bună pentru murit

se-aude Mica venind la cafea

 

povestea mea e o cărticică de buzunar

 

pe care o citeşti dimineaţa cînd urci în tramvai

e o lectură uşoară

uneori zîmbeşti vag

în colţul gurii

şi-atunci văd aşa clar ridurile ochilor

că-mi vine să scot o mînă din carte

să te mîngîi pe părul

cîrlionţat ca o blană de merinos

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe