Povestea suprarealistă a ţării mele

Radmila Popovici-Paraschiv Publicat la: 24-02-2015

Țara mea e ca o poveste născocită de cel mai suprarealist povestitor. De ce fac o astfel de comparaţie? Pentru că nu știu dacă ar reuși cineva s-o perceapă și s-o descrie în termeni logici, coerenţi, de la un capăt la altul. E un fel de „iepure-cameleon” cu o evoluţie imprevizibilă – pe cît de fricos, pe atît de schimbăcios. Oricît de mult mi-ar plăcea s-o consider matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu personalitate, cu o istorie limpede (fie și tristă), cu o limbă adevărată (a sa!), mă tem că cele menţionate se opun să-i fie proprii. În ultimul timp, la tot pasul, aud noţiunea de geopolitică. Oare din această cauză poves­tea ţării mele e inimaginabilă? Sau e numai o scuză a incapacităţii de „a ne face locul” (vorba străbunilor) așa cum îl dorim?

Că pentru imperiul din stînga noastră am fost și sîntem un antreu cu poartă de aur (Nistrul) către tărîmurile din dreapta o știu și mioarele. Dar mă mir că mai sîntem încă acel antreu, avînd o poartă cu balamalele atît de șubrezite. Așa cum se mira astă-toamnă mătușa mea, actriţa Ileana Popovici (pe care am avut binecuvîntarea s-o cunosc, ce-i drept, abia în 2012), că în sfînta Basarabie se mai vorbește românește, după cele cîteva zile petrecute împreună la Chișinău, unde și urechile mele, obișnuite cu limba ocupanţilor, au auzit mai multă rusă decît credeam că se vorbește. Totuși, limba română, ceva mai sărăcită și mai stîlcită (din motive bine știute), este vie în Republica Moldova! „Acum am înţeles de ce Mateevici a numit-o limbă sfîntă…”, a adăugat cu durere mătușa, ai cărei părinţi s-au refugiat peste Prut în 1940. Numai că buba limbii române din R.M. nu vrea să dispară. În timp ce unii ţin s-o extirpeze, alţii o scormonesc și ea continuă să doară, să puroieze. Pentru că, fără această bubă inoculată, totul ar fi fost clar de mult: limba noastră e româna, iar noi sîntem românii din Moldova din stînga Prutului. Iar puroiul are iz de imperiu!

De curînd, am mers pentru prima dată la Alba Iulia, la cea de‑a XVII-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Românești. Așteptările mi-au fost mari. Îmi imaginam o sală plină, diverse manifestări culturale, lansări de carte, discursuri reve­latoare… N-a fost chiar așa, dar am avut bucuria să cunosc români din interiorul și din afara graniţelor României, cu care am purtat (în aceeași limbă!) discuţii interesante, dar care totodată mi-au confirmat faptul că România (și nu doar ea) se confruntă cu mari probleme de tot soiul. Și în dreapta Prutului viaţa nu e cu mult mai dulce și chiar limba română nu e vorbită, în România, peste tot ca la ea acasă. Poţi fi și dincolo plesnit cu un nem tudom (magh., „nu știu”), ca și dincoace cu не понимаю (rus., „nu înţeleg”). Contează, totuși, cum reacţionezi.

De aici ar trebui să încercăm să repovestim, cel puţin, o parte din istoria ţării cu populaţie preponderent iepure--cameleonică, ai cărei bravi băștinași au fost intenţionat decapitaţi, îngropaţi de vii, siliţi să plece sau duși cu forţa spre pieire. Cei rămași, chiar și unii mai dîrji, au fost nevoiţi să adopte frica și să îmbrace masca, doar ca să poată supravieţui sau trăi în liniște. S-au creat condiţii ca adevărata noastră identitate să se distanţeze de noi tot mai mult, iar poarta să devină punct de constrîngere.

Așa cum într-o casă, în mod normal, oamenii vorbesc aceeași limbă, e les­ne de dedus antreul cărei case sîntem, chiar dacă ușa prin care am putea intra în celelalte camere ba se încuie, ba se descuie, în timp ce oaspeţii nepoftiţi stau cu tancurile la poartă. Ar fi culmea să ne dăm acum, după atîtea încercări, pe mîna celor care rîvnesc de veacuri la antreul MD, al casei RO, în ograda UE. Și n-ai tu nici o vină, Ţară, că n-ai ajuns să fii matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu persona­litate, cu o istorie limpede, cu limba ta (română). Pentru că povestea bizară ţi-o scriem noi, dezrădăcinaţii, dezmembraţii, decapitaţii… Noi, iepure-cameleonii tăi, mai ales de la ’40 încoace.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe