File dintr-un jurnal teatral

Bogdan Ulmu Publicat la: 24-02-2015

Al. Paleologu, într-o discuţie cu Liviu Antonesei, spune că poves­tea de dragoste care l-a fascinat a fost cea dintre Pierre Bezuhov și Natașa Rostova (Război și pace). Interesant! Nu m-am gîndit niciodată la ea…

Pe mine, cred că aceea dintre Maestru și Margareta (tot a unui rus, nu?). Sau, rămînînd la ruși, cea din Oblomov.

-

Și fiindcă tot am vorbit de vechiul meu amic, Liviu, vreau să citez din el o confesiune acroșantă, descurajant de sinceră: „psiholog, (adică – n.m.) specia­list într-o disciplină care nu știe exact cu ce se ocupă, pentru că nu știm încă ce este sufletul, nici spiritul” (Despre dragoste). Mda…

-

Andrei Pleșu spunea că și ateismul este o credinţă. Probabil.

Asta mi-a amintit de o mărturisire periculoasă a lui H. Wald: „Sînt un om credincios – cred că Dumnezeu nu există!”. Pe vremea comunismului era ceva obișnuit…

-

Am pierdut, în viaţă, cîteva femei, prostește, doar de teama că n-or să vrea să se culce cu mine.

Și am avut, de asemenea, unele… degeaba! Fiindcă mi-a fost jenă să le refuz.

Apropo: la Timișoara, locuiam, la un moment dat, în gazdă la o bună actriţă, minunată și ca prietenă. Într-o zi, mi se plînge de nepoata ei, care, vai!, nu e-n stare să refuze nici un bărbat.

A uitat că defectul ăsta îl avea și ea, în tinereţe…

-

În emisiunea TV a Eugeniei Vodă, regizorul Tocilescu face o declaraţie greu de crezut: „N-am citit niciodată ceva despre teatru!”.

O fi posibil așa ceva? Cînd ai dat atîtea examene teoretice? Cînd profesorii de regie chiar te provocau la discuţii profesionale, în care, nolens-volens, se făceau trimiteri la Stanislavski, Meyerhold, Brecht, Artaud, Brook ș.a.? Hm…

-

Am aflat care-i cea mai cumplită boală din lume: rîsul fatal! Un copil de numai șapte ani din Anglia moare dacă rîde.

Ăsta nu mai e diagnostic: e poem suprarealist! Sau o variantă prescurtată a Numelui trandafirului…

-

Apropo: am avut doi colegi care nu rîdeau niciodată. Erau niște regizori slabi. Un om fără umor nu poate face teatru. Nici măcar dramă ori tragedie… Umorul activează glanda artistică și te ferește de ridicol.

Nici necrolog nu poţi concepe dacă n-ai organ pentru rîs!…

-

Am mai vorbit despre gazetarii care se bagă-n vorbă fără să stăpînească domeniul. Sau măcar să se documenteze!

Citesc în Adevărul că Radu Penciu­lescu ar fi fost „părintele școlii românești de regie”. Fără îndoială, Penciulescu a fost un director de scenă stimabil, du­blat de un excelent pedagog și director de teatru. Dar fondatorul școlii de regie, la noi, cred că a fost Ion Sava, mult înainte de consacrarea lui Penciulescu. E drept, gazetarii de la cotidiene n-au prea auzit de el. Nu-i bai. Dar de ce scriu, atunci?!…

-

Ce frumos sună, în promoul emisiunii TV a lui Grigore Leșe, cuvintele (oameni de) bizuială și dănţăuși! Recunosc, nu le-am folosit vreodată…

Pesemne, unde nu te poţi bizui pe mine, în danţ…

-

Mi-e poftă să citesc un roman. N-apuc! Am la rînd trei teze de doctorat, cinci referate, două piese ale cunoscuţilor, două cărţi pentru a face prefaţa și două cărţi de specialitate…

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe