„Timpul” din martie 1876 – o fotografie a prezentului

Sorin Cristian Semeniuc Publicat la: 24-02-2015

Apariţia revistei „Timpul”, pe 15 martie 1876, la Bucureşti, a avut loc  în vremuri tulburi ale vieții politice românești. Organ de presă al Partidului Conservator, formaţiune aflată la guvernare, publicaţia a devenit, în scurt timp, exponent al Opoziţiei, la putere venind, din iulie 1876, adversarii liberali. Răsfoirea primelor numere ale gazetei, tipărite acum 138 de ani, frapează prin actualitatea şi asemănarea abordărilor în cazul unor subiecte de interes general. Lucrurile se separă într-o privinţă: în 1876, „Timpul” anunţa că „Articolii nepublicaţi se ard”.   

 

Demagogia, controlul Justiţiei, risipa din banii publici

Pe fondul disputei cu liberalii şi al apropiatelor alegeri pentru Senat,   a publicat şi apoi a comentat o „adresă” trimisă de către aceştia alegătorilor. Marele neajuns al documentului, identificat de autor, era acela  că „împărtăşeşte cu multe alte manifestări publice d’ale nóstre defectul de a fi în privinţa formei încărcată cu o fraseologie lipsită de ori-ce realitate politică”. Un alt cusur: „nu este un semn distinctiv al partidului «naţional-liberal» ci este o grămădire de proposiţii generale, pe care ori-ce partid le póte subscrie și trebue să le subscrie”. Urma un rechizitoriu al şefilor liberali, acuzaţi că ar clama respectarea Constituţiei şi legilor, în condiţiile în care Kogălniceanu a orchestrat „lovirea de Stat” din 2 mai 1864 (dizolvarea Adunării Legiuitoare de către Alexandru Ioan Cuza), iar I.C. Brătianu a condus un minister al Justiţiei în care „se dedeau ordine procurorilor ca să se supună”. Situaţia Justiţiei era presantă, de vreme ce, în altă pagină, se scria despre „disele acelor cari caută a înegri Magistratura”.

Din argumentaţia textului nu lipsea invocarea celebrei Afaceri Strous­­berg (construirea căii ferate Roman – Bucureşti – Vîrciorova), o piatră de moară pentru liberali şi un soi de Bechtel contemporan. În acelaşi registru financiar, extrem de actual sună relatarea unui raport al unei comisii de anchetă parlamentară, care a descoperit „cum-pereri de materialuri fără nici o licitaţie”.

Iniţiativa unui „recensămînt al contribuabililor şi evaluărei imobilelor”, atribuită de Opoziţie ministrului conservator I. Strat, ar fi pornit, de fapt, de la liberalul George Cantacuzino. O dispută des reactualizată. De exemplu, în urmă cu cîţiva ani, a avut loc o dilemă violentă legată de responsabilii „impozitului forfetar”. „Ei” sau „noi”? Dacă nu aduce voturi...    

Facţiunile, tacticile de campanie şi „greaua moştenire”

Pentru ca actualitatea să se apropie şi mai mult, foarte prezentă în spaţiul public era problema unui „grup dezlipit” din rîndul conservatorilor (lider fiind Vasile Boerescu), ca şi influenţa crescută în partid a „direcţiunii noă de la Iaşi” (junimiştii Maiorescu, Carp, Rosetti).

Stratagemele de manipulare în campania electorală erau bine utilizate acum 138 de ani, şi cu mare fineţe. „Listele negre” ale Coaliţiei pentru un Parlament Curat, înşiruiri ale păcatelor comise de candidaţii la alegerile parlamentare din România postcomunistă, au un apropiat precursor în serialul „Cartea neagră”, publicat de  în trei ediţii de dinaintea votului de la sfîrşitul lui martie 1876. Printre altele, textele respective aminteau „abuzurile” comise de liberali în timpul guvernării din 1866-1871. 

Temele economice deţin mult spaţiu în cele patru pagini ale publicaţiei, iar subiectele pornesc de la imposibilitatea contractării de către Guvern a unor împrumuturi de pe piaţa externă, motivul fiind acela că „străinii se află în crisă financiară”, pînă la „cumplita moştenire şi împrejurările vitregi cu cari guvernul actual a avut să se lupte de la venirea lui”, în 1871.  

O diferenţă faţă de presa actuală o reprezintă candoarea din ştirile de fapt divers. Din depeşele străine, redactorii   au ales să publice o statistică în care cei 700 000 de şcolari din Germania erau număraţi după culoarea ochilor – 224 000 îi aveau albaştri, 287 000 verzi, 225 000 căprui, 400 negri, trei roşii, în timp ce unul poseda un ochi albastru, celălalt fiind căprui. Şi domnişoara Mary Smith, de loc din Statele Unite, a devenit subiect în  după ce „se pare” că fruntea i-a fost atinsă cu buzele de un florar în magazinul căruia intrase. „Agresorul”, Petee Malon, a fost amendat de autorităţi cu 200 de dolari, dar femeia i-a intentat un proces civil, cerînd daune de 5 000 de dolari.    

Pe 17 martie 1876, pagina 4 a ziarului era dedicată, în mare parte, unui subiect care avea titlul „Un plagiat în literatura bisericească”. Un anume N. Niţulescu era acuzat că al său Compendiu de istoria Bisericii ar fi fost, de fapt, o traducere „ad literam” a unei cărţi scrise de teologul german Johann Heinrich Kurtz.

Tot pe 17 martie, dar în 2014, unul dintre subiectele zilei din presa românească este pronunţarea celei mai înalte instanţe din România într-un caz în care un mare demnitar, urmaş al lui Niţulescu, este suspectat de plagiat.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe