cu inimile ţăndări în cadre lungi de Béla Tarr

Emanuel Guralivu Publicat la: 24-02-2015

***

în iarba zdrenţuită ne strîngem

unul în altul pieptul ni-l scobim

sub bezna de piatră – zvelţi în zori

nu torc şi nu ţes crinii din cîmp

însorite păsările dimineţii – pentru noi

memoria şi dorul de vînt –

pentru noi

roua are tăiş –

o noapte întreagă am umblat

cu inimile ţăndări

***

oboseala pe care ţi-o

dau cuvintele înalte şi

goana maşinii – ziua e crudă –

şoseaua ocoleşte se

strecoară lăsîndu-te în aer

fără aer sub cerul încreţit

şi vînăt

cîteva ore pînă să te

simţi acasă între lucruri mici –

uituc

şi insomniac

***

noaptea: o mare casă abandonată

cu pereţii supurînd

uşile într-o rînă

ferestrele ca nişte zdrenţe –

pe scările în spirală lumina

mai urcă – praful: o piele flămîndă

tot timpul – nici măcar şobolanii

păianjenii sau gîndacii

numai noi prin somnul ei defrişat

noi: o amintire veselă şi gălăgioasă

***

sub tălpi aşteaptă

respiră

străzile astea

în zori

 

lăsăm din mînă

inima şi

zgarda –

 

plutim cel mult

plutim cu soarele odată

în cadre lungi de Béla Tarr

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe