România văzută din Norvegia

Adina Scutelnicu Publicat la: 24-02-2015

România și Norvegia sînt doi termeni pe care nu-i găsești prea des în aceeași frază. Există însă, între cele două ţări, conexiuni istorice puţin cunoscute, dar absolut surprinzătoare. În 1907, de pildă, laureatul Nobel pentru literatură Bjørnstjerne Bjørnson a susţinut în presa europeană (Le Courrier Européen, Neue Freie Presse, Die Zeit, Lo Spettatore, März etc.) cauza românilor transilvani aflaţi sub ocupaţie austro-ungară.

Bjørnstjerne Bjørnson şi transilvănenii

Bjørnstjerne Bjørnson (1832-1910) s-a născut în localitatea Kvikne, din ţinutul Østerdalen. Om politic, ziarist, prozator, dramaturg și poet, Bjørnson este recunoscut, alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland și Jonas Lie, drept unul dintre cei mai importanţi pa­tru autori norvegieni și unul dintre cei mai mari scriitori scandinavi. Supranumit și Victor Hugo al Norvegiei, autorul a primit în 1903 Premiul Nobel pentru Literatură „ca recunoaștere a marii, nobilei și variatei sale activităţi literare, distingîndu-se întru totul prin prospeţimea inspiraţiei și prin minunata puritate a sufletului”, după cum s-a menţionat în motivaţia juriului. În stilul auster caracteristic, Bjørnson a redat preponderent viaţa pastorală a oamenilor simpli de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Există două feluri de cărţi: cele care sporesc în om dragostea de viaţă și dorinţa de a făptui binele și cele care nu fac acest lucru; pri­mele sînt bune, celelalte nu, oricît de splen­dide și geniale ar fi în detaliile lor”, consi­dera scriitorul. Poemul său Iubi-vom mereu acest pămînt (Ja, vi elsker dette landet) a devenit imn naţional. Interesant este și faptul că muzica imnului Norvegiei a fost compusă de bunicul său din partea mamei. Ca gazetar, autorul a susţinut cu perseverenţă emanciparea naţiunilor mici și a minorităţilor, cu atît mai mult cu cît a cunoscut direct realităţile vieţii subordonate politic, Norvegia fiind timp de 400 de ani, pînă la 1814, provincie daneză. Potrivit cercetărilor făcute de jurnalista Svalhild Naterstad, în decembrie 1907, aflat la Roma, Bjørnson a fost contactat printr-o telegramă de jurnaliștii de la revista românească Tribuna, care-i cereau cu disperare ajutorul împotriva politicii opresive a Imperiului Austro-Ungar. În acel an, ministrul Educaţiei, Albert Appo­nyi, a impus obligativitatea folosirii limbii maghiare în administraţie, școli și biserici, fapt care a stîrnit un val de proteste. Ca măsură represivă, autorităţile imperiale au început hărţuirea sistema­tică a intelectualilor români prin sanc­ţiuni și arestări repetate. Bjørnson s-a implicat imediat, susţinînd cauza românilor din Transilvania într-o serie de publicaţii prestigioase din Europa acelor vremuri. „Problema românilor mă interesează foarte mult și voi pleda întotdeauna pentru ei”, a declarat Bjørnstjerne Bjørnson.

Medicul român Pompiliu Robescu l-a vizitat pe scriitorul norvegian la reșe­dinţa sa din Roma și a realizat o serie de cinci interviuri cu acesta, care au apărut pe prima pagină a Tribunei. Bjørnson era de părere că Ungaria își va schimba politicile represive doar dacă va fi supusă unor sancţiuni economice și comerciale. În urma presiunilor, seria celor cinci in­terviuri a fost oprită. „În ciuda efortu­rilor guvernului maghiar de a opri distribuirea opiniilor poetului norvegian, oamenii au devenit conștienţi de opre­siunile la care sînt supuse minorităţile din Austro-Ungaria”, s-a menţionat într‑un co­municat al ziarului. Pentru meritele sale în sprijinirea minorităţii românești din Austro-Ungaria, Bjørnstjerne Bjørnson a fost numit membru de onoare al Centrului Cultural din Galaţi, „pentru susţinerea unităţii culturale a tuturor românilor”.

La 26 aprilie 1910, cînd Bjørnson a încetat din viaţă, zia­rele din România și-au exprimat nu doar durerea pierderii unui prieten, ci și a unei forţe active puse în slujba valorilor uma­nitare universal valabile.

Din Oslo la „Trei furnici”

Jurnalista Svanhild Naterstad este autoarea unui volum impresionant, intitulat România, care reflectă peste 20 de ani de documentare. Structurată pe aproximativ 30 de capitole, cartea propune o tema­tică surprinzătoare: istoria veche, perioada comunistă, Securitatea, Rezistenţa din munţi, miturile revoluţiei, geografie, „oameni”, religie, economie, educaţie, artă, corupţie, libertatea presei etc. În­săși povestea scrierii cărţii este surprinzătoare, autoarea depășind cu stoicism mai multe piedici.

Povestea scrierii cărţii a început într-o noapte, în Bucureștiul sumbru și auster al anului 1988. Două studente la Litere de la Universitatea din Oslo au cobo­rît pe peronul Gării de Nord. „Era pustiu. Nici o culoare, oamenii erau închiși. Ne-am speriat”, povestește autoarea. Rupte de foame și de sete, cu rucsacurile în spate și spaima-n suflet, fetele au pornit în căutarea unui restaurant sau a unei cantine. „Ţin minte că, după ce am umblat și căutat mult, am găsit o cofetă­rie. Aveau un singur fel de prăji­tură, foarte dulce și o mulţime de pahare pline cu același suc sintetic verde. Mîncare caldă n-am găsit nicăieri”. După un început descurajant, fetele au ho­tărît că nu se vor întoarce fără să facă efortul de a înţelege această ţară „atît de asemănă­toare și totuși atît de diferită de ţara din care veneam”. Din București s-au îndreptat spre Mamaia, unde și‑au mai reve­nit din șocul primei întîlniri cu românii. După cîteva zile, cu harta în mînă, au decis să plece spre munte și au ales ca desti­naţie Sinaia, numai pentru că le plăcea cum sună. Cu ajutorul unui student grec, s-au cazat la „Trei furnici” și au avut, astfel, primul contact cu o familie de români, care, spune ea, „au în­drăznit să ne invite la ei acasă”. Atît la București, cît și la Mamaia, românii le-au ţinut la distanţă. „Mult mai tîrziu am aflat că nu aveau voie să aibă vreo legătură cu străinii”. Familia din Sinaia, însă, le-a pus pe masă ce-a avut mai bun și le-a povestit franc cum era viaţa în România. „Aveam 20 de ani și nu știam aproape nimic despre situaţia în care era ţara”, povestește Svanhild Naterstad.

Cu Trabantul prin România

După două săptămîni s-au întors în Norvegia, dar zarurile fuseseră aruncate. Lui Svanhild i-a plăcut atît de mult experienţa românească, încît din acea toamnă a început să studieze, la Oslo, limba română. În toamna anului următor, a întîlnit în casa părin­ţilor săi un geolog român, care i-a remarcat pasiunea și a invitat-o în România. „În vara lui 1990 m-am dus în București, unde am locuit un an de zile pe bulevardul Gheorghe Duca. O aventură! Mi-am cumpărat un Trabant, mi-am luat permisul auto la Breaza cu 100 de dolari și am vizitat toată România.” Imediat ce a revenit în Norvegia, a fost sunată de un antropolog care urma să facă un studiu în România. Iar Svanhild a făcut cale întoarsă. „Am stat la Copșa Mică, într-un apartament de serviciu al primăriei. Antropologul este acum soţul meu. Oamenii din Copșa au fost extraordinari! Am fost aproape în fiecare casă și în fiecare apartament. Am fost primiţi ca niște oaspeţi de onoare. Toate ușile ne erau des­chise. Am fost la nunţi, botezuri și înmormîntări. Am vînat mis­treţi, am sărbătorit Paștele și Crăciunul în familiile lor, iar mîncarea ce mi-a fost servită în casele oamenilor a fost cea mai bună.” Sarmale, ciorbe, mă­măligă cu brînză și unt, toate și‑au făcut loc în topul preferin­ţelor jurnalistei.

După încă doi ani petrecuţi în Copșa Mică, Svanhild s-a întors în Norvegia și a continuat să studieze limba română încă cinci ani, susţinîndu-și licenţa în poezia patriotică și panegiricul comunismului din România prerevoluţionară. A revenit în 2010, împreună cu fotografa Mikaela Berg și au colindat de la Vama Veche la Văratec, în Bucovina, Maramureș, Alba Iulia, Oradea, Valea Oltului, Orșova, Tîrgu Jiu etc., ilustrînd și completînd documentaţia pentru car­te. „N-aș fi pierdut atîţia ani în și cu România dacă nu mi-ar plăcea extrem de mult. A fost un fel de îndrăgostire la prima vedere. Oamenii sînt curioși, amu­zanţi și ospitalieri. Ca popor, românii se găsesc în toate va­riantele, ca și norvegienii. Ro­mânul nu este unul singur. Dar pot să spun – și o spun oricînd am ocazia – că nu merită o repu­taţie proastă.”

Visul lui Svanhild Naterstad de a preda limba română într-o universitate norvegiană nu s-a îndeplinit, pentru că această specializare nu mai există. Acum este redactor la Adresseavisen, ziarul regional din Trondheim. Pentru merite deosebite în promovarea României în Norvegia, Ministerul Afacerilor Externe i-a acordat lui Svanhild Naterstad diploma de onoare.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe